Ilie coboară din tren aproape pe întuneric.

Scurtătura de la gară până acasă trece prin grădina lui Costea, unde fratele inventator veghează lângă o vatră în care arde un foc mare.

- Ce mai experimentezi, băiete?

- Măi nea Ilie, îţi spun, da’ să nu râzi de mine.

- Lasă asta în seama mea.

- Am făcut un disc din lut şi l-am pus în faţa unei boxe cu muzică.

- Aşa. Şi? A început să danseze?

- Vezi? De-asta nu vorbesc eu cu nimeni.

- Ei lasă! Eu am voie, doar ţi-am fost profesor şi n-aş vrea să cred că am dat greş cu tine.

- Numai de-asta îţi mai spun câte ceva.

- Lasă explicaţiile! Spune ce faci acolo.

- Ard discul de lut.

- Na, şi? Ce, vrei să te faci olar?

- Nu, domnule profesor! Îl pun la pikup-ul ăla vechi a lui bătrânu’, să văd ce se aude.

- Aaa! Tot mai vrei să-l auzi pe Zalmoxe. Acum, dacă tot te-ai apucat, du treaba până la capăt şi să-mi faci şi mie o copie audio.

- Ai să vezi matale!

- Mai degrabă am să aud. Băiete, eu cred că ai să ajungi la un rezultat şi dacă n-o să-ţi placă, ia-o de la capăt până iese ceva. Între timp, lasă televizorul şi mai citeşte din cartea care ţi-am dat-o. Acum te las, dar vezi cum faci, să n-avem nevoie de pompieri peste noapte!

- Nici o grijă. nea Ilie.

*

Trec alte două săptămâni.

Chiar şi când nu are nimic de făcut, Maricica face ceva, de parcă ar veni sfârşitul şi ar găsi-o nepregătită. Doar Duminica mai stă pe lângă Ilie, dar, amândoi căpoşi, sfârşesc în certuri fără noimă, aşa că, de cele mai multe ori, îl lasă în treaba lui. Ca şi-acum.

Fără companie, Ilie meditează pe anticul fotoliu, explicând motanului din braţe:  

- Ce-ţi pasă, motan afurisit. N-ai nici o greaţă. Vii când vrei, pleci când vrei. Conştiinţa ta… oare ai conştiinţă? Tu câţi ani îi fi adunat? Şi eu? Anii sunt o povară grea pentru oricine şi cu cât se adună mai mulţi, cu atât vrei să scapi de ei, iar la un moment dat aştepţi sfârşitul ca pe o izbăvire. 

Ilie încă n-a ajuns în faza asta, ba, crede că mai are multe treburi de rezolvat, numai că nu le prea poate identifica.  

“Copiii” lui Ilie s-au întors de la mare şi cum vacanţa nu s-a terminat, Cristea şi cu Marta îi aduc iarăşi pe cel mic în custodie. Va avea cu cine povesti, măcar seara, că ziua micuţul Ionuţ nu are stare. El are treburi mai importante cu cei de vârsta lui.

- Noroc de vacanţele astea, ca să mai veniţi pe la noi, îi dojeneşte Ilie.

- Crezi că nouă ne place? Crezi că noi nu am vrea să lenevim la soare, ca tine? se plânge Cristea.

- Nu cumva îmi reproşezi că sunt pensionar şi stau pe spinarea celor tineri ca voi?

Cristea întârzie cu răspunsul, ceea ce îl irită şi mai tare pe Ilie.

- Scoateţi din cap tâmpeniile, altfel nu te mai cunosc!

- Lumea, naşule, lumea…                    

- Auzi, doctore, las-o aşa! Am altă treabă cu tine.

- Se face, orice ar fi!

- Am cunoscut zilele trecute nişte oameni în oraş. Mi s-au părut de treabă şi cum ştiu că voi nu aveţi mulţi prieteni, în afară de cei de la muncă, m-am gândit că ar fi bine să vă cunoaşteţi. Ştii cum e, ai prieteni mulţi, grijile sunt împărţite şi devin mai mici…

- Şi duşmanii mai mulţi. 

- Şi asta-i drept.

- Am înţeles. Vrei să mergem azi?

- Păi, dacă n-ai alte treburi…

- N-am. Abia de poimâine încolo. 

- Atunci, hai să umplem coşul asta cu ce găsim prin grădină.

Îşi lasă nevestele să păzească cratiţele şi-n jumătate de oră opresc în poarta Cristinei, care, văzându-i pe geam, îşi trimite gemenii în întâmpinare, apoi îşi anunţă soţul care cloceşte în faţa televizorului:

- Avem musafiri, Marine. Nea Ilie e îndată la uşă şi nu e singur.

- Şi eu ce trebuie să fac?

- Ce face o gazdă. Te-ai prostit de tot?

- Aproape.

Copiii năvălesc pe uşă:

- A venit nea Ilie şi ne-a adus un coş cu de toate.

Marin parchează proviziile în bucătărie. În urma lui, musafirii.

- Ia vedeţi voi ce-aveţi acolo! îi invită Ilie pe băieţei, arătându-le bucătăria. Bună, Cristina! El e Cristea, e doctor, în caz că ai nevoie. M-a adus până aici şi mi-am zis că nu se face să-l las în maşină. E băiat de treabă, să ştiţi!

- Hei, naşule, ce faci? se răzvrăteşte Cristea jenat, aşezând la piciorul mesei damigeana plină cu vinul moşit de Ilie.

