Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

   Când mintea îşi construieşte un concept cu stăruinţă şi migală, zi de zi şi noapte de noapte, realitatea cotidiană, orice argument şi orice demonstraţie concretă nu mai au nici o valoare şi nici o putere de convingere! Nu degeaba se spune că mintea omului e sămânţa divină pe care Domnul a pus-o în fiecare dintre noi, dându-ne astfel capacităţi asemănătoare Lui, dar a uitat să ne lase şi instrucţiunile de folosire, lăsându-ne dreptul la liberă alegere. O fi bine, o fi rău!?...Depinde de fiecare individ. În cazul Leei, nu prea era de bine! Era destul de conştientă de norocul ei, de faptul că avusese parte de o mare iubire, de o recompensă nesperat de preţioasă a destinului, după ce fusese nimicită aproape complet. Şi totuşi nu îşi putea reprima frustrarea, iritarea şi firea nestatornică. Nu reuşea cu nici un chip să simtă că trăia o viaţă proprie, nu simţea că aparţine acelei lumi în care strălucea ca o stea pe cerul vieţii lui Carlos. Era nefericită, se izola de câte ori putea, ofta şi lăcrima pe la colţuri iar zâmbetul confecţionat cu multe eforturi nu mai putea păcăli pe nimeni. Mintea stăruia în ideea ei de a pleca, de a lăsa iarăşi tot şi toate şi  să fugă cât mai departe, ca un suflet hăituit de himere.
   Carlos nu era orb şi nici idiot. Vedea şi simţea cu groază în suflet toate manifestările iubitei, suferea şi căuta disperat să-i fie pe plac, să o răsfeţe cu tot ce credea el că-i poate face plăcere. Se comporta ca un bărbat, așa cum învăţase el că ar trebui să fie unul, dar nu prea avea mare succes. Într-o seară după ce reflectase îndelung, îndrăzni să aducă vorba despre familia Leei şi pământul natal, despre trecutul atât de adânc îngropat şi foarte îndepărtat, despre copilăria şi adolescenţa ei despre care nu prea ştia multe. Ajunse la asta cu strategie şi multă grijă, când răsfoiau amândoi imensul album de familie pe care de multe ori îl exploraseră, rezumându-se strict la copilăria lui, la familia lui și la viaţa lui. De data asta el decise să rişte şi să intre în sfera aceea ermetică în care Lea îşi încuiase cu străşnicie viaţa. Nu ştia ce va declanşa încercarea asta temerară născută din disperare, dar îşi spuse că mai rău decât era deja ,nu putea fi!
   - Spune-mi iubito, ţie nu ţi se întâmplă uneori să îţi doreşti să dai timpul înapoi, să îţi regăseşti jucăriile care ţi-au înseninat copilăria, să îţi reciteşti caietele de teme din primele clase de şcoală, unde învăţătoarea îţi trecea direct notele cu culoarea roşie, să cotrobăi prin podul casei părinteşti unde zac uitate de vreme şi colbuite, frânturi din viaţa ta şi a familiei tale?! Poate că îmbătrânesc eu, dar tare mult mă atrag aceste lucruri! Când mă întorc în localitatea în care m-am născut, ochii mei nu văd schimbările ce s-au făcut în timp ci se îmbată de imaginea mea copil, alergând pe străzile înguste cu gaşca mea de băieţi. Aud parcă glasul mamei când mă chema la masă sau la teme şi mai simt încă dezamăgirea pe care o simţeam când trebuia să las joaca şi să mă întorc la datorie, fără drept de replică. Mama nu admitea aşa ceva!
   - Sigur că îmi amintesc, se scăpă Lea căzută inconştient în capcana întinsă cu măiestrie. Eram o copilă foarte conştiincioasă încă de la grădiniţă, ordonată, ascultătoare şi responsabilă. Tatăl meu îmi reproşa adesea că mă comport ca un mic adult. Eu nu înţelegeam ce vrea să zică dar am dedus cu mintea mea de copil că nu era de bine, deci mi-am impus să scap de acel defect! Dar mă întrebam pe bună dreptate ce o fi însemnând cu exactitate? Aşa că m-am dus la mama şi m-am jeluit că mie nu îmi place să fiu un mic adult, că tatei nu-i place şi că vreau să scap de pacostea aia! Mama mi-a promis râzând cu duioşie că mă va ajuta să rezolv problema. De atunci a încetat să mai spună în fiecare dimineaţă:

   ,,- Lea, nu lăsa niciodată patul desfăcut sau dezordine în cameră! Când ai ieşit trebuie să fie totul pus la punct, aşa cum l-ai găsit aseară!", sau:

   ,,- Lea, păpuşile alea arată de parcă le-au scărmănat o armata de pisici!" sau: (ceea ce mă supără cel mai tare)

   ,,- Lea, de câte ori ţi-am spus să mănânci tot din farfurie iar când te ridici de la masă o iei frumos cu şervet cu tot,  o pui în chiuvetă împreună cu tot ce ai folosit şi o speli bine bine!" Detestam acest ordin dar îl executam fără discuţie, ca pe o pedeapsa nemeritată! Deci, cu ajutorul tatălui meu am scăpat de câteva lucruri care mă transformaseră într-un,,mic adult"şi îmi convenea de minune!...
   Carlos o asculta fascinat. Era pentru prima dată de când se cunoşteau, că Leea vorbea despre părinţii ei! O ascultă cu încântare şi apoi cu răbdare căci până după miezul nopţii ea nu se mai opri din povestit. Ochii îi străluceau de  entuziasm, bucuria curgea în cuvinte amestecate, în expresii neobişnuite  din limba ei și cultura ei. Povestea şi trăia fiecare clipă cu o intensitate care-l impresionă profund. Era ca un izvor eliberat din adâncul tenebros al terrei ce tâșnea nestăpânit şi nesecat, aducând la lumină comori ascunse de vreme şi durere.

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Giurgiu Silvia pe August 3, 2015 la 5:54pm

Multumesc D-le Muntean,ati descris-o pe Lea intr-o singura imagine asa cum inca nu am reusit eu s-o descriu in sute de cuvinte!


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 28, 2015 la 8:34pm

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->