Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Toți avem un cer de stele
Și câte o stea în ceruri,
Într-un singur fel ne naștem
Și murim în mii de feluri...

Lumile din lumi născute
În eter se nărui-vor,
Nu știm câte-or mai lua viață,
Câte fără stea pieri-vor.

Eu cu steaua mea ce-apune,
Tu cu steaua-ți ce răsare,
Întâlni-ne-vom vreodată
Pe aceeași rază-n zare?

Eu cu lumea mea ce stinsă-i,
Tu cu lumea-ți ce se naște,
Izbuti-vom vreodată
A luci și-a ne cunoaște?

Ori în bezna siderală
Spulbera-ne-va văzduhul
Ca pe două umbre-n umbră,
Numai unul dându-și duhul?

Ca-ntr-un val doi stropi de apă,
Contopi-ne-va hazardul,
Ori oceanul înghiți-va
Întâi muza și-apoi bardul?

Vizualizări: 71

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Octombrie 17, 2013 la 11:48pm

Minunat poem...Felicitări!


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Octombrie 17, 2013 la 11:19pm

Toți avem un cer de stele 
Și câte o stea în ceruri, 
Într-un singur fel ne naștem 
Și murim în mii de feluri...

Lumile din lumi născute
În eter se nărui-vor, 
Nu știm câte-or mai lua viață, 
Câte fără stea pieri-vor.

Eu cu steaua mea ce-apune, 
Tu cu steaua-ți ce răsare, 
Întâlni-ne-vom vreodată 
Pe aceeași rază-n zare?

Frumos, mi-a plăcut foarte mult.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->