Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine


    Cu mișcări nerăbdătoare și iuți, îndepărtam frunzele portocalii ale nucului, care formase peste noapte un covor natural, țesut de mâinile pricepute ale Toamnei, cu firele fermecate ale Ariadnei și pe care le vopsise în culorile pasiunii. Nu reușeam să mă consolez cu niciun chip, de când am descoperit atacul mișelesc la viața nucului meu, pe care-l iubeam ca pe ochii din cap și pe care, prima brumă a anului l-a dezbrăcat de mărețele-i straie și implicit, de impunătoarea-i demnitate. Sub pomul acela mi-am trăit efectiv, copilăria. Între crengile lui m-am refugiat adesea și mi-am cernut supărările în apele lacului de dedesubtul lor. Îl apăram cu dârzenie de veverițele și ciocănitorile obraznice ce atentau la fructele sale, pe care eu le consideram un drept al meu, exclusiv și indiscutabil. Îmi construiam culcușuri din ramuri și frunze între brațele lui puternice și mă răsfățam cu miezul dulce-amărui al nucilor verzi încă, pe care îl descopeream cu dibăcie sub învelișul lor dublu, indiferentă la negreala ce-mi rămânea pe degete și care o supăra la culme pe mama, căci detesta să mă trimită la școală cu asemenea mâini. Suportam cu eroism frecușurile cu sare de lămâie sau suc de roșii, dar și muștruluiala inevitabilă, ce preceda procesul de curățire.
   În dimineața cu pricina, tristețea mea era mai apăsătoare ca de obicei. Nu mai eram copila care se certa cu veverițele pentru o pradă cât mai bogată. Acum, sub ramurile protectoare ale copacului meu țeseam vise, admiram lumina lunii care se oglindea cochetă în apele lacului și jocul ei printre nuferii înfloriți ai acestuia, suspinam laolaltă cu frunzele răscolite de vântul tainic al nopților de vară și îmi scrijeleam gândurile confuze pe paginile imaculate ale caietului meu secret. Personajele din basmele copilăriei se hârjoneau în grădina noastră, fugărite de imaginația mea, printre vițele de vie pline cu ciorchini parfumați și dulci. La umbra lui, îmi petreceam după amiezile toride ale vacanței de vară, tolănită în iarba moale, citind cu pasiune carte după carte. Mă durea sufletul când vedeam natura dezgolită de podoaba ei vie și splendidă. Iubeam toamna cu toate surprizele ei colorate, parfumate și coapte, dar când bruma făcea prăpăd printre ramurile pomilor și copacilor, lăsând în urmă atâta dezolare și goliciune, parcă se stingea ceva în sufletul meu.
   Am tras alături coșulețul de răchită și am început să îndepărtez cu pioșenie frunzele arămii, pe sub care știam că se ascund nucile, căzute și ele odată cu bruma nopții. Mă temeam să nu le rănesc și mai mult, astfel că atingerea mea semăna cu o mângâiere duioasă iar ele îmi răspundeau cu șoapte tainice și recunoscătoare, pe care le interpretam în felul meu. M-am așezat pe covorașul moale și foșnitor și am început să sparg nuci, extrăgându-le miezul delicios, pe care îl ronțăiam apoi, cu mare plăcere. Gândurile mi-au zburat înapoi prin colbul timpului, când dădeam târcoale de jur-împrejurul nucului în genunchi, răscolind cu mâinile frunzele căzute și aruncându-le chiuind, în aer, după care mă înveleam cu ele din cap până-n picioare, de nu mi se mai zărea nici nasul și rămâneam sub ele, chicotind amuzată la culme când mama, speriată de moarte la gândul ca aș fi putut cădea în lacul din apropiere, alerga în grădină, chemându-mă cu vocea gâtuită de spaimă. Mă amuza foarte tare ,,jocul” acela pervers și o lăsam să scormonească cu privirile apele misterioase care o terorizaseră toată copilăria noastră și care îmi procurase de nenumărate ori câte o chelfăneală serioasă, dar distracția era mai atrăgătoare decât neplăcerile care urmau, inevitabil. Numai când tonul vocii ei se ridica îngrijorător de mult și anumite promisiuni ajungeau la urechile mele, săream ca o lăcustă din grămăjoara de frunze și o rupeam la fugă, râzând și țopăind prin lanul de porumb, încă necules.
  - Lasă, că vii tu acasă! își lansa mama promisiunea, plină de un subînțeles neliniștitor, pe care doar timpul o putea anula. Dacă nu-i intrai în mâini următoarea jumătate de oră, se lua cu treaba și mânia ei se atenua încet, dar sigur. Eu știam foarte bine acest lucru și nu mă apropiam de casă, decât când nu o mai auzeam boscorodind, deloc. Între timp mă distram în felul meu, tăvălindu-mă prin iarba din livada cu pruni altoiți, scoțând limba la soarele care părea că avea o înțelegere cu mama ca să mă dojenească, de câte ori născoceam câte o poznă. Adunam câteva prune coapte în poala rochiței, pe care le foloseam ca muniție pentru broaștele hidoase ce se holbau provocator la mine și care îmi aruncau în cor insulte din cele mai jignitoare, dintre apele protectoare ale lacului. Bineînțeles că nu nimeream nici măcar una, dar spiritul meu războinic se trezea odată cu numărul de ghiulele aruncate în minusculii inamici și îmi îndreptam atacul împotriva parilor de la vie, care deveneau în mintea mea contaminată cu povești, ostașii otomani despre care auzisem din poveștile tatei că năvăleau pe vremuri prin locurile noastre și făceau prăpăd pe unde treceau. Aveam mare ciudă pe ei și îmi confecționam săbii din nuiele, pe care le rupeam cu mare trudă din salcia stufoasă din gardul de sârmă ghimpată ce ne împrejmuia proprietatea, cu care porneam la atac, scoțând răcnete războinice atât de fioroase, încât mă treceau tot pe mine, fiori de groază.
   Când epuizam muniția, părăseam fără scrupule câmpul de luptă, urmărită îndeaproape de hoardele barbare din imaginația mea și mă cățăram în nucul uriaș, în brațele căruia mă simțeam invincibilă. Îl rugam adesea pe tata sau pe frații mai mari să mă ajute să-mi construiesc o căsuță suspendată între ramurile lui viguroase, ca să pot locui și domni peste regatul meu, ca o regină respectabilă care eram. Nu m-au ajutat, roși de invidie sau de teamă, cred... Nu m-am lăsat abătută și tot mi-am încropit singură o cazemată, din ramuri și un braț de coceni uscați, sustrași din glugile construite de mama pentru iarnă, în care am locuit ocazional, foarte fericită și independentă, până când un vânt mișelesc mi-a spulberat-o în cele patru zări, într-o noapte furtunoasă de toamnă.

Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Giurgiu Silvia pe Noiembrie 25, 2017 la 12:26pm
Multumesc Dorina!

ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Noiembrie 25, 2017 la 11:48am

Un text pe care l-am apreciat încă de la prima lectură. Felicitări pentru gânduri, emoția dăruită nouă, cititorilor, și nu în ultimul rând pentru premiul obținut.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->