Zile de naştere

galeria cu portrete a orașului
s-a deschis în decembrie,
petele de sânge au fost șterse
ca într-o cununie în care mirele
a stat în capul mesei,
mireasa a fost îmbrățișată de nuntașii
de ocazie îmbrăcăți în frac și redingotă,
la radio s-au transmis știri în interpretare veche,
pe gratis au fost romanțele
și gimnastica de înviorare,
vizitatorii recrutați
din protipendadă
s-au privit, au zâmbit, au vorbit,
între ei și cu ceilalți,
bucuroși că mâinile lor nu tremură,
că în grai au neologisme,
că inima le funcționează normal,
la masă au binecuvântat straiele noi ale împăratului
și înainte de toate
s-au hotărât pentru vițelul cel gras.

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->