Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Dialog poetic - Ion Vanghele & Manuela Cerasela Jerlăianu

Cad zăpezile...

Ion Vanghele

 

Cad zăpezile albe la uşă

Un decor de iarnă funerar,

Vântul smulge pumnii de cenuşă

Ca un semn târziu crepuscular.

 

În adâncul sobei arde focul

Lemnele trosnesc flăcări se-ntind

De-amiază au cuprins mijlocul

Tot aşa cum eu mi te cuprind.

 

Mi-este frig zăpada asta slută

S-a întins pe lucruri un lintoi

Păsările frigul îl ascultă

Tremurând alăturea de noi.

 

Fumul urcă-n cer o rugăciune

Câinii stau de iarnă rebegiți

Ar latra dac-ar avea ce spune

Dar acuma parcă-s obidiţi.

 

Frigul lasă pe mustăţi o spumă

Aburii se-mprăștie lătrat

Troica mea cu caii tăi hai du-mă

Călător pribeag spre mândra-n sat.

 

Pune tu pe masă ţuica fiartă

Da-mi sărutul cald să îl primesc

Poate vântul orișicât să bată

Chiar de-i iarnă încă te iubesc.

 

Cad zăpezile în felinare

Manuela Jerlăianu

 

Cad zăpezile în felinare

Peste munții nopților de dor

Și-n iubire ca o alinare

Mai topim o lacrimă de-amor.

 

Ne zâmbește luna pe la geamuri

Cad zăpezile și ard mocnit

Mor tăcerile crescând pe ramuri,

Iar eu spun iubite: Bun venit!

 

Viscolul se năruie pe case

Se răstoarnă iarna peste zori

Albul curge-n albul din mătase

Desenând pe geamuri numai flori.

 

Infinitul scutură petale

Și-mbrăcăm trăirile cu noi,

Dar cu palmele rămase goale

Împletim poemele în doi.

 

Viața curge iute ca o apă

În tăcerea lumii ce-a apus

Și în borta inimii  iar sapă

După clipa-n care m-ai sedus.

 

Rătăcește noaptea o nălucă

Universul ține brațul sus

Cad zăpezile cu dor de ducă

Și noi doi în clipa ce s-a scurs.

 

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->