Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

gânduri de toamnă

 

mă-ntorc adesea iar acasă

toamna a venit în veșmânt răcoros,

vara asta a fost mănoasă,

am avut un an norocos.

 

cad brume prin părul meu lung,

toamnele se-adună în geană,

dorule, n-am să-ți alung

durerile culcate pe rană.

 

timpul meu a trecut ca ieri,

se răzbună vremea din urmă,

mi-a-nghețat ochiu-n tăceri,

dorul în inimă-mi scurmă.

 

revin mereu în cenușa de-acasă,

mai este și iubire și ură,

durerea tăcerii  m-apasă,

în casă nu e nicio făptură.

 

mă-ntorc în marele mister,

cântece vechi îmi sângeră gura,

mă cuprinde foamea de ger,

arunc peste lance armura.

 

turme de umbre, toamnele-ncet

stingând altar de lumină,

o lună bolnavă cade-n nucet,

iar vântul o frunză mi-alină.

 

miercuri, 28 august 2013

 

 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->