Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

INGRID –VIAȚA PE CONT PROPRIU-SOACRA MEA

Prima dată cînd am sosit în loclitatea de pe Valea Prahovei, Breaza, care a devenit pentru mine domiciliu pentru mai mult timp,am venit cu trenul împreună cu soțul meu, pe rutaPitești-București Ploiești-Breaza. Am coborât în halta Breaza, și am fost impresionată de pitorescul și izolarea micii gări ca să nu spun de sălbăticia locului așa cum mi s-a prezentat mie la prima impresie.Gara e situată chiar pe malul stâng al râului Prahova, la picioarele orășelului.Pe aici trec toate trenurile care circulă de la Poiești spre direcția Sinaia-Predeal-Brașov.Dincolo de râu se poate trece peste un pod de scânduri ce se legănă amețitor. Cu cât te apropii de mijlocul râului care curge dedesupt limpede săltând vioi peste pietre ,tumultul și învolburările apei e atât de puternic că acoperă zgomotul mașinilor și camioanelor mari care circulă de cealaltă parte a râului, pe E 60, șoseaua variantă de centură Ploiești- Brașov.
Gara Breaza era preferată de soțul meu în locul haltei următoare de la Gura Beliei care ar fi fost un pic mai aproape de punctul nostru de destinație.De la ambele trebuia să ajungem pe jos acasă dacă nu eram așteptați de cineva cu vreo mașină. Am coborât deci ,la Breaza tocmai pentru că ajunși acolo, nu era necesar să trecem pe podul legănător , gara fiind de aceeaș parte a râului, cu orașul pe când la Comarnic ar fi trebuit să străbatem podețul căruia îi mai lipseau și scânduri pe alocuri și dacă te apuca frica pe la jumătatea punții nu era bine.Pe partea opusă a râului,de partea cu drumul E60 se vede o coamă abruptă de deal cu coaste stâncoase cu straturi în nuanțe de culori diferite din diverse ere geologice. În spatele dealului se află localitatea Cornu ce se întinde pe pantele delurilor și pe vale, pînă aproape de Câmpina.Locurile te încântă cu frumusețe și peisaje pitorești, cu case frumoase sau vile pentru turiști, zona fiind renumită pentru aerul curat frumusețile naturale și obiectele lucarte în lemn de meșterii icusiți din Cornu, renumiți pentru arta de prelucrare a lemnului.
În Breaza localnicii se remarcau pentru calitatea produselor obținute în gospodăriile micilor producători familiari, mere, visinată, cornată și alte licori în care sunt experți, deasemenea, pentru produsele lactate sau preparatele din carne de porc, foarte bune și apreciate de turiștii ce veneau în fiecare an în vilegiatură.De la gară pentru a ajunge deasupra în oraș, am urcat voinicește strada cu serpentine repezi specifice localtăților de munte, am mai scurtat drumul și urcând zeci de trepte săpate în coasta dealului abrput. Strada e destul de lungă și obositoare ,însă la anii noștri de atunci efortul acela nu însemna mare lucru, eram bine antrenați amândoi .Când am ajuns în centru orașului, ne-am oprit în stație și am așteptat un autobuz care ne-a dus până la Breaza Uzină ,de acolo am luat-o la picior până acasă.
Casa socrilor mei e situată pe o culme a unuia din dealuri , chiar deasupra Uzinei de Mecanică Fină –Breaza. Drumul urcă în pantă repede șerpuind de pe strada uzinei spre stânga și apoi în dreapta, în urcuș pînă în vârful dealului făcând alte doua curbe, printre case frumoase de oameni gospodari ,harnici, și printre grădini. Urcușul era mai dificil cu mașina că pantele drumului sunt repezi , drumul e pietruit, de la uzină mai în sus nu era asfalt.Curtea casei începea în coborâș de la stradă. Odată intrînd pe poarta de fier,se cobora pe mai multe trepte ale unei scări de ciment până lângă casă care are două intrări.
