Zile de naştere

Călătorim pe drumurile vieţii gândind sau nu

la iubirile care ne fac fericiţi sau nefericiţi

mai sare coarda şi nenorocita de invidie prin noi

agăţându-se de ghimpii deşi ai urii

pocind nenumărate fizionomii şi suflete

depinde de cum cad acestea printre sentimentele

care se nasc dintr-un strop de gând

venit din necunoscutele sufletului

pe care crezi că ţi-l cunoşti.

Mai se ivesc şi răscruci de drumuri

pe unde se abate omul ca să caute bunăstarea

care s-a adunat în stropi de gând şi cum

tot au curs stropii prin conştinţă până s-a umplut

vasul dorinţei de-a izbândi oricum şi indiferent

de sărituri de coardă şi de căzături

dorindu-şi doar suişuri cât mai înalte

uitând la un moment dat că alpinismul

se practică numai pe munţi

se duce înot printre ei până când îl prind

cârceii şi cu greu mai este salvat de la înecul

din oceanul de gânduri şi fapte proprii.

Se îngrămădesc stropii de gând într-un amalgam

de simţăminte şi trăiri alese sau predestinate

crescând dorinţa şi înfăptuirea faptelor

pentru sau contra umanităţii resetate de modernisme

care scotocesc prin lume după idei fără preconcepţie

ce nu are alt rost decât acela de-a înfunda

lumea într-un viitor al tehnologiei ce iluzionează viaţa

într-un folder de fişiere colorate.

Frumosul şi urâtul de altădată pierd încet

primele locuri din maratoanele timpului

alt frumos şi urât

despre care nu mai eşti sigur

care o fi frumosul şi care o fi urâtul

ajung din urmă în fruntea clasamentului

după atâtea secole brăzdate în fiecare clipă

de clasicul întipărit în amintirile noastre.

Mihaela Moşneanu

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Noiembrie 14, 2017 la 5:25pm

Mă bucur că v-am făcut ziua mai frumoasă şi vă mulţumesc, mult!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->