Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Dialog epico - liric Cezarina Adamescu & Cerasela Jerlăianu

Sfânta invidie

 

 

            De când e lumea lume, sfânta invidie a tronat cu neruşinare în sufletele multora şi a făcut multe victime. În virtutea ei, oamenii se urăsc şi se beştelesc unul pe altul, aproape fără pricină, pur şi simplu,       adică, nici pur şi nici simplu.

           Colcăie prin toate mediile şi atinge cele mai intime fibre. Nimic nou, de la Facerea lumii. Numai că în ultima vreme, invidia a atins cote incomensurabile, aproape de nebunie. În tagma scriitorilor, a oamenilor de artă, a înflorit, pur şi simplu. De ce, când e loc pentru toţi? Sub soare e un abis de lumină şi noi tot în întuneric ne scăldăm și ne simţim chiar bine.

            Un alt adevăr constatat cu amărăciune este acela că non-valorile proliferează nepermis (sau permis?) pe toate cărările, pe toate drumurile, în „frunce”, ieşind ca păduchii. Nu te mai poţi mişca de atâta impostură, te sufoci şi-ţi mai amărăşti şi sufletul, până la lehamite.Lehamite, indignare, amărăciune am simţit dăunăzi, când, în plin Festival al Cărţii, când mi-a venit rândul să vorbesc, am fost oprită chiar de editorul meu să-mi prezint cărţile, să citesc un mic fragment dintr-o carte critică despre opera lui Marin Preda, să fac cunoscută Saga familiei Bentoiu, tocmai editată şi mi s-a interzis să-i prezint pe scriitorii Ionuţ Caragea şi Adrian Erbiceanu, din Canada, despre care am scris două cărţi critice. De ce? Oamenii nu suportă valoarea. Nu era necesar acest episod, văzut şi auzit de toată asistenţa, şi simţit de mine ca un pumn în plex, ca să mă convig de acest lucru. Ştiam din repetatele experienţe, că sunt pusă la colţ (index), că nu mi se acordă în oraşul meu, decât 5 minute, şi acelea trunchiate şi întrerupte, la urmă, ca să prezint cărţi fundamentale pentru limba şi literatura română şi nu versuleţe despre natură şi dragoste. Dar chiar şi acelea au rostul lor. Creaţia unui autor trebuie respectată, indiferent de genul şi specia abordată.

Într-un Festival Internaţional al Cărţii, la care participă 260 de edituri, librării şi anticariate, au loc toate genurile. Editorii ar trebui să fie respectuoşi cu autorii şi să-i trateze cu reverenţa cuvenită. Care editor îi interzice autorului să vorbească şi să-şi prezinte noile creaţii? E un act contra naturii şi contra intereselor editurii respective. Dimpotrivă, ar trebui promovate toate cu acelaşi fair-play şi acelaşi respect şi onestitate. Dacă eşti om, dacă însă ai ieşit din rândul oamenilor şi te apropii de alt regn, e altceva.

Se fac mari diferenţe între autori, fiecare editor are preferatul/preferata lui pe care-l promovează  în toate chipurile şi modurile, îi organizează mai multe lansări şi prezentări ale aceluiaşi titlu, în ţară şi peste hotare, cu afişe cât casa, cu prim planuri, cu înregistrări la radio şi televiziune, cu turnee de promovare fără precedent, pentru câte o broşurică de versuri sau de proză scurtă (chipurile), cu toate televiziunile la un loc. Dar mai ales, culeg cel puţin zece premii naţionale şi internaţionale, pentru excelenţă, pentru aceeaşi carte. Cât de bună poate să fie cartea respectivă ca să spargă toate recordurile?

Mare eveniment, mare, găinuşa babei a ouat o mărgică. Multă cotcodăceală, mult dat din aripi, în curtea gospodarului dar şi în curţile vecine din mahala până în strada mare. Acolo o aşteaptă fanfara, corul adulatorilor, mulţimea prostită care bate din palme, că de, scrierea este plină de agramatisme, de nedelicateţi stilistice, de stângăcii, nu mai contează. Important e că a fost propusă la premii, la toate. O promovare agresivă, deşănţată, în care eşti obligat să aplauzi, chiar dacă nu este cazul. O diplomă chiar şi de excelenţă, nu poate schimba valoarea unei cărţi, n-o face nici mai bună, nici mai frumoasă ea doar trezeşte curiozitatea.