- Ce naş, cine-i naşu’?

Ilie a sfeclit-o, a uitat să-şi instruiască finul şi-acum trebuie să dreagă busuiocul cumva. Alege calea adevărului:

- Eu sunt naşul, iar el e doctoral care m-a operat. El şi Marta, soţia lui, înseamnă mult pentru mine şi de-aceea îi consider copiii mei.

Lui Cristea nu-i vine să creadă. Niciodată Ilie nu i-a dat de înţeles aşa ceva. Acum e mişcat până la lacrimi, ca atunci când tatăl adevărat îl mângâia înainte de culcare. Ca să nu i se vadă ochii, îşi lasă capul în jos. 

- Luaţi loc! îi invită Cristina, ca şi cum nu ar fi auzit spusele celor doi.

Marin revine după câteva minute:

- Nea Ilie, numai de-asta am în casă, ştii mata, de mere. Eu, când am nevoie de altceva, mă duc la crâşmă.

- Lasă că-i bine aşa. Ne încălzim cu ea şi-apoi ne răcorim cu vinul de sub masă. 

- Şi eu? Sunt cu maşina! se lamentează Cristea, revenind pe Pământ.

- O tragi în curte şi ne cazăm la tine, la minunatul tău apartament.

- Da’, pe oamenii ăştia i-ai întrebat?

- Îi întreb acuma. Nu-i aşa că sunteţi de acord, Marine?

- Absolut! aprobă Marin zâmbind.

- Naşule, nu suntem la noi acasă şi nici la şcoală şi nici la cazarmă, ca să stea toată lumea drepţi.

- Ştiu eu mai bine unde sunt. Bagă zeama aia de mere, Marine!

Ca un elev ascultător, gazda umple paharele şi le plantează în faţa musafirilor, zicând:

- Să fim sănătoşi!

- Da, aprobă Ilie, toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim!

 Sorb din pahare cu strâmbături artistice şi gesture personalizate.

- Şi măseaua ce-ţi mai face? întreabă Ilie.

- Bine. S-a desumflat şi continuă să se tocească.

- Dacă ai nevoie de un dentist, îţi recomandăm noi unul care să te repare de nu te recunoşti în oglindă, se laudă Ilie de parcă ar fi starostele doctorilor.  

- Ăăă! se bâlbâie Marin, neştiind ce să spună.

Ilie lasă paharul jos:

- Nici un ăăă! Te duci şi spui că te-am trimis eu. Lumea de azi e rea şi perversă, rar găseşti oameni de treabă. Toţi au câte o hibă: se vaită, se scuză, se lamentează, se învinovăţesc, se  laudă ori… mai daţi-mi voi nişte cuvinte, că eu le-am terminat.

Cei doi tac melancolici, îşi golesc paharele şi tac. Tot Ilie ia cuvântul:

- Băieţi, să trecem la damigeană, trupul meu are la bază vinul, ţuica îl corodează şi varsă tot ce-i în el.

Marin schimbă recuzita, Nelu bagă combustibil, iar Ilie conduce:

- Nu ştiu cum vedeţi voi lumea, dar eu n-o văd bine. Mi s-a făcut lehamite. Nimeni nu spune adevărul. Ce să aleg din toate minciunile astea? M-aş revolta, dar împotriva cui, dacă nu ştiu unde-i buba?

- Asta-i treaba, nea Ilie, rezumă gazda.

- Ba nu. E aşa pentru că noi o lăsăm să fie aşa.

- Păi, chiar mata ai spus că n-avem ce face.

- Omule, n-ai înţeles, eu nu pot! Sunt aproape dus şi nu am nici curaj.

Marin se revoltă:

- Am înţeles exact. E mai uşor să pasezi responsabilitatea pe altcineva, să-i impingi pe alţii la înaintare, dar asta înseamnă că eşti laş.

- Aşa-i! Vezi, finule? Te-am adus la un băiat deştept. L-am mirosit eu de la început. Are dreptate. Nici eu nu sunt mai breaz. Numai că, atunci când nu te ţin puterile să faci o treabă, ori o pasezi ori renunţi. Complicat.

Cristea încearcă o diversiune:

- Şi Cartea Sfântă?

- Care, că sunt mai multe. Cine-mi spune mie care e cea adevărată? De ce trebuie să ascult de una şi de celelalte nu? De-aia m-am ascuns în văgăuna mea. Mă sperie lumea. Nu are nici un fel de logică, de orânduială. Ne amăgim cu una, cu alta. Realitatea e că nu ştim nimic. Bâjbâim prin întuneric, având iluzia că progresăm. Aiurea!

- Te-ai îmbătat, naşule şi nu-ţi face bine.

- Da? Aşa o fi. Uite, şi motanul ăsta, apărut din neant, nici el nu ne mai suportă şi umblă de colo-colo, crezând că va găsi până la urmă pe cineva care să nu-l alunge de câte ori dă ochii cu el. Nici măcar nu ştiu dacă e acelaşi motan care se ţime după mine scai. Am să-i pun zgardă sau un inel în coadă, ca să-l pot recunoaşte. Tot aşa ar trebui marcaţi şi hoţii, că nu se mai poate. Şi-acuma o să ne cărăm pe la case. Marine, mâine vin să-ţi iau copiii, Vezi cum aranjezi cu Cristina. E timpul să mai răsuflaţi şi voi.

*

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->