Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Ca o şopîrlă discretă, între două pietre,
ating pielea ta cu parfum de scorţişoară
urmez filele din calendar cu gîndul că te găsesc
în oraşul teilor înfloriţi,
amintirii îi trebuie mereu cuvinte noi
şi spaţiu pentru a nu înceta să apară
- o clipă uitasem asta -
deşi mă întreb cînd moartea vorbeşte în mine:
descriu realitatea sau o creez la doi paşi
de Colosseum-ul celui mai legitim detaliu de apă
nu există decît răspunsuri adecvate, oportune,
răspunsurile juste
din sfînta Gertrude
solitudinea devine sensibilă ca durerea într-un spital
de la capătul tuturor raţionamentelor
în care nimic nu egalează Azay-le-Rideau,
poate doar zăpada cruciadelor
adulmecată de păsări
în vreme de război.

În închipuirea mea plină de soare
am toate motivele să te iubesc
lunea.

Giorgio de Chirico - La comedia e la tragedia

Vizualizări: 129

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Luminita Cristina Petcu pe Decembrie 23, 2011 la 12:02am

Mă bucură enorm empatia noastră sufletească! Seamănă c-o regăsire dacă vrei...dintr-un întreg universal căruia îi aparţinem...Cuvintele nu sînt altceva decît  indicatoare. Ceea ce ele indică nu poate fi găsit în sfera gîndirii, ci într-o dimensiune mai profundă şi infinit mai vastă decît gîndirea. Pacea plină de viaţă este una dintre caracteristicile acestei dimensiuni; o adaptare pentru zilele noastre a celei mai vechi forme de învăţătură spirituală:sutrele Indiei antice. Sutrele au darul extraordinar de-a releva adevărul sub forma aforismelor fără vreo elaborare conceptuală. De asemenea, cuvintele şi parabolele lui Isus, scoase din contextul narativ sînt învaţăminte sacre păstrate sub forma unor sutre, ca şi învăţămintele din Tao Te Ching, cartea chinezească antică a înţelepciunii. Puterea sutrelor rezidă din concizia lor. Ele nu provoacă mintea mai mult decît este necesar. Ceea ce nu spun - dar indică- este mai important decît ceea ce arată. Există şi un sens al urgenţei. Transformarea conştiinţei umane nu mai este, ca să zicem aşa, un lux pe care şi-l pot permite numai cîteva persoane izolate, ci o necesitate, cel puţin dacă omenirea nu se va autodistruge. În mod paradoxal, lucrurile se înrăutăţesc şi se şi îmbunătaţesc în acelaşi timp, deşi răul este mai evident întrucît face mai mult "zgomot".Echivalentul zgomotului exterior este zgomotul interior al gîndurilor. Echivalentul tăcerii exterioare este liniştea interioară. Uită-te la un copac, la o floare, la o plantă. Lasă-ţi conştiinţa să se odihnească privindu-le. Cît de liniştite sînt, cît de adînc înrădăcinate în existenţă. Dă-i voie naturii să te înveţe ce este liniştea! Să fie liniştea doar absenţa zgomotului şi conţinutului? Nu, este inteligenţa însăşi - conştiinţa subterană din care se nasc toate formele. Pentru simplul motiv că liniştea este singurul lucru din această lume care nu are formă, şi Dumnezeule...cîte nu ar mai fi de spus?

Îţi mulţumesc că exişti, Patricia!


ACTIV
Comentariu publicat de Luminita Cristina Petcu pe Decembrie 22, 2011 la 11:00pm

Perfect adevărat, Patri, dar oare, imaginea pe care o dăm acum realităţii este într-adevăr şi cea mai adecvată, adevărul ultim despre noi înşine? Ştim cine sîntem, care este puterea noastră reală şi în ce rezidă ea? Însă ea este, de fapt, o călătorie spirituală în care  trebuie să depăşim locurile comune ale gîndirii cotidiene. Cea mai înrădăcinată prejudecată este aceea că sîntem totuna cu mintea noastră. Într-adevăr, mintea  poate fi un instrument extraordinar, dar în acelaşi timp este principala sursă a anxietăţii noastre. Cu fluxul ei constant de gînduri despre trecut şi griji legate de viitor, mintea ne macină personalitatea, liniştea, potenţialul dar dacă vom urma lumina călăuzitoare a spiritului ne putem descoperi sinele autentic, complet şi perfect. Putem deveni noi înşine, stăpini pe forţa noastră spirituală reală - dacă ne abandonăm momentului prezent cîştigînd tăcerea din care ne-am născut, pentru că sensul cel mai lăuntric al fiinţei şi al personalităţii tale este inseparabil de linişte. Este "Eu sînt"-ul mai adînc decît numele şi forma!