Una cu fața la drum , odată coborâtă scara , în dreapta ei era intrarea din față a casei, compusă dintr-o altă scară cu vreo 4 trepte, ce urcau pe o verandă mică deschisă și de acolo se intra în camera din față - un fel de salonaș –verandă , mobilată cu două fotolii adânci, cu pleduri de pluș galbene, un covoraș persan bordo, cu model cu un medalion în mijloc, o măsuță joasă de cafea, și câteva scaune tapițate ,de culoarea covorului pe lângă perete. Din acea verandă se intra într-o cameră dormitor mare și drept în față,în continuarea camerei se ieșea într-o bucătărie mică și de acolo afară întrun hol mic cu vedere spre o grădină de flori ce urcă în pantă către stradă.Tot din acel dormitor mare, pe o altă ușă, în stânga, se intra într-o sufragerie , din sufragerie prin două uși una în stânga și alta în dreapta se intra în alte două camere- dormitoare mari.Alături de dormitorul din stânga care avea ferestrele alăturate intrării din față,tot din sufragerie,pe o altă ușă, se ieșea afară pe o scară înaltă ce cobora de-a lungul peretelui exterior al dormitorului din stânga, care devenise al meu și al soțului meu , jos în curte către spate. De lângă scară către dreapta spre spatele casei, terenul fiind mereu în pantă, cobora către o bucătărie cu un coridor lung din bucătărie se intra în doua cămăruțe, unde locuiau socrii mei și fratele cel mai mic al lui Florin , soțul meu.Dan era mai mic cu 15 ani decît Florin, avea pe atunci 7 ani.În continuarea camerelor și a bucătăriei unde locuiau ei erau grajdul vacii , cotețele porcilor și vizavi de ele cotețul găinilor și mai spre fundul grădinii era toaleta din scânduri. Acolo unde locuiau ei nu exista apă curentă- aveau un puț în curte, în partea mai jioasă,apa era foarte rece și bună.
Nici gaze nu erau, se gătea cu butelia și pe soba cu plită unde se făcea foc de lemne. În dormitoarele din casa mare erau sobe de teracotă și se ăncălzea tot cu lemne. În primul dormitor locuia sora lui Florin,Cornelia, care era de vârsta mea , era măritată și aștepta un copil. Ea lucra cu soțul său la uzină în Breaza.
După sosirea mea la Breaza,am avut ocazia de a mă pune la curent în detaliu despre resursele de trai ,despre îndeletnicirile localnicilor,am cunoscut și admirat frumusețile locurilor. Aici viața nu era ușoară, se muncea din greu. Am constatat că principala resursă de trai pentru locuitori era munca la Uzina de Mecanică Fină de la Breaza care era la vreo 2 kilometri de casa socrilor mei,și uzinele și fabricile din Cîmpina. Multe femei localnice care nu lucrau în uzină,își întregeau veniturile familiare cu cusăturile iilor și obiectelor de artizanat, lucrul fiind obiectul activității unei cooperative din localitate care se numea OFAR.
O angajată a cooperativei respective, era soacra mea. Femile mergeau la cooperativă și luau lucru pentru acasă. Soacra mea, era o lucrătoare iscusită în realizarea acestor ii de o frumusețe deosebită. Cosea pe pânză topită, fină,cu fir de mătase,cusăturile pe ii erau toate modele fine, delicate, unele erau făcute cu un model cu încrețituri în jurul gâtului, al sânilor și la mâneci.Un model ce eu admiram mult și ea reușea să-l realizeze foarte bine, se numea burta vacii. Altele erau cusute cu motive naționale, mereu pe pânză topită în culori delicate. Iile erau încheiate peste tot manual, cu lucrătură fină în cheițe sau în puncte eu fiind o mare admiratoare a lor.În orice caz erau lucrate cu multă îndemânare și măiestrie și obiectele respective erau foarte căutate și apreciate în țările unde se exportau. Plata lucrului era modestă, trebuia multă îndemânare și rapiditate ca să realizeze pe lună 700-1000 lei pe vremea aceea prin anii 1980-1990.Cosea și în sărbători și nopțile.
