Zile de naştere

Din 2011,In Calendarul Ortodox,saptamana va incepe duminica

Preoţii spun că astfel se revine la normalitate căci în Evanghelie scrie că Mântuitorul a înviat duminică, în prima zi a săptămânii.Modificarea din Calendarul Ortodox a fost decisă de Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu unanimitate de voturi.

Credincioşii care şi-au cumpărat de la biserici Calendarul Ortodox pe anul 2011 ori l-au primit de la preoţii care le-au trecut pragurile caselor în Ajunul Crăciunului, au constat cu uimire că, de anul viitor, săptămâna bisericescă nu va mai începe de luni, ci de duminică, această zi urmând a fi socotită prima din cele şapte.

În mod firesc, neobişnuita situaţie a creat confuzie în rândul enoriaşilor, care, iniţial au fost convinşi că este o greşeală a celor care au redactat şi tipărit calendarul. Ba chiar unii mai suspicioşi s-au gândit că sunt calendare contrafăcute.

„Când a venit părintele de Crăciun, mi-a lăsat şi Calendarul Ortodox pe 2011. Răsfoindu-l, am văzut că linia care separă săptămânile este pusă după ziua de sâmbătă şi nu după cea de duminică, cum ştiu că era de atâţia ani, fapt care m-a pus pe gânduri. Chiar am vorbit cu vecinele şi erau şi ele nedumerite”, ne-a spus Ioana Stamate, pensionară din Focşani.

Act reparator

Preoţii din Focşani afirmă că nu au fost informaţi în legătură cu intenţia introducerii acestei modificări pe care însă o consideră drept un act reparator.
„Mi-au spus şi mie nişte credincioşi despre schimbarea din calendar, pentru că nu fusesem înştiinţat de nimeni de la Arhiepiscopie. Le-am răspuns că aşa este normal să fie, pentru că aşa scrie în Evanghelie, că Mântuitorul a înviat în prima zi a săptămânii, duminica”, ne-a declarat preotul Valeriu Tufaru, de la Biserica „Sf. Nicolae Nou” din Focşani.

Confirmarea necesităţii acestei modificări ne-a fost confirmată şi de către preotul Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei: „Revenirea ca zi întâi a duminicii în Calendarul Ortodox pe 2011 este o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care se repune în drepturi o situaţie absolut firească. Suntem creştini, preaslăvim numele lui Hristos, care este centrul a ceea ce am moştenit noi, creştinii, Sfânta Scriptură, unde se vorbeşte că Iisus Hristos a Înviat duminica”.

Patriarhia: „Este firesc”

Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consideră că această schimbare este o revenire la normalitate.


„Se revine la o situaţie care exista înainte. Am verificat în arhive calendarele ortodoxe din perioda interbelică, bachiar şi din anii ’50 şi în toate aceste calendare duminica era trecută prima zi a săptămânii. Este firesc să fie aşa, deoarece pentru noi, creştinii, duminica este prima zi a săptămânii, când a Înviat Iisus Hristos, lucru menţionat în Biblie. De altfel, după 1990 Mitropolia Banatului a făcut această corecţie în Calendarul Ortodox, iar decizia de acum a Sfântului Sinod nu face altceva decât să ducă la uniformizarea calendarului ortodox”, a precizat părintele Stoica.


Ce spune Biblia


În Biblia ortodoxă, la capitolul 16 din Sfânta Evanghelie după Marcu se menţionează: „Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. …Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni”.

sursa:adevarul.ro

Vizualizări: 62

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Sauciuc Mihaela pe Mai 14, 2011 la 3:54pm
Multumesc frumos,Lenus!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Mai 14, 2011 la 2:12pm

INACTIV
Comentariu publicat de Sauciuc Mihaela pe Mai 14, 2011 la 1:31am

Sa speram ca,cu aceasta schimbare in calendar se va schimba ceva si in aceasta lume...o schimbare in bine...


ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Mai 14, 2011 la 1:28am

Cărțile Sfinte sunt scrise de evrei. Ei au Sabatul (Dumineca)...sâmbăta.

 


ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Mai 14, 2011 la 1:21am
și învierea nu-i întâmplătoare, sărbătoare în zi de sărbătoare, nu de lucru

ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Mai 14, 2011 la 1:18am

păi da! cu prima zi de lucru a Domnului, la facerea lumii

 


INACTIV
Comentariu publicat de Sauciuc Mihaela pe Mai 14, 2011 la 1:06am
Da,Mircea dar pana in 2011 prima zi din saptamana incepea cu ziua de luni...nu de duminica...

ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Mai 14, 2011 la 12:57am
Și, când a făcut Dumnezeu universul, a început cu o zi de odihnă!...ca românii!!!!!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->