Zile de naştere

Soarele aluneca pe cerul înmuiat de zăpușeală, încet spre delauri. Încep să vină carele de la câmp, iar oamenii vin la noi în curte, să “se cinstească” cu una mica. 

Da, la noi, că jumate de casă e magazin sătesc. ”La coperativă” cum spun ei... Aici o felie de tejghea e librărie, alta textile dar cea mai apreciată e felia cu băuturi. E crâșma, că alta nu-i...

Unii vin, alții pleacă, e rumoare, sunt strigăte, râsete... Ce mă atrăgea pe mine, și pe alții cam de vârsta mea erau glumele  și pariurile, dacă scăpam de vigilența celor din casă...

Și uneori apărea El, slab, îmbrăcat cu haine ponosite, de căpătat, cu privirile rătăcite, parcă inconștiente...  Venea de nicăieri, încet, tacticos, de parcă ieșise la o plimbare și dispărea la fel. Vasilică-i ziceau, dar așa se zicea și la vițeii mici și prostuți!

Adunau oamenii câte douăzecișicinci de bani și-i luau un țoi de rachiu, dar întâi trebuia să-și facă numărul! De fiecare dată i-l complicau, pregăteau câte o surpriză să râdă de el, da el nu se supăra, avea asigurat rachiul lui!

Și începea!

Cei tineri aduceau o buturugă maaare sau un butoi, sau ceva ce-l cărau câte doi trei inși și-i puneau în față! El se așeza tacticos pe un locșor ales și-l mătura grijuliu, cu palma.

 -Să “aibă lipici” spunea el.

Își lipea fundul pe locșor, se aranja îndelung și, la un moment dat, spunea: Gata!

Se făcea roată în jurul lui și-al butoiului, eram goniți noi, prichindeii ce ne jucam printre picioarele lor și El începea să se uite! Și se uita... se încorda, se încrunta, de ziceai că acu-l mănâncă pe butoi...  Transpira,  se ștergea cu mâneca și se uita...

La un moment dat se producea minunea! Butoiul se mișca încet pe loc și apoi se legăna și... se ridica de la pământ! Încet încet butoiul se ridica iar el transpira dar nu se mai ștergea... se încrunta și respira greu și se uita... Iar butoiul mai urca și mai sus, și mai sus... Când ajungea la înălțimea noastră, să tot fi fost vre-un metru și douăzeci, noi fugeam pe dedesubt, iar cei mari ne goneau... Tensiunea era maximă, parcă vibra ceva în aer, fierbea emoția în noi, iar aerul se ondula între el și butoi ca deasupra flăcărilor... Și la un moment dat striga sugrumat, fereeeește! Și bufff... cădea butoiul cu un sunet înfundat... Pământul se zguduia de soc, iar vânzătorul ieșea și striga:

 - Da terminați mă odată cu circul! Stricați bunătatea de butoi...Și-i pe inventar!

Iar ei râdeau cu poftă, și-i dădeau țoiul cu rachiu...

După acel țoi el era beat criță și rămânea lat pe lângă curte sau gard, iar iarna se ducea câinele să doarmă peste el să nu înghețe! Nouă ne era milă, dar cei mari il goneau, cică și-a pierdut mințile când a alunecat dealul și i-a acoperit casa și nevasta și vaca...

 Câte altele nu mai făceau acolo, pe înserat, si numai om mare mi-am dat seama că am asistat la un fenomen paranormal... O “putere” plătită cu preț prea mare. Mai bine lipsă...

După ani, când am vrut să-l caut, să mai văd odată, nu mai aveam pe cine! Oamenii spun  că a fost găsit înghețat, într-un sfârșit de iarnă, când s-au dus zăpezile, undeva intre două sate, pe câmp... Tristă minune, spun oamenii, mai mult blestem... Oare ce-o fi greșit așa tare acel suflet, de a primit așa pedeapsă? Doar el și Domnul stiu...

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Lucia Secosanu pe Iulie 29, 2011 la 2:25pm

Asta da povestire!

Olimpia, trebuie să treci prin momente atât de dramatice, încât faptul că ai ''rezistat'' şi eşti aproape...viu, este în sinea sa o minune...Atunci apar astfel de fenomene, în afara formelor înţelese de noi, pe care la numim impropriu ''paranormale'', ele fiind perfect normale, noi neavând capacitatea de a le înţelege şi folosi...Violenţa trecerii întro astfel de dimensiune, este de obicei, peste rezistenţa fizică obişnuită...Unii oameni însă, trec ''dincolo'', care dincolo e...aici, atât de aici, că îl poţi atinge cu degetul...Dar, nu-l ştim ,nu-l percepem! Dacă sunt binecuvântaţi sau blestemaţi, iar nu putem şti! Nici ei, cei care hălăduie în aceste locuri în care ştiutul se amestecă cu neştiutul nostru, nu-ţi pot spune...Sunt cumva ''duşi'', şi rămaşi acolo....Este totuşi o atenţionare asupra faptului că, noi bieţi oameni, trebuie să acceptăm faptul că, ceea ce ştim este mult prea puţin şi de loc important la nivel macro... Poare doar pentru ziua de ''mâine'' să aibă valoare cunoştinţele noastre...

 Felicitări Viorel, tema este ''beton''...

Despre cursivitatea naraţiunii, nu spun nimic, pentru că...n-am ce!!!

E...prea bună, prea ca la...carte!...

Cu drag, Lucia

 

 


ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Iulie 24, 2011 la 6:39pm
Și se mai trage o învățătură:Fiecare om trebuie să aibă un acoperiș deasupra capului, căldura căminului...să nu înghețe oameni pe străzi.. Cineva trebuie să se ocupe de aceștia.Cine?...are suflet

INACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Iulie 24, 2011 la 10:20am

Vă mulțumesc de aprecieri!

E o amintire ciudată, reală, și mult timp nu mi-am dat seama de... paranormalul din ea! de-abia cand am început să citesc, să fiu curios, am avut o străfulgerare, un șoc: eu trăisem alături de un paranormal și nu știusem, ce avea puteri parcă ironic lăsate celui ce nu mai avea nevoie de ele...


INACTIV
Comentariu publicat de Sauciuc Mihaela pe Iulie 24, 2011 la 1:34am

Sa mergem la "coperativa" sa bem un rachiu...dupa o zi de munca cam asa se proceda se intalneau toti la un rachiu si un pahar de vorba,se mai gasea si cate un fenomen EL care sa atraga atentia si sa faca sa se petreaca cateva ore intr-o atmosfera placuta...

Mi-a placut povestioara,doar ca sfarsitul putin cam trist...Felicitari!

 


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Iulie 23, 2011 la 2:24pm
Foart frumos...Felicitări!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->