Zile de naştere

Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui

          Fericirea şi iubirea sunt stările de spirit, pe care ni-i le dorim cu toţii. De multe ori, când viaţa este tristă sau grea, uităm că este şi frumoasă. De aceea căutăm răspunsuri în noi, la întrebări care se nasc involuntar, când totul pare sumbru şi fără rost. Şi ce mi se pare interesant, este, c-am observat că aceste cuvinte sunt văzute de fiecare om, într-un fel anume. Niciodată, fericirea şi iubirea nu vor fi aceleaşi pentru toată lumea, deşi ele sunt într-o relaţie nedefinită, care se bazează pe stările noastre emoţionale. Datorită acestei relaţii, ele se intersectează şi formează un infinit personal, pe care îl avem în noi, atunci când le simţim.

          Pentru unii oameni, fericirea apare atunci când iubesc şi când iubirea le este împărtăşită, şi nu-i mai interesează absolut nimic. Atunci când simt fluturaşi în stomac, atunci când inima începe să le bată până o aud şi cuvintele le rămân în gât, agăţate de mărul lui Adam, sau atunci când simt că propria lor fiinţă nu le mai aparţine, când o dăruiesc persoanei iubite, pe care o adoră şi pentru care respiră, atunci când sunt în stare să facă schimb de viaţă pentru ea, numai ca acea persoană să se simtă importantă şi împlinită, atât în viaţa personală, cât şi în faţa societăţii.

          Alţi oameni văd fericirea sub înfăţişarea succesului, pe care evident, că-l iubesc. Succesul, fiind iarăşi una din stările emoţionale care impresionează şi determină de multe ori schimbarea de caracter, fiindcă el motivează interesele personale. Oamenii devin orgolioşi şi indiferenţi faţă de tot şi de toate din jurul lor, fiindcă apar banii şi lucrurile materiale: un simplu apartament este înlocuit cu o vilă, o bicicletă este înlocuită cu o maşină sau mai multe, micuţul magazin sau bar sunt înlocuite cu un mare restaurant şi o pensiune sau hotel, etc. O dată cu apariţia acestora în viaţa lor, ignoranţa societăţii faţă de nişte foşti simpli cetăţeni care încercau odată să supravieţuiască, se transformă brusc într-o mască, numită respect, interese şi recunoaştere cu ochii închişi, fiindcă toate acestea semnalizează mai bine ca farurile de la maşină, la sute, şi chiar la mii de kilometri distanţă, pentru oamenii simpli sau mai bine-zis, pentru cei care nu reuşesc să dobândească în viaţă, succesul financiar şi oportunităţile oferite de acesta.

          Tot o fericire, este şi atunci când oamenii reuşesc să se folosească de semenii care îi înconjoară, pentru a clădi ceea ce iubesc. Atunci când interesele sunt ascunse sub masca ipocriziei şi a minciunilor frumoase. Şi este interesant cum oamenii binevoitori îl ajută pe acela care îi ademeneşte în cursa unui drum în viaţă, pentru că poate dura ani de zile construirea a ceea ce-şi doreşte cineva să înfăptuiască. Cum aceşti binevoitori sunt fericiţi, fiindcă îşi aduc aportul în ceea ce sprijină cu tot sufletul şi cum ajung să iubească în timp, ceva care, cred ei că le aparţine şi lor, dar la un moment dat, văd că au muncit degeaba şi nu au absolut nimic din munca depusă în mulţi ani de zile, fiindcă, într-o zi cel care se foloseşte de ei, pur şi simplu îi azvârle ca pe un gunoi, departe de el.

          Na bine, mai sunt şi cazuri când oamenii se ceartă între ei, după ce au construit împreună, un proiect, pe o perioadă de timp. Fericirea lor proprie nu le mai ajunge, atunci când totul este înfăptuit şi arătat în faţa oamenilor, deoarece iubirea faţă de proiectul respectiv devine egoistă, şi din asta se naşte dorinţa de a stăpâni numai unul din cei care au muncit ani de zile, cot la cot. Atunci apar intrigile şi divergenţele între colaboratori, care mocnesc în fiinţa lor, făcând să apară ura ce le înnegreşte sufletul. Şi vine în sfârşit, momentul în care izbucnesc scandalurile şi despărţirile. Dar timpul le dovedeşte, o dată cu trecerea sa, tuturor, un lucru. Acest lucru este că tot mai bine le este împreună, nu despărţiţi. Şi după ce se înneacă până la disperare, în mocirla certurilor şi a urii, se prind de păr şi se trag unii pe alţii până la mal, şi se pupă iarăşi pe obraz, aşa cum Iuda l-a pupat pe Iisus. Aşa sunt fericiţi, şi aşa iubesc unii oameni. Când le convine, se iubesc, şi când nu le mai convine, se ceartă şi se despart. Şi uite aşa, hora fericirii şi-a iubirii acestor oameni, îşi ,,dau mână cu mână’’, la infinit.

