Dialog epico - liric Cezarina Adamescu & Cerasela Jerlăianu

Raiul împărţit pe felii

 

 

            Cine crede că Raiul este parcelat, aşa cum anumiţi investitori inventivi încearcă să felieze Luna şi s-o vândă la metru pătrat pământenilor, ar putea să cadă într-o gravă eroare. Sectoare, gubernii, regiuni, quartale, districte, străzi, cartiere, împărţiri administrative, aşa cum se poartă, şi pentru care se duc bătălii pe viaţă şi pe moarte, nu au nici un efect în lumea de dincolo. Deşi există, fireşte, ierarhii îngereşti care se ocupă de distribuţia defuncţilor. Și nici n-ar trebui să ne preocupe prea mult acestea chestiuni, de vreme ce ne-am câştigat veşnicia.

            Mă întreb, dacă există şi dincolo supremaţii pentru locuri în faţă, în centru, în dreapta sau în stânga lui Dumnezeu. Atunci, de ce se mai războiesc preopinenţii zilei, pentru câteva sute de hectare de teren intravilan sau extravilan, de vreme ce nu le pot lua cu ei, în casa cea veşnică? De ce se omoară şi-şi vând părinţii şi fraţii pentru nişte acareturi care, oricum vor fi sortite ruginii şi moliilor? Dacă am putea realiza cât de puţin timp avem la dispoziţie să ne construim veşnicia, am lucra zi şi noapte pentru ca edificiul să nu rămână fără acoperiş sau cu pereţii netencuiţi.

            La Nunta Mirelui trebuie să ne îmbrăcăm în veşminte curate şi să aşteptăm invitaţia cu candelele aprinse, nu precum fecioarele nechibzuite care se ocupau de cu totul alte trebuşoare, decât întreţinerea flăcării în candela proprie. Să fim cu băgare de seamă: timpul va sosi ca un hoţ şi ne poate lua pe nepregătite.          Şi cred că nimeni nu vrea să-şi petreacă veşnicia pe întuneric.

 

CEZARINA ADAMESCU

 

 

 

 

Șansa vieții

 

O ! Cât de egală este șansa vieții!

Cum omul moare simplu muritor

Așa cum mor și prinții și poeții

La fel se-ntâmplă-n moartea tuturor.

 

E viața prinsă-n libere destine

Să se clădească pe al clipei pas

Cu suflete de dragoste prea pline

Sau ca o inimă prea slabă-n glas.

 

Un infinit de stele căzătoare

În primăvara prinsă în apus

Arde-n cuvinte ca o luminare

Durerile eterne ce s-au dus.

 

Speranțele pe mantii negândite

Cresc inimile prinse printre ploi

Ca omul liber pe nestăvilite

Credințe despletite de nevoi.

 

Răvașul se deschide ca un fulger

Și omul se trezește bâjbâind

Că într-o zi, este strigat de-un înger

Și îi răspunde, vorba, bâlbâind.

 

Bietul de el e prins pe jumătate

În ale vieții lor alambicări

Purtând povara grelelor păcate

Pierdut în ale tristei repetări.

 

CERASELA JERLĂIANU

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->