În această toamnă, care avansează cu lentoare,

Seara îmbracă cămaşa fină de mătase purpurie;

Ţintuită în arcul privirilor mele întrebătoare,

Luna plină se revarsă într-o policromă reverie.

 

Îmi intră în timpane triluri iscoditoare din ramuri, încă, înfrunzite,

Care dezmorţesc imagini suprapuse ale toamnelor anterioare

De pe meleagurile, cu prea mulţi ani în urmă, părăsite,

Al căror farmec se dizolvă în amintiri de aramă, nemuritoare.

 

Cu un surâs înflorit caligrafic în colţul buzelor

- Portal semiotic între imaginea reală şi cea virtuală,

Revin dorinţe şi chemări din adâncimea gândurilor,

Între cauza şi rostul toamnelor, ca o confidenţă atemporală.

 

De când concretul vieţii m-a îndepărtat de sat,

În loc de stele, noaptea se joacă cu amintiri vii.

Nici frunzele toamnei nu mai foşnesc ca altădat′;

A mai rămas doar ecoul cu rezonanţe arămii!

 

Timişoara, 2O16, 17 septembrie

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->