          O altă fericire pe care o simt alţi oameni, este iubirea faţă de animale şi obiectele înconjurătoare, cumpărate. Da, când un animal schiţează un gest hazliu şi bizar, îi fac pe unii să-şi trăiască viaţa ca şi cum nimeni şi nimic nu ar conta. Dacă este să mă refer la animale, aş putea să spun că pisicile şi câinii sunt printre preferaţii semenilor mei. Mulţi sunt ferm convinşi de cele mai multe ori că oamenii sunt răi şi nerecunoscători, că nu merită să fie iubiţi de ei şi că mai bine socializează cu un animal, decât cu un om. Sau alţii preferă să-şi îngrijească obiectele personale, cum ar fi o maşină, o motocicletă, un tablou, etc. Şi mai mult, se zbat din răsputeri să şi-i le cumpere, pentru a le avea în colecţia lor personală. Pur şi simplu, le iubesc foarte mult şi reuşind să le obţină, devin cei mai fericiţi de pe întreaga planetă.

          Mai sunt şi oameni care sunt fericiţi, fiindcă îşi dedică viaţa meseriei pe care o practică, lucrând în slujba populaţiei, pentru că o iubesc. Aceşti oameni văd lucrurile din punct de vedere al sacrificiului pentru semenii lor şi consideră că rolul lor pe Pământ este că au de îndeplinit o misiune. Ei se dedică cu trup şi suflet, dăruindu-şi viaţa pentru omenire, lăsându-se pe ultimul loc. Şi merită din partea noastră, a celor care ne trăim viaţa pentru noi însuşi, toată stima şi iubirea noastră.

          Există şi oameni speciali, sensibili, cărora le place să creeze, să inventeze, să dăruiască o parte din fiinţa lor, omenirii. Aceştia iubesc atât de mult arta, încât iubirea lor îi îndeamnă să scrie, să cânte, să danseze, să inventeze, pe scurt, îşi doresc ca ceea ce dăruiesc ei din fiinţa lor să fie cel mai bun, să fie unic. Şi în momentul în care reuşesc acest lucru, asta îi face să se simtă împliniţi, o simţire care este o parte din fericirea lor. Acest sentiment, satisfacţia sufletească, pe care o simte un artist, este o dublă fericire, pentru că artistul este întodeauna fericit pentru oameni, şi apoi pentru el însuşi. Oamenii îi spun dacă el este un artist adevărat, desăvârşit, prin reacţia lor, ori prin critică, dacă nu este. Cred că toţi avem un semn de la Dumnezeu şi un rol pe Pământ, dar cu artiştii, cred că Domnului îi place să le lase pe frunte un semn aparte.

          Unii oameni se satură la un moment dat de societate, de gălăgia produsă de caii-putere, de poluarea oraşelor, de toate nedreptăţile comise de cei din jurul lor. Aşa ajung să prefere liniştea şi pleacă din oraş, într-o localitate rurală sau pleacă pe munti, în mijlocul naturii, unde soarele spală cerul cel mai bine cu razele sale, unde verdele străluceşte mai tare ca jadul şi unde florile sunt măiestoase, şi copacii, mai falnici ca niciunde. O dată ajunşi pe meleagurile care aparţin numai naturii, devin fericiţi, pentru că ajung să iubească frumuseţea munţilor şi a pădurilor, a aerului curat şi al libertăţii pe care ţi le oferă animalele şi păsările care zboară în colo şi încoace.

          Şi nu întâmplător, am lăsat ultima oară să vorbesc despre fericirea care este simţită de oamenii care aleg să-L iubească şi să-L slujească pe Domnul, făcându-se preoţi sau călugărindu-se. Deşi oamenii despre care am pomenit până acum, au fiecare felul lor de a iubi şi de a fi fericiţi, undeva în sufletul nostru, simţim cu toţii iubirea şi fericirea faţă de Dumnezeu şi faţă de lucrurile sfinte. Şi din această iubire şi fericire se nasc toate felurile de a iubi şi de fericire. Când omul iubeşte cu adevărat, atunci este cu adevărat fericit, si din asta se compune un infinit personal, după părerea mea.

Mihaela Moşneanu

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Mai 16, 2015 la 9:09pm

Frumoasa expunere!


ACTIV
Comentariu publicat de Mihaela Moşneanu pe Martie 15, 2015 la 11:21pm

Aşa este, doamna Rodica. Mulţumesc frumos pentru popas şi lectură!


INACTIV
Comentariu publicat de Ion Rodica Nicoleta pe Martie 15, 2015 la 7:43pm

Dumnezeu a lasat o picatura din iubirea lui, in arta. Iubind arta, il iubim pe Dumnezeu, fericirea este mereu in noi. E o zbatere care se naste aripa de lumina, atat de ireala, o clipa, ca o pasare taind zarea, ca o inima pulsand de nerabdare aiubirii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->