Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Eminesciană - grupaj pentru antologia „Limba noastră eminească”...

Eminescu este viu

 

Eminescu este viu

După monstruoasa crimă,

Eminescu, simt și știu,

Ne marchează, ne imprimă...

 

Eminescu este viu

Și ne-mpinge, ne animă,

Să salvăm al gliei fiu

Contra celor ce-l oprimă...

 

Eminescu este viu

Și nu e mai mare stimă

Pentru  umbra din sicriu

Decât dragostea infimă...

 

Eminescu este viu

Și cuvântul lui suprimă

Viitorul cenușiu

Și speranța o exprimă... 

 

Eminescu este viu

Contra celor ce decimă

Românismul plumburiu

Prin trădarea lor sublimă...

 

Eminescu este viu

Contra celor ce deprimă

Rima celor care scriu

Patria cu ritm și rimă...

 

Eminescu este viu

În a vremurilor climă

Peste geniul lui pustiu

De pustiu ce se comprimă...

 

Eminescu este viu

După criminala crimă,

Eminescu, simt și știu,

Ne marchează, ne imprimă...

 

Sară eminesciană

 

Urcă steaua căzătoare
La apus, în zbuciumul
Unei clipe trecătoare 
Lăcrimând-o buciumul...

Dincolo de deal și ramuri
Ce cu frunza bolta-nțeapă, 
Ale cerurilor geamuri
Trag a nopții neagră pleoapă...

În unghere stinse-n zare
Se înstână stânele, 
Cumpănele cu căldare
Răscolesc fântânele.

Peste sat, peste pășune
Ultimele paseri zboară,
Se zoresc să se adune
Pe la cuibul lor de vară.

Pe răspântii din pădure
Unde ne-am iubit noi, dragă,
Pe tăișuri de secure.
Sângele de lemn se-ncheagă...

Și în taina înserării
Urma îți urmează zboru-ți,
Eu cu dorul disperării,
Tu cu disperarea-n doru-ți...

 

Eminescu, zeu din zei...

 

Nu am vreme, vremea trece

Cum în aste vremuri știți...

Nu pot fi unul cât zece

Ca voi unul doar să-mi fiți..!.

 

Nu am vreme câtă vreme

Aș voi să am, să duc

Printre plopi doru-mi ce geme

Fără soț când mă usuc... 

 

Nu am vreme, vremea rupe

Când și când și tot mai des

Dragostea când se întrupe

Doinei teiului ales,

 

Plopii fără soți, aleea

Pașilor cu soți, cum eu 

Mai străeminesc... De-aceea

Cânt Femeia-Dumnezeu...   

 

Am sfiala-mi dulce-acră

A ce eminescuscriu

Cu stihirea-mi cea mai sacră

De când eminesc ce scriu...   

 

Știu, de când mă știu, că suntu-i

Doar un zvon slab, eminesc,

Cel ce răscolind cuvântu-i 

I-l afân, i-l sap, i-l cresc,

 

I-l  cultiv, i-l ud, i-l apăr

Pe pământ și în pământ, 

Să îmi fie-n veci luceafăr

Și eu umbra ce îi sânt...  

 

Și de-l eminesc cu totul

Cu iubirea mea de neam,

Rogu-l, fie-mi, cum socotu-l,

Unic zeu ce-l mai aveam... 

 

Eminescu se-ntregește

 

Ceasul ce-a sosit salutu-l!

Plânsu-i-a cu dor vechimea

Neamul  nostru frânt de Prutul

Ce separă românimea.

 

Limba nastră cea amară

Slovei lumii i-a copt zorii,   

Prima, multimilenară

Din adâncuri de istorii.

 

Limba ce de dor și ducă

Doinele o plâng și-o cântă,

Graiul unic ce usucă

Inima în două frântă...

 

Limba fără frâu și hamuri

Leagă inimi printre gratii,

Neamul rupt în două neamuri,

Patria în două patrii...

 

Limba dulce din vecie

De vechi cronici și balade,

Ruptă cu nemernicie,

E iar una, dadă, bade!

 

Limba sfântă ne unește,

Cât de veche-i, parcă-i nouă,

Eminescu se-ntregește,

Nu mai este rupt în două...

 

A sosit clipa în care,

Limba să ne fie una

Într-o Românie mare

Cum a fost din totdeauna.

 

Noapte eminesciană

Luna albă ca de lapte-a
Stors din nori de mătrăgună 
Plumb topit de beznă noaptea.
Noapte bună...!

Pe sub streșini și olane
Păsările se-mpreună
Pentru somn. Plouă cu toane...
Noapte bună...!

Micile viețuitoare,
După trudă și furtună
S-au retras pentru culcare. 
Noapte bună...!

Florile și mugurașii
Se închid ca o cunună,
Mai clipesc doar toporașii.
Noapte bună...! 

Puișorii de sub cloșcă
Dorm în puf, afară tună,
Ploaia picături împroșcă...
Noapte bună...!

Iar un greier de tăciune
Cu tristețe-n cri înstrună
Scâncete de rugăciune...
Noapte bună...!

Ronțăie doar șoriceii
Coji de nucă și alună,
Lumea doarme, dorm și zeii...
Noapte bună...!

Îngeri triști și singuri pe la
 
Îngeri singuri se adună...
Sunt și eu unul de-acela...
Noapte bună...!

În curând și dânsul, bardul,
Va dormi, i se-ngreună
Pleoapele și ochii-i ardu-l.
Noapte bună...!

 

De-ar ști Eminescu

De ar ști din ceruri însuși
Zeul zeilor, Poetul
Ce s-a înecat în plânsu-și
Murind an de an cu-ncetul,

Că muri-va și credința
Milioanelor de Tise
Care-au înecat credința
Dintre maluri interzise,

De ar ști din ape-amare
Sparte-n ale vremii valuri,
Însuși el poetul care
A tras poduri peste maluri,

Că murind cu picătura
An de an în zbor de fluturi
Va pieri și legătura
Milioanelor de Pruturi,

De ar ști din lumi apuse
Dincolo de-această lume
A trădărilor nespuse,
Și-a regretelor postume,

Că-n al dramelor registru
El, poetul, figurează
Între maluri largi de Nistru
Doar ca o plăpândă rază,

De-ar ști Eminescu, Domnul
Ce-a turnat din slove arme
Că se nasc monștri din somnul
Națiunii care doarme,

S-ar trezi din lunga-i moarte
Cât o Dunăre și-o mare
Și-ar uni din maluri sparte
Sfânta Românie Mare.

 

Eminesciană

 

Toți avem un cer de stele

Și câte o stea în ceruri,

Într-un singur fel ne naștem

Și murim în mii de feluri...

 

Lumile din lumi născute

În eter se nărui-vor,

Nu știm câte-or mai lua viață,

Câte fără stea pieri-vor.

 

Eu cu steaua mea ce-apune,

Tu cu steaua-ți ce răsare,  

Întâlni-ne-vom vreodată

Pe aceeași rază-n zare?

 

Eu cu lumea mea ce stinsă-i,

Tu cu lumea-ți ce se naște, 

Izbuti-vom vreodată

A luci și-a ne cunoaște?

 

Ori în bezna siderală

Spulbera-ne-va văzduhul

Ca pe două umbre-n umbră,

Numai unul dându-și duhul?

 

Ca doi pufi de fulgi din aripi 

De egrete călătoare,  

Vântul toamnei ne lega-va,

Ori distruge-ne-va oare?  

 

Ca pe două mici globule

Străbătând fluvii de sânge,

Inima ne risipi-va,  

Ori în inima-i ne-o strânge?

 

Precum două guri de aer

Ce dau viață și se curmă,

Respira-ne-va-mpreună

Sărutarea de pe urmă?

 

Precum două mici cristale   

De sidef pe fund de apă,

Fi-vom fire într-o perlă,

Ori nisip pe-a mării pleoapă?  

 

Ca-ntr-un val doi stropi de mare,

Contopi-ne-va hazardul,

Ori oceanul înghiți-va  

Întâi muza și-apoi bardul?

 

Eminescului din noi

El e zeu și Zeus însuși
Peste-al neamului Olimp,
Frânt în noi își varsă plânsu-și
Ca de prunc din timp în timp...

El suprem, noi triste gesturi,
Epigonii din gunoi
Scormonind după mici resturi
De Poet, în gropi din noi...

El destinul cel mai tragic,
Noi câte puțin, la fel,
Ne prelingem hemoragic
Și fugim de el cu el...

Și ne izgonim în lume,
Umbre ce ne risipim
Unde totul fum și scum e...
Ne dezeminescuim

Exportându-ne martirii,
Limba măsluind, strâmbând
Amintirea amintirii
Celor care nu se vând...

Dar mai suntem mulți, aceia
Ce aducem înapoi
Sângele din epopeea
Eminescului din noi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 79

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Octombrie 21, 2014 la 9:21pm

N-aș știi să spun care este mai frumoasă ! Am să spun simplu FELICITĂRI! 

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->