E PACE-N MINE

 

 

E pace-n mine –

parcă un cocor

mă poartă-n cer

pe-o aripă de dor

 

Şi-acolo te găsesc

pe tine stând:

ai har pe chip

şi ochiu-ţi este blând

de parcă o lumină

dintr-o stea

s-a revărsat născând

pe faţa ta

 

Aşa te vreau:

cu harul de-a iubi -

prin tine să mă-nalţ

până - n tării.

 

 

                                       12. III. 2009

 

 

 

 

 

 

 

 

TOATE IUBIRILE S-AU TREZIT

 

 

 

Toate iubirile s-au trezit

în cea de-acum,

tu eşti cel dăruit

pe al meu drum –

în mine vor dormi

gingaş, ascuns

dureri şi fericiri

de nepătruns

 

Doar când lumina

va străfulgera

în ochiul meu

ca şi-n pupila ta,

mă vei sorbi

ca pe-un dorit balsam

fără să ştiu

că asta mă voiam

 

Ca-n leagăn

lumile purtăm în noi:

le înecăm

şi iar le dăm şuvoi

 

Şi tot ce raţiunea

n-a ştiut,

iubirea ia

ca pe un început

şi-aruncă-n vârf de cer

într-un târziu

lumini ce n-ai aflat,

ce eu nu ştiu

 

Şi, când pătrunşi

unul de altul noi vom fi,

în cer numai o stea va dăinui.

                                                        15. III. 2009

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CÂND VÂNTUL MĂ MÂNGÂIE

 

 

 

Când vântul mă mângâie

cu-o adiere-n seară,

în suflet se trezeşte

ca-n vis, o-ntreagă vară:

prin degetele tale

iar părul se resfiră,

privirea ta mă cântă

de parc-ar fi o liră

 

Cu cântec şi descântec

tu viaţa-mi stăpâneşti –

mă chinui de o vreme

să aflu cine eşti,

dar aflu numai dorul

cum îmi rămâne-n prag

şi nu ştiu de ce-n lume

eşti omul cel mai drag

 

Simt ceaţa cum se lasă

pe-obrajii mei rotunzi

şi-mi eşti tot mai aproape

cu cât în timp te-afunzi

 

Neliniştile mele

degeaba se rotesc

pe aripile nopţii

în cerc dumnezeesc

 

Din ceaţa vremii tu ieşi

mereu mai luminos

şi uit că-n cartea vieţii

eşