Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

De fiecare dată când venea la fiica ei în vizită, nici copila

nu ştia cum se făcea că deodată cu mama ei, în casă
intra buluc pe uşă, pe fereastră, prin toate crăpăturile
pereţilor şi o bucată neastâmpărată din bătrânul soare.
Nu se ştie care pe care se ţineau în braţe, sau de mână, 
e sigur că femeiei nu îi era deloc uşor la cei optzeci de ani
ai ei şi nu mai spun de ai lui, de peste o mie şi ceva, să urce
treptele alunecoase până sus la cucurigu, ca în final, copila
să se trezească pe nepusă masă cu amândoi la uşă, lac de apă.
Bătrâna îşi lipea degetul arătâtor amorţit pe sonerie şi,
aproape că uită să-l mai ia, ca şi cum şi-ar fi sprijinit în ea
toate zilele, nopţile, bucuriile, amărăciunile şi toate
anotimpurile până în cele mai mici amănunte ale vieţii.
Exaltată, soneria, strigă cât o ţine gura a venit mama,
a venit mama şi o ţinea tot aşa, fără întrerupere şi nu răguşea.
Uşa tremură din balamale de emoţie. S-ar dat de pereţi,
dar o limbă lungă, ca o sabie în teacă, silenţioasă, o ţinea
înţepenită în broasca adânc îngropată în tocul de metal.
Pe lângă sacoşa din rafie, fără fund, în care încăp toate
bunătăţile lumii, mama, îi aducea, de fiecare dată, şi
un bucheţel de flori din grădiniţa de pe lângă casa ei.
La floare se vine cu flori, îi zice acum venită din nou,
printre gâfâituri, înainte de a-i da bineţile cuvenite,
cu singurul ei ochi teafăr încontinuu umezit de un izvor
nesecat între malurile îmbătrânite ale orbitelor duse adânc

până spre fundul capului, dar în care încă se mai scalda

blândeţea şi toate cuvintele spuse şi nespuse de iubire.
În timp ce cu paşi mărunţi, tremuraţi şi nesiguri trece pragul
primul pe care i-l întinse, de astă dată cu un scop anume
nicidecum să-şi mai uşureze din bagaje, a fost firul de salcie
sfinţit adăpostit la sânul ei cald şi protector. De pe lujer
nu lipsea nici un mugur; toţi se ţineau biruitori de tulpină.
În urma ei, anevoios, transformat de bună bucată de vreme
într-un toiag de păstor frumos lucrat din cel mai sfânt
şi mai uşor lemn, se târâia Bunul Dumnezeu, încovoiat de grijă
pentru Fiul său, de poverile omenirii şi de multe iertări pentru ei.
Porniţi din zori erau ceasurile amiezei când au ajuns la fată,
îmbujoraţi, să ceară o cană cu apă de însetaţi ce erau, un scaun
să-şi odihnească oasele fragile şi să-şi aline dorul ce-i puse
pe drumuri şi astăzi, în această Sfântă Duminică a ramurilor.
Apoi începea destăinuirea: L-am lăsat singur acasă pe taică-tu,
dar i-am spus să nu-şi facă griji, că nu stau mult la oraş.

Veronica Şerban

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Aprilie 2, 2018 la 2:48pm

Recitită cu drag,

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->