Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Din iubire...

Roman - Fragment-

E o dimineaţă frumoasă de vară. Visele nopţii aleargă în sufletul meu libere, departe de întunericul nopţii. Deschid ochii, privesc cum o rază încearcă să-mi lumineze chipul. Repede pun pe foc un ceai din multe flori păstrate peste iarnă în cămară. Mă aşez turceşte, aşa îmi place mie, lăngă un castron cu căţiva biscuţi. Derulez în gând fără să vreau câteva imagini dragi sufletului meu. Îmi place să am grijă mereu de frumoasa mea taină dăruită de un suflet drag, Eşti aici, aşa cum te ştiam...aşa cum te ştiu, neschimbat. Deseori simt cum oboseala nu mă lasă să merg mai departe şi nu mai pot să urc o treaptă. Strâng în suflet taina mea, e adevărat că fără tine o poartă este bine închisă.
Mă ridic şi dau puţin mai tare....ascult o melodie veche la chitară. Ecoul ei pluteşte în fiecare respiraţie, fără vorbe, cântă dragostea. Pot să mai scriu, de multe ori m-am oprit, cuvintele şi faptele au obosit şi-o lacrimă pe obraz s-a oprit, nu am nevoie de lacrimi, am multe de oferit.. Îmi place când scriu, despre cuvinte şi fapte, numai împreună ele pot ceva însemna.
Îmi place acestă dimieaţă de vară, eu încă scriu, ce frumoase sunt uneori cuvintele care ascund bine taina noastră. Revin la gândurile mele, multe s-au schimbat în goana timpului, am rupt poarta dstinului şi le-am aşezat în rafturile bibliotecii sufletului.
Chitara continuă să-mi însoţească gândurile peste revărsarea zorilor. Tăcerea unui cuvânt m-a trezit , un mănunchi de gănduri poate uitate sunt acum nestematele ascunse bine într-o taină.. Simt mirosul frunzelor verzi care ne-au umbrit într-o vară. Mă aşez mai bine pe perna mea, turceşte şi ascult liniştea care mă înconjoară. Aştern pe portativul cântecului cuvinte rostite, descătuşate de urma timpului. Îmi strâng umerii, gonesc un gând şi mai scriu un cuvânt. Rup tăcerea şi dau muzica mai tare, mai beau puţin ceai, îmi caut zâmbetul ascuns bine în taină. De câte ori am pierdut zâmbetul, am sorbit cuvânt cu cuvânt fără să-mi dau seama glasul inimii ascuns în mine. Am dat jos haina de gânduri, m-am ascuns printre rânduri precum frunza printre crengi. Las cuvintele nescrise să mai crească, să prindă putere, să nu mai rătăcească. Gândurile mele înfloresc, răsar în grădina inimii, în cea mai frumoasă taină, a iubirii. Adun între filele scrise picături de bucurie în clepsidra timpului. Gânduri printre ramurile încărcate cu multe vise. Sufletul se odihneşte pe o bucată de hârtie, din care timpul fură mereu, din fiecare pagină. Mă aşez mai bine pe perna mea, în tăcere vorbesc cu sufletul dezbrăcat de tristeţile gonite de zâmbetul care-mi mângâie chipul. Trăiesc ieri în ziua de azi, trăiesc azi în ziua de mâine, un suflet care mai cred în a iubirii taină. Nu mai las cuvintele nescrise, le colorez pe acorduri de chitară.

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->