Nu sunt adepta festivităţilor, a concursurilor şi festivalurilor organizate cu surle şi tobe. Creaţia e un lucru intim, se face pe proprie piele, cu jertfe şi sudoare, în intimitatea sufletului tău. Mentor trebuie să-ţi fii tu însuţi şi să lupţi să te autodepăşeşti cu fiecare nouă apariţie. Competiţia e doar cu tine însuţi și alegerea îţi aparţine. Asta e, suntem sclavii apucăturilor celor care vor neapărat să stea în vârf şi se folosesc de orice mijloc pentru asta. Păduchii mişună şi infestează, gânduri, cuvinte, gesturi, trupuri şi suflete. Şi nu ştiu de ce-mi amintesc acum, versurile lui Radu Stanca: „Fac reverenţa cuvenită / Şi mă retrag din adunare. / O altă umbră îmi ia locul. / Stimate umbre, salutare!”

Este  tot ce pot să mai fac, după ce am scris peste o sută de cărţi şi sunt prezentă în zeci şi zeci de antologii, manuale şcolare, auxiliare, dicţionare, culegeri, volume colective, reviste de cultură, ziare. Poate că asta-i înfurie pe concitadinii mei care se înghesuie la gloria veşnică. Nici n-am făcut un pas şi locul meu s-a ocupat de alţi câţiva inşi care abia aşteptau. Poftiţi, dragii mei prinţi ignoranţi de pretutindeni, orbi, orbi de atâta imperioasă lumină. Nu veţi şti niciodată cât de frumoasă mă-nalţ, pasăre din cenuşă, atunci când grăbiţi, vă întoarceţi cu spatele, altfel, mi-aţi rămâne supuşi precum cocoşatul din turn, iubitei lui Esmeralde ... Şi până o să învăţaţi să vă preţuiţi valorile, atât cât le aveţi, vă las să vă înghesuiţi la fondantele de pe colivă.

 

CEZARINA ADAMESCU

27 Mai 2016

 

 

 

 

 

„Stimate umbre, salutare”

 

„Stimate umbre, salutare”,

Azi eu vă las să mergeți sus

În vântul vorbei lui cutare

Ce vă ridică la Isus.

 

Stimate umbre, plecăciune,

Eu astăzi merg să scriu ceva

Să fac apoi o rugăciune

Cinstind pe Tatăl meu în ea.

 

Eu plec din scena voastră, stimă,

Că mult prea multe am de zis

Și nu mă potrivesc la rimă

Cu umbrele ce s-au descris.

 

Voi să rămâneți sănătoase

Și nu uitați ce azi vă spun

Că stele sunt luminoase,

Iar umbrele nu le răpun.

 

Am scris mereu cu pana vieții

Și strălucesc precum o stea,

Iar ochii dulci ai dimineții

Vor fi eternitatea mea.

 

Fără vreun gând purtat de rele,

Vă rog să mă scuzați un pic

Fiindcă prin scrierile mele

De voi nu am ce să mai zic.

 

 

Azi, vă spun: păzea

 

Păstrați-vă în voi tăcerea,

Rămâneți muții unui glas

Voi rătăciți-vă părerea

În graiul inimilor fals.

 

Că eu durerilor fac față

Oricât de grele ar părea,

Lovită sunt și-am fost o viață,

Așa că azi, vă spun: păzea.

 

Păziți-vă de sărăcie

Că vine din cuvântul mut

Și de prea sfânta nebunie

Ce vă va fi satisfăcut.

 

Păstrați-vă curajul vieții

Și dați sperațelor răgaz

Că deșucheați umblă poeții

Măriți cât munții din Bicaz.

 

Ei sunt urcați pe piedestaluri,

Ca vii morminte fără glas,

Făcând culturii noastre valuri,

Ca un semnal mereu netras.

 

Păzea, păzea că vin deodată,

Vin cu întregul arsenal,

Să dezleg fata-namorată

De corul vostru madrigal.

 

Lăsați, lăsați că șansa vieții

Este a noastră-a tuturor,

Dar azi s-au înmulțit poeții

Care strâng ața pe mosor.

 

Ei vin să coasă trei cuvinte,

Să iasă-n frunte, mărunțiș,

Cu sfânta-aducere, fierbinte,

A fetelor de măritiș.

 

Păzea, păzea voi “poetese”

Că vin să desconspir ceva,

Că azi din multe interese,

Vorbiți pe limba altcuiva.

 

Voi, arhitecte de cuvinte

Ați fost și sunteți negreșit,

Acelor sfinte jurăminte

Pentru cei ce v-au lingușit.

 

În combinația abjectă

Cu ifose purtate-n voi,

E scrierea morții perfectă

Lansată în oraș la noi.

 

CERASELA  JERLĂIANU

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->