Zile de naştere

 AA maci(Foto de aici)

Marghiolița Apopii își frământa de zor capotul din matase naturală, cu flori de maci roșii aruncați pe la poale ca într-o poezie. Își lepădase hainele cernite, dându-și pe față cu un strop de apă rece ca să se învioreze și un pic de ruj. Nu-i era de faptul că îmbătrânise și se smochinise cu încă un an. Dă-o dracului de vârstă, ea tot tânără și frumoasă se ținea. Îi era numai ciudă că dobitocul de Gheorghe, taman când o ceruse de nevasă, dăduse colțul.

– Idiotu’ naibii, se oțărî Marghiolița la poza înrămată, așezată artistic pe dulapul din bucatărie, printre farfuriile pregătite pentru pomană și cratițele duhnind a sarmale. Că-i murit, nu-i mari scofalî, Gheorghi, cî șhî așă nu era marî brînzî di capu’ tău. De-alde tini găsăsc angros, cum zîc aiștia bogațî. Cî nici mari barbat noaptia nu iarai, vai di mămăliga ta. Da’, băi, boule, nu putei s-o faci și tu luna viitoarî după șhi ni punieam chirostiile? Amu io șhi dracu’ fac? Vin tăntălăii tăi di copchii, carî sî dau cî-s injineri prin Spania cu tăte cî știe tăt satu’ că-s mulgători di căpșuni – dacî n-or hi hoți – șhi m-or da afarî din casî. Iaca, asta nu-i ghini, Marghioliță. Să mă apuc cât încî măi pot sî caut prin sertari! Oare răpshiugosu’ ista di moșneag n-o strans vo’ doi- trii euro dî zîli negri? Când or sosî descreierații șhia, pi-aici țî-o hi drumu’, Marghiolițo!

– D-apoi ci faci aice, dragă Marghioliță? Nasul lui Vasile, frate drept, dar drept – drept cu Gheorghe, mai mare cu vreo zece ani decât răposatul, apăru obraznic și misterios de după ușa bucătăriei iar după el, la o bună bucată de vreme, vocea căpătă și un trup burduhănos, asortat cu o față vărsată de vânt, plină de bube mari și adânci cât craterele din drumul din fața casei.

– Șhi sî fac, măi Vasili, vărsă o lacrimă Marghiolița, mângâind cu duioșie poza soioasă de pe dulap. Îl plâng pi bărbatu-mieu, cî tari drag ni-o fost. Șhi mă fac, Vasili, șhi mă fac!!!, se tângui Marghiolița, lăsându-și pletele, un șir de sarmale răsucite pe lângă gât, să se odihnească duios pe umărul lui Vasile. Vasili, io mă omor, Vasîliii! Cî nu măi am la șhi trai.

Trupul planturos al Marghioliței să lăsă romantic strâns de brațele groase și cărnoase ale bărbatului, capotul alunecă de capul lui într-o parte dezvelind coapse iar în ochii bărbatului luci o dorință cavalerească de a o trânti pe Marghiolița printre tavile de colivă și lumânări.

– Marghioliță, amu dacă s-o dus s-o dus. Inima, bat-o vina. Nu-l mai plânge. Nă-i rămâne pe drumuri, fimeie așa de iubitoare cum ești, o consolă Vasile, adunând-o mai aproape de el, înjurând în gând burta care îl împiedica să-i simtă țâțâle. Tăt neamul știm cât l-ai iubit.

– Of, of, of, Vasili!!, și io v-am iubit pi tăți. Tăt neamu’ lui Gheorghi mi-o fost drag da’ mai ales tu, mai apucă să spună Marghiolița, alintându-se și fluturând două gene către bărbatul cuprins de fierbințeală, când doi zdrahoni de băieți de vreo 30 de ani, înalți cât ușa, cu părul dat cu gel din belșug, în blugi tăiați în zeci de locuri, se năpustiră în ușa bucătăriei.

– Bade Vasile, ce caută vagaboanda asta în casa lu’ tata?, urlă cel mai mare dintre ei. De patru ani dă târcoale pe aici, sperând s-o ie de nevastă și să-i facă acte.

– Măi, copii, măi! încercă Vasile să-i îmblânzască, dându-se mai în lături de lângă Marghiolița. Bine ațî vinit, mai răpidi v-aș zîci, cu tăte că-i cam târzîu. Da-n rest? Abia am pus țărnă piste tată-tu și voi numa la avere vi-i gândul. A fost fimeia lui! Patru ani, cu acti sau fărî. Viniți voi la spartul târgului, când tat-tu nici nu pute să mai iasă din sicriu ca să vă deie două scatoalcî, fiincă ave o tonă de pământ deasupra, și faceți ordini?

– Lasă-i, Vasîli, ce știu iei?, se boci Marghiolița cu sughițuri, făcându-și cu evlavie o cruce mare, ștergându-și ochii cu mâneca de la capot. Cu un ochi privea mânioasă spre cei doi și cu un altul îl drăgălea pe Vasile, văduv de vreo zece ani.

– Tu să taci, rapandulă!, se răsti și cel mic. Că știe tăt satul că te-ai întins cu care te-o vrut dar numa din când în când, nu te-o vrut nici unul de tot. Numa iaca că și tata o crăpat mai înainte să-l prostești să te ieie de nevastă și să-ți facă acte pe casă. Ieși afară, curvă ce ești!, mai urlară cei doi, trezind din sforăit două babe care adormiseră pe lavița din spatele sobei, amețite de căldură și de clondirul de rachiu pe care-l strângeau cu dragoste la piept.

– Vasiliii!!, strigă Marghiolița, dând ochii peste cap a leșin, implorând apărarea onoarei, zdruncinată de cuvântul rapandulă pe care nu-l înțelesese.

– Apăi, măi nevolnicilor!, tună glasul lui Vasile, carnea de pe el clocotind de mânie dar și de drag. Să n-o jigniți pe femeia asta care-i un înger! Am găsit-o mângâind poza lui tătine-tu, cu toate că și ăla era un prost dacă o murit. No, dacă așa stă treaba, iaca vă arăt că Marghiolița nu e nici vagaboandă, nici rapan…, ranad…, nu știu cum i-ați spus. O cer io de nevastă acum, e bine? Și va fi tot aici, în familia asta, fie că vreți sau nu. Marghioliță, strângeți bulendrele și hai la mine acasă, de azi ești nevasta mee! aa floro(Foto de aici)

În fața dulapurilor de haine, Marghiolița rânjea satisfăcută la chiloții tetra și la bluzele din elastan care-i mulau rotunjimile. Va fi nevastă! Chiar dacă Vasile…nu era..”Da lasă, satu-i mare, de iubit pot iubi pe oricine. Însă fără casă…”, se consolă Marghiolița, cu degetele scormonind febril prin toate cotloanele după euroii pe care știa că-i ascunsese Gheorghe.

Vizualizări: 108

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->