Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

motto:„Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.” - Mircea Eliade

 

Atunci când nori grei se abat asupra noastră, îmbrăcăm, docili și emoționați, haina trecutului. În buzunarul de la piept simțim cum pulsează, așteptând o mângâiere, amintirile. Le dăm binețe, hrănindu-ne cu bucuria reîntoarcerii în timp.

Pe partitura trăirilor apuse, o șoaptă retorică se zbate, căutându-și identitatea: Ce este o amintire? Dacă vrem să dăm doar o definiție, apelăm la scriitorul englez Oscar Wilde care susținea ideea că: „Amintirea e creaţie continuă.” Nu ne mulțumim doar cu atât și sortăm răspunsurile, care au semnat condica, așezate pe o petală a propriului suflet. Clădim astfel povestea trecutului în crâmpeie de speranță. E doar iluzia faptului că acele clipe minunate, însă blocate în trecut, se pot repeta. Ne-am dori să le multiplicăm, însămânțându-le în actualitatea noastră multicoloră, dar soarta se împotrivește. Trăirile sentimentale încorsetate în sertarele sufletului ar putea fi smulse, dar la ce bun? Un om fără amintiri e ca o plantă fără rădăcină.

Pe conturul gândului, însăilăm o altă întrebare: Ce facem cu amintirile dureroase? Nu timpul ar trebui să rostească răspunsul adecvat, ci clipa. Confruntându-ne cu intemperii, conservăm și durere în casa sufletului nostru. Dar poate fi plăcere fără durere? Se spune că omul învață din greșeli. Și cum atributul faptelor negative este înmagazinat în imagini ofilite, e bine să răsfoim și aceste file malefice. Dincolo de gustul tristeții vom descoperi curajul de a nu călca pe alți spini ai erorii.

În momente de cumpănă, amintirile ne ajută să încărcăm bateriile umane. Putem trăi fără amintiri? Desigur că da, însă flexiunea noastră ar fi radicală. Această transformare ar putea fi manevrată spre două direcții: când probleme psihice ne-ar indica o traiectorie gri spre demență sau stresul și munca istovitoare ar face din noi (involuntar) niște simpli roboți.

Octavian Goga susținea că: „Trecutul e noapte, iar amintirile candele care cu vremea se sting.” Perfect de acord, dar indiferent de vârstă nu cred că există om să nu-și aducă aminte ceva haios din copilărie. Eu, de exemplu, îmi amintesc cum primeam mită, pe la vreo cinci anișori, de la două vecine, cu vreo trei ani mai mari, pâine muiată în ulei și presărată cu zahăr. Fetele își atingeau scopul cu ciudatul meniu. În spatele prostioarelor pe care le făceau (cățăratul pe stâlpi, ruperea rochițelor) tăcerea mea visa la acel desert, astăzi considerat imposibil. Tot utopic ar părea astăzi inhalarea prafului de cretă pentru a scăpa, cu febră autoimpusă, de corvoada orele de fizică. Și exemplele ar putea continua, căci nu toți copiii fură cireșe de la mătușa Mărioara. În copilărie, fiecare are propriile pățanii pe care  timpul ni le mlădiază în amintiri unice.

Când avem de luat o decizie sau trebuie să depășim o barieră, aparent iluzorie, amintirile reprezintă o experiență de viață utilă. „Nimeni nu-ţi poate lua educaţia, experienţa şi amintirile.” - Maica Tereza.

Ca un catalizator de implementare a binelui, a momentelor de fericire, albumul de fotografii este parte din viața noastră. Dacă reușim să dizolvăm realitatea, luând zâmbete de mână, în timp ce răsfoim un astfel de album, descoperim sâmburele de adevăr al aforismului scris de Lucian Blaga: „Prezentul tace sau vorbeşte; numai trecutul cântă. De aici farmecul amintirii.” Ne simțim ca și când am deschide o ușă. Pășim, la început cu teamă, în copilărie. Descoperim cu lacrimi în ochi și ursulețul pe care ni l-a adus, la grădiniță, Moș Gerilă, și prima coroniță (din clasa întâi) care ne afirma faptul c-am fost cel mai bun la învățătură. Fragmente de viață care fug pentru moment, rând pe rând, în sufletul nostru dornic de a cizela răspunsul la întrebarea: Cine sunt? Fragilitatea inocenței a fost doar prima silabă a cuvântului viață. În calea destinului nostru au vrut să se interpună și alte silabe rebele, însă timpul le-a sortat în taină cu discernământ. La ora bilanțului, când toamna vieții bate insistent la poartă, constatăm faptul că: „ Tinereţea nu mai e decât o zdreanţă aurie, pe care o târăsc amintirile.” - Octavian Paler.

Amintiri. Clipe apuse. Sentimente repetabile.

E târziu pentru bilanț? Întunericul nu s-a inventat încă. Doar dragostea îmbrăcată în petalele timpului. Rupem câte una și fugim, evadând spre haina viitorului. Ne hrănim cu fiecare secundă care a rămas în urma noastră, dar rămânem veșnic însetați de emoția mugurilor din zare. Prezentul e ca un echilibru nesfârșit pe un fir întins deasupra unei prăpastii în care nu putem rata startul. Restul e poezia existenței hrănită în ritmul clipelor puse la dospit.

Nu vrem să punem monopolul pe trecut, ci facem doar o reverență ca o concluzie finală în stil balzacian: „Fericirea nu creează nimic altceva decât amintiri.”

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Noiembrie 28, 2018 la 8:24am

Mulțumesc pentru apreciere domnului Mihai Ștefan Arsene și doamnei Agafia.


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Noiembrie 28, 2018 la 8:22am

Sunt onorată de prezența dumneavoastră, doamnă Maria Giurgiu. Vă mulțumesc.


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Noiembrie 28, 2018 la 8:21am

Ai punctat bine mesajul acestui eseu, dragă Aurelia. Mulțumesc.


ACTIV
Comentariu publicat de maria giurgiu pe Noiembrie 27, 2018 la 5:46pm

Amintirile sunt hrana sufletului și când rascolim cenușa lor putem reînvia din scântei focul ce ne ține de cald în momente de solitudine! Am lecturat cu placere!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->