Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

În vise
petale albe
se scuturau pe cărare,
îşi clatină pe rând
frunzele,
plopii batrâni.
Sunet de viori
îmi înflorea în auz
melodii uitate
în tăcerea cuvintelor
abandonate,
striveam fugar
un gând,
căutarea mă instiga
la violenţă
în gesturi
şi-mi balansam sufletul
între două
mirări.

O stea
a făcut disperată
semn cu lumina
şi a căzut
suferind de uitare.

Liniştea ascunsă
sub acoperişul lunii
a fost speriată
de un şarpe
de lumină,
tăindu-i faţa.

Ochii mării
vor să ceară
socoteală nopţii,

stele albastre,
vise albastre
se contopesc.


Căderea ta în clepsidră
e un mister
al voluptăţii,

un înger
a picat în tine
la înflorire,

şoaptele-ţi suave –
plânsul dimineţii
în ierburi.

O pasăre
trezită din somn
şi speriată
zboară haotic,

mirosul ierburilor
înfiorate
mă ademenesc
în strănut.

Mă întorc în mine
şi sunt
năpădit de cuvinte
care mă mângâie,
cu un început de vers
gata să fugă-n
uitare.

Ajută-mă, Doamne,
să ţin minte
fugarele gânduri,
întoarce-mi amintirile
în cuvintele
plânse
cu cântece
înpământenite de dor

În somn nemărginirea
ştie sălaşul
şi mă lasă
de unde am plecat,

în vise.

Vizualizări: 76

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Viorica Fulop pe Iulie 24, 2010 la 11:52pm

admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 24, 2010 la 12:48am
@Llelu Nicolae Valareanu - mi-am format un anume "stil" ]n a comunica si raspunde sau comenta la contributiile membrilor unei retele. Recunosc, este un "stil" mai personal, insa cine ma urmareste de mai mult timp, poate constata ca raspunsurile mele, cu precadere prin fotografii sau videoclipuri sunt axate pe ideea continutului pe care il comentez, si, de cele mai multe ori sunt reyultatul unor cautaride mai multe zeci de minute pentru a" gasi" comentariul-raspunsul adecvat continutului, dar si trairilor personale din momentul in care am citit insemnarea...

ACTIV
Comentariu publicat de Nicolae Valareanu Sârbu pe Iulie 23, 2010 la 10:53pm
Mulţumesc lenuş si Mircea pentru aprecierile voastre . Deasemenea mulţumesc mult d-lui Ion Muntean pentru însoţirea lor cu imagini potrivite cu mesajul lor.
O seară minunată!

ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Iulie 23, 2010 la 10:14pm
Frumoase visuri, numai superlative ...

admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 23, 2010 la 3:38pm

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Iulie 23, 2010 la 10:24am
frumoase versuri

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->