Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

 

M-am născut pe plaiul de dor al limbii române,

Pe care nu l-am părăsit niciodată din inimă sau gând,

Şi fiecare celulă a fiinţei mele este şi va rămâne

Plămădită din al său duios şi hipnotic cuvânt.

 

Pe distanţa dintre inimă şi suflet, într-un vis-ecou,

M-am întâlnit cu regele graiului românesc sub soare;

Într-un ritual firesc, domnul Eminescu mi-a făcut cadou

De la lacătul limbii străbune, o cheie de mare valoare.

 

Ca sumă a celor mai armonioase sunete din univers,

E o rugăciune care, rostită, iradiază sensuri de lumine;

Îi dau dreptate lui Vieru, care spunea în dulcele său vers,

„Că întreaga natură a ostenit la zidirea limbii române.”

 

Ca portavoce a întregii noastre conştiinţe milenare,

Icoană a neamului meu, vreau să-mi rămână,

La care să mă închin pios cu fiecare înserare

Şi-n vecii vecilor,  în sfânta mea rostire română.

 

Îi cer iertare dumnezeului limbii române:

Uneori, am păcătuit sângerându-i cuvântul;

Viaţa-mi va curge, dar spiritul ei va rămâne

Şi va dăinui, în tăcerea mea, răstignindu-l.

 

Bucureşti, 2O16, 3O  august

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->