Îmi lipesc nasul, ca altă dată, de geamul îngheţat,
Îmi place când ninge, mai am multe de colorat,
Valuri albe de fulgi, dau navală, mă zăpăcesc,
Crengile sunt încărcate de zăpadă, rău troznesc.

Viscoleşte din ce în ce mai mult,vântul e turbat,
Îl ascult ce-mi spune, se crede şi el ca alţii împărat,
E iarnă, e ger, vânturile sunt îngheţate, zgomotoase,
Drumurile blocate, multe vise sunt de el sunt întoarse.

Pe lângă geam s-au strâns îngheţate, albe mărgele,
Geamul îmi spune o poveste, sunt toate ale tale.
Cîteva zile sau luni pot fi admirate, chiar purtate,
Numai de o raza de Soare pot fi mereu alungate.

Noaptea, ziua, ninsoarea este veselă, nu se opreşte,
Printre copacii înzăpeziţi, peste noi iar viscoleşte,
Sunt trişti, îngheţaţi, aşa de săraci par, când sunt goi,
Acoperiţi de mii de fulgi de zăpadă reci şi moi.

Vântul loveşte tare, fulgii sunt singuri acum pe stradă,
Aleargă bucuroşi, aduc un mare potop de zăpadă.
E frig cumplit, stelele se ascund , nu vor să se arate,
Stau la căldură, mai dau încă o pagină într-o carte.

O noapte de iarnă, o zi, fulgii de zăpadă strălucesc,
Zboară peste noi într-un dans îngheţat, atât de zburlesc,
Crivăţul mătură totul, aşa este la noi în marea câmpie,
Îmi place iarna îngheţată, ascult cum cântă a ei vijelie.

Privesc bradul meu alb, mai bag câteva lemne în sobă,
Ninge, îmi place când ninge, mai stăm puţin de vorbă,
Gerul, la geamul îngeţat, asteaptă şi parcă se opreşte,
Vede în sobă focul, dansează prin casa toată, străluceşte.

Ninge, ninge, troieneşti tu vântule peste câmpurile multe,
Nu vrea visele şi rugăminţele copacilor albi să asculte.
Aşa au fost mereu iernile mele de demult, de odinioară,
Poate au mai dispărut, dar eu nu le văd venind prima oară.

Este frig, se întunecă încet, vântul tot mai rău este supărat,
Nu vrea să se oprească, mai are multe zile şi nopţi de vânat.
Strigă la noi, este frumoasă, nu vrea să fie de noi abandonată,
Aşa este ea albă, frumoasă, veselă, luminoasă, înfrigurată.

 

Vizualizări: 186

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Februarie 2, 2018 la 9:06pm

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->