Sărbători frumoase!

Cu reală prietenie!


ACTIV
Comentariu publicat de Luminita Cristina Petcu pe Decembrie 22, 2011 la 10:03pm

Nietzsche, avea o vorbă..."Ce nu te doboară te face mai puternic.", dar intuitiv m-am legat de ce spunea, Nicolae Iorga, nu mai ţin minte, exact, unde..." Sînt succese care te înjosesc şi înfrîngeri care te înalţă"
Iar de cele mai multe ori încercăm, într-un mod scolastic, să clasificăm păcatele şi patimile noastre omeneşti, gîndindu-ne că unele sînt mai mari sau mai grave decît altele, uitînd de concluzia Sfîntului Vasile cel Mare „că nu există păcate mari sau mici ci numai păcate!...” Şi chiar ne resemnăm şi ne consolăm cu gîndul că nu avem păcate chiar atît de mari ori atît de multe, nădăjduind cu toţii în marea bunătate, dragoste şi milostivire a lui Dumnezeu spre iertarea păcatelor noastre, uitînd faptul că El este atotbun şi atotmilostiv dar şi atotştiutor şi, mai cu seamă, atotdrept!...Nici lucrurile plăcute, foarte rîvnite de cei mulţi, nu au statornicie şi nu dăinuiesc de-a pururi, dar nici necazurile şi supărările nu sînt şi nici nu rămîn mereu aceleaşi, ci toate lucrurile sînt supuse unei mişcări si nelinişti oarecare şi se schimbă neaşteptat.
Am stăruit, poate prea mult, draga mea, cu timpul desfrunzit într-un cadran de ceas...uitat la rădăcina copacilor. Într-o formă, dacă vrei, de cinism ce fuge din calea durerii, un negativism exaltat pe care însăşi negaţia îl ajută să facă faţă şuvoiului de spini şi de cuie. Ca o boală, la care poetul are doar remediul scrisului.
Te îmbrăţişez, Patricia, şi-ţi mulţumesc din suflet, de trecere şi consideraţii !


ACTIV
Comentariu publicat de Luminita Cristina Petcu pe Decembrie 19, 2011 la 11:55am
Îmi aminteşti de " Imperialul lui Beethoven", George! Albastrul strălucitor dintr-o caligrafie care are nevoie de metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pămînteană, un simţămînt ce-şi ţine încă...respiraţia! Şi aleasă gratitudine tuturor consideraţiilor tale!
Regards!

ACTIV
Comentariu publicat de Luminita Cristina Petcu pe Decembrie 19, 2011 la 12:12am

Mă bucură prezenţa ta, ca de fiecare dată, Lenuş, dar nu în cele din urmă... căldura gîndurilor tale! Cu mult drag!


ACTIV
Comentariu publicat de Luminita Cristina Petcu pe Decembrie 19, 2011 la 12:02am

Aşa se întîmplă, cînd ascundem o inimă sîngerînd de dorul Ithacăi, iubim, uneori doar lunea! În spatele fiecărui strigăt, se află aproape întotdeauna tristeţea pe care mi-o dau lucrurile care se sfîrşesc. Cu bucuria reîntîlnirii,dle Gordan, vă îmbrăţişez!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Decembrie 18, 2011 la 11:42pm

Am lecturat cu plăcere aceste versuri minunate cu toată admiraţia cu drag Lenuş...Felicitări!


ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Decembrie 18, 2011 la 11:22pm

Doar lunea? Poate continua: marti... Și nu vorbește moartea, ci inima.

In rest..admiratia mea pentru versul elevat!

Cu drag


ACTIV
Comentariu publicat de Luminita Cristina Petcu pe Decembrie 18, 2011 la 11:14pm

Vă mulţumesc, dle Sprîncenatu, pentru popas şi delicatele aprecieri.Cu preţuire!


ACTIV
Comentariu publicat de Luminita Cristina Petcu pe Decembrie 18, 2011 la 11:05pm

Calde mulţumiri de vizită şi lectură, dnă Delia Stăniloiu!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->