Soacra mea și alte femei din zonă se mai îndeletniceau cu creșterea câte unei vaci sau două, a porcilor astfel, mai rotunjeau veniturile vânzând lapte turiștilor sau altor clienți înstăriți ce aveau case de vacanță în Breaza și veneau de la București să petreacă sfârșiturile de săptămână la aer curat căci erau abonați permanenți și plăteau bine. Laptele Elenei,- acesta era numele soacrei mele ,era de optimă calitate, foarte bun, gros păstrat în oale mari de ceramică smălțuită. Animalele fiind hrănite cu fân de pe coastele dealurilor din apropierea casei, sau cumpărat la schimb cu alte produse, sau cu munca socrului meu, când banii nu erau destui. Obișnuiau să ia în chirie de la alții vreun teren, îl semănau și coseau fânul și-l luau pentru vaci ei avănd puțin pământ. Le dădea vacilor în afară de fân și tărâțe și cereale. Mai făcea din lapte și cașcavele. Uneori le afuma, alteori le punea la sare , mai vindea uneori și din acestea, restul era pentru ei în familie. Era foarte pricepută și îndemântică la aceste lucruri ,pot spune că din familia sa era cea mai capabilă persoană.Era, pentru că azi nu mai e nici ea,a plecat dintre cei vii. Era pricepută și la prepararea cârnaților de porc, a tobelor a muschiului și șuncilor. Toate produsele acestea le afuma și le conserva în mod impecabil.
La prepararea lor, în anii ce au urmat căsătoriei mele, am ajutat-o adesea și eu. Așa am reușit să-mi însușesc secretul ei de a face aceste produse .Nu pot să mă laud că sunt la fel de pricepută ca ea ,însă tehnica o cunosc și în anii când am avut ocazia să cumpărăm porc am reușit să le fac. Pentru a avea calitatea alor sale însă, era necesar o afumătoare ca a ei , eu le lăsam acolo la afumat. Soacrămea nu punea carnea la sare ,o toca proaspătă. Făceam cârnații ,tobele, umpleam intestinele groase după ce le spălam bine, cu carne și orez ,în aceeaș zi cu tăierea porcului sau cel târziu în următoarea. Toate le puneam la uscat în afumătoarea special construită legând cu sfoară șiuncile ,cârnații, mușchii și agățându-le pe prăjinile suspendate deasupra . După vreo zi, două , când se zvântau bine le punea la afumat.Fumul îl dădea gradual, câteva ore zilnic, timp de mai multe zile. Când produsele erau suficient afumate și uscate , le luam de acolo.Șuncilor afumate le presăra cu sare grunjoară și le învelea cu grijă în hârtie groasă de sac. Tobele înainte de a le pune la afumat, le punea pe o masă de lemn, deasupra așeza un alt fund mare de lemn și pe el ,un pietroi mare și greu, le lăsa așa vreo 2zile până se scurgeau și se zvântau bine, într-o încăpere rece ,apoi mergeau în afumătoare.Erau cele mai bune tobe care le-am mâncat în viața mea. Când le tăiam aveau consistența salamului acela mai uscat, grăsimea era bine scursă, nu moale, și împreună cu bucățile din carne ,zgârciuri și organele fierte împreună și puse la un loc în tobă, formau un mozaic perfect, aspectuos ,cu o aromă plăcută și gust pe măsură, că ar fi făcut figură bună la orice masă de VIPuri . Muschiul afumat, era deasemenea perfect, nu prea uscat în interior, că atunci când îl puneam pe grătar sau în tigaie la prăjit în compania feliilor de șuncă afumată, frumos tăiate și a cîteva bucăți de cârnați tot afumați, le puneam capacul deasupra și nu îi lăsam să se usuce prea tare în cratiță, erau absolut delicioși. Sunt buni cînd totul rămăne ușor aburit și bucățile își mențin frăgezimea. Mațele groase, umplute cu carne tocată și orez, se afumau și ele cu cârnații după ce se zvântau o zi și se consumau primii . În preajma bobotezii sau de sfântul Ion se obițnuia să se pună la masă maț cu orez considerat un fel de caltaboș ,se fierbeau atunci într-o cratiță acoperindu-i cu apă. Se făcea aparte ,varză acră călită , pentru că se asortează perfect împreună, merg bine și cu mămăliguță caldă.Mie î-mi plăceau și cu covrigi.
Aș dori să adaug că în acele timpuri eu m-am îmbogățit cu noi experiențe de viață. Au mai fost uneori și unele momente mai puțin plăcute ca în viața oricărui om. Pe atunci eu am început să-mi descopăr o plăcere în arta gătitului și o satisfacție personală.Cu soacra mea, în acel prim an când am locuit la ea m-am acomodat bine și am învățat șă gătesc feluri specifice regiunii Prahova.
Îmi amintesc că știa printre altele să ghicească bine în cafea,eu însă nu beam cafea pe atunci și ea mă ispitea mereu să beau căci nu-i plăcea să bea singură, fiind mare iubitoare a celei binecuvîntate licori.Ca să mă ademenească ,în fiecare zi îmi propunea să-mi ghicească ,însă pentru a-mi putea ghici trebuia să golesc mai întîi o ceșcă de cafea.Îmi plăcea tare mult cum îmi ghicea, că în fiece zi ea descoperea în ceșca mea,păuni care semnificau realizări, drumuri lungi sau scurte peste fiecare 2 au 3 puncte cu surprize la ele,cu întîlniri, și înnoiri , ba cu o pisică ,ce însemna că mă întîlnesc cu cineva iscoditor, ori vreo vulpe peste un punct sau două la vreun drum ceea ce însemna că peste vreo zi două mă întîlnesc cu cineva viclean ce încearcă să mă descoase sau să mă înșele și eu fiind avertizată știam ce să răspund, sau cu cineva ce trebuia să-mi facă vreun dar mai mare ,sau că voi avea o surpriză peste puține puncte, apoi când era zaț pe marginea ceștii însemna că primeam un dăruleț de bani.Știa să mă atragă și să mă încânte. În final m-a viciat cu băutul cafelei că am devenit o băutoare de cafea ,la fel ca ea și am început să găsesc plăcere atât în viciul în sine cât și în faptul că îmi ghicea în fiecare zi . Ea era fericită că nu bea cafeaua singură .După ce m-a viciat astfel, de fiecare dată când trebuia să plec la vreun drum beam câte o cafea înainte și ea îmi ghicea cum va fi la drum. Ghicea bine că adesea se realizau prezicerile sale, Era o persoană mereu pusă pe șotii , pe glume,însă și foarte aprigă la supărare, și era ea pe atunci, cea care conducea cu pricepere treburile gospodăriei sale. Soțul său nu era un om rău însă avea slăbiciune mare pentru băutură și era o fire mai slabă. Erau foarte diferiți ,ea avea o personalitate foarte puternică , multă istețime a minții și diplomație. Era o persoană de referință pentru familia sa, harnică și pricepută.

Va urma-de Maria Giurgiu.

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Ion Rodica Nicoleta pe Februarie 27, 2015 la 4:17pm

ei, daca mai avem porci, facem preparate cum-necum, daca mai avem si soacre... Oricum, o asa soacra, lauda ei! Iar dumneavoastra ca povestitor, marire si la mai multe! Aveti stofa de artist! Felicitari! 


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Februarie 27, 2015 la 5:16am

Frumos

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->