Zile de naştere

       Atâta linişte era în primăvara aceea şi toate curgeau pe făgaşul lor firesc. Soarele zvânta pete aburinde pe reavănul pământ, pământ sătul de ploi... acolo în oraşul vechi nu ninge niciodată. O mireasmă de miere şi pomi înfloriţi mult prea timpuriu ori... poate era timpul lor, dar eu credeam că primăvara se prea grăbeşte... umplea dimineaţa cu gust primăvăratic. În mine era o iarnă ca pe vremea copilăriei, iar acea mireasmă dulce şi cu amintirea

zăpezilor de acasă mă învăluiau în visare.

     Sufletu-mi era plin de pace, o pace a firii. Nu-mi lipsea nimic în acele clipe, poate îmi lipsea dorul şi eu nu ştiam.

Îmi înălţam privirea către munte şi mă bucuram de înălţimi, îmi coboram privirea spre întinsul mării şi trăiam cu sentimentul că sunt o egretă poposită pe ţărm... aşa eram în ziua aceea de primăvară când întreaga natură stă pe cumpăna bătrânului timp, iar anotimpul se schimbă. Primăvara părea dornică să alunge iarna doar din calendar... că filele iernii nu-s albe niciodată.

      Cine ar fi crezut, că un licăr verde dintr-un ochi de cer senin, avea să-mi schimbe întreaga viaţă!

În adâncu-mi era o fântână cu apă dulce şi rece din care nimeni nu putea să-şi aline setea.Fântâna era prea adâncă şi apa nu se lăsa tulburată de ulcioarele de lut ale trecătorilor grăbiţi şi însetaţi. Uşor, fântâna s-a preschimbat într-un izvor, într-un râu cu ape repezi, iar fântâna mea rămânea secătuită. Îmi părea că apa râului meu curge în sens invers....  când o încununare verde de lumini şi fulgere născute din mare, se arătau în faţa porţilor de la castelul cel uitat de secole, acolo în oraşul ciudat. Atunci mă trezeam din visare, îmi opream paşii, îmi potoleam bătăile inimii, eram printre pământeni... şi nu eram eroina unui film medieval al cărui scenariu îl revedeam şi-l trăiam în fiecare zi.

      Ceva mai puternic decât toată fiinţa mea îşi făcea apariţia zi de zi în preajma castelului părăsit... în acel oraş rămas între munte şi mare.

      De atunci zorile se prefac în purpură, discul de aur al zilelor este mai luminos, marea-şi schimbă culoarea în culori stranii, luminile vin dintr-o altă parte a zării... de dincolo de adâncuri şi se înalţă în negura uitării... care târziu aveau să prindă trup de ecou... atunci când Luceafărul apune.

       

Vizualizări: 158

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Emilia Popescu Rusu pe August 13, 2015 la 8:05am

Mulţumesc, doamnă Lenuş Lungu pentru apreciere şi prezentare!


INACTIV
Comentariu publicat de Emilia Popescu Rusu pe August 12, 2015 la 9:15pm

Mulţumesc pentru lectură şi apreciere, doamnă Veronica Carjeu!


INACTIV
Comentariu publicat de Emilia Popescu Rusu pe August 12, 2015 la 9:14pm

Mulţumesc, domnule Muntean, mi-a plăcut acest "orologiu"!


ACTIV
Comentariu publicat de Veronica Carjeu pe August 12, 2015 la 11:35am

Frumos!


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 12, 2015 la 10:48am


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe August 11, 2015 la 10:14pm

INACTIV
Comentariu publicat de Emilia Popescu Rusu pe August 11, 2015 la 9:46pm

Mulţumesc, Florin pentru lectură şi apreciere!


INACTIV
Comentariu publicat de Caprar Florin pe August 11, 2015 la 9:17pm

Foarte frumos scris ! Am lecturat cu mare placere ! 


INACTIV
Comentariu publicat de Emilia Popescu Rusu pe August 11, 2015 la 5:26pm

Mulţumesc, Luca pentru lectură şi apreciere!


INACTIV
Comentariu publicat de Emilia Popescu Rusu pe August 11, 2015 la 5:25pm

Mulţumesc, Viorica pentru lectură şi like!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->