Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Fibrilaţia ventriculară ~ severa tulburare de ritm a inimii

Fibrilaţia ventriculară ~ severa tulburare de ritm a inimii

Crezi încă în karma iluziei,
reduci la absurd gând, suflet, lumină, spirit,
cu precizia chirurgului, prin intervenţii dure,
induci asistola cardiacă crezând într-o protecţie a miocitelor

retrograd prin sinus coronar administrezi cardioplegia cu sânge,
tehnici rafinate de circulaţie artificială, oprirea circulatorie,
hipotermia profundă ţi-era de ajutor
vase dilatate riscau să mi se spargă

contra-cronometru, conştient de efectul prelungit,
mi-ai produs leziuni ireversibile
răspunsul inflamator indica clinic sindromul postperfuzie

anestezia anevrismului localizat în spatele ochilor
nu bănuia punctul mărit de lumină,
culoarul de trecere spre graniţa temporară
dintre viaţă şi moarte

imagini derulate tridimensional
în viteza filmului unui alt timp,
plutirea prin spaţii şi lumi intuite

fără să ştii
lumina pacii a fost absorbită de întreaga lumină eleusină

~ Fibrilaţia ventriculară ~ cea mai severă tulburare de ritm,
cauza morţii subite prin cord.

Vizualizări: 85

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 27, 2012 la 11:22pm

Metaforic momente, domnule Nicolae! Stiu ca ele se pot traduce aici prin unitati de timp mai scurte sau mai lungi. Inclusiv tatal meu a avut in timpul operatiei momente unice, revelatoare. O experienta care, indubitabil, v-a marcat prin profunzime si intelegerea vietii! Sunt sigura ca momentul acela va ramane viu in amintire prin traire. Tocmai de aceea am simtit sa scriu acest poem.

Cu respect, Irina Lucia


INACTIV
Comentariu publicat de Muresan Nicolae pe Iunie 27, 2012 la 11:08pm

D-NA LUCIA NU-I VORBA DE CITEVA MOMENTE MIE MI-AU ZIS DOCTORII CA REANIMAREA A DURAT 38 DE MINUTE DACA EI AU MINTIT MINT SI EU CERT E CA AM NISTE AMINTIRI CARE LE CREDEAM INVENTII DAR E PERFECT ADEVARAT EXACT ASA S-A INTIMPLAT SI CU MINE SI ACUM VAD INTRUN FEL FOARTE DIFERIT FELUL DE A FI MAI DEPARTE !


INACTIV
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 27, 2012 la 10:49pm

Va multumesc pentru lectura si filmul postat, domnule Ioan Muntean.

Cu aleasa consideratie, Irina Lucia


INACTIV
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 27, 2012 la 10:48pm

Pentru viata si rolul ei am scris poemul, Veronica, caci multi s-au intors de "dincolo" aducand mesajul Luminii, chiar daca practic inima s-a oprit pentru cateva momente.

Cu drag, Irina


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iunie 27, 2012 la 2:16pm


ACTIV
Comentariu publicat de Veronica Carjeu pe Iunie 27, 2012 la 12:05pm

Boala e foarte grava, dar versurile merita citite!


INACTIV
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Iunie 26, 2012 la 10:22pm

Dragii mei, Elena si Nicolae, acest poem l-am compussub impactul vizionarii unui documentar.

Multa sanatate si pace sufleteasca va doresc. Cu pretuire, Irina


INACTIV
Comentariu publicat de Muresan Nicolae pe Iunie 26, 2012 la 10:11pm

Usor de vorbit dar sa fi tu insuti in cauza nu e acelasi lucru mai acum vreo 5 zile era s-a dau coltu da mi-o zis tanti cu coasa  s-a vin alta data ca acu nare  timp de aia o saptamina nu mi-a vazut nimeni ochii pe blog .


INACTIV
Comentariu publicat de LUNGU ELENA pe Iunie 26, 2012 la 9:34pm

Foarte severa tulburare...............si daca ai probleme si cu cuagularea...................un diabet ......Daca ti s-a taiat respiratia  odata si ai fost salvat...........oare se mai intampla si data viitoare sa fii salvat? Sotul meu este asa.......nu mai exista liniste ci doar  teama ,frica.........

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->