Zile de naştere

Te cuprindeau în curgerea lor lină
Ultimele clipe ale mileniului printre firele
de nisip în vârtejuri inexorabile.
Mă topeam de căldura iubirii
picătură cu picătură, purtată de visuri
în valurile erelor, când Cel Veșnic
nu zidise încă lumea și nu exista începutul
și sfârșitul, ci doar duhul măsura infinitul
cu căldura gândului,
sâmbure al viitoarei creații.
În el germina facerea lumii, oul iubirii
În cuibul genunilor veșniciei.
Peste valurile mileniilor, din logos
s-au revărsat toate. Muream și renășteam
încălziți de focul creației, de luminile
aștrilor. Ne învăluia de fiecare dată
aburul uitării, ne reducea în praf de stele
și șoapte duse de vânt.
mă ningeau iernile cu inima zăpezilor
dansau cu șoaptele noastre prelinse
zimbrii veghetori ai liniștii munților,
în zbor maiestuos acvilele cântau
zărilor, iubirile noastre . Din răsăritul lunii
coborau îngerii, Ioan își împlinea menirea
botezului, spăla cu sfințirea păcatele lumi.
În noaptea dinaintea sfințirii
cândva, când iubitul îmi ținea zâmbetul
privirilor și săruturile cu gust de ciocolată
amăruie, într-o icoană în altarul inimii sale,
îi descântam iubirea cu miresme de iasomie
și busuioc sfințit, căutând în visele mele
chipul drag și îmbrățișările sale
cu miros de foc neostoit și de pâini calde.
Noi eram decât fărâme de clipe fierbinți
În veșnicia creației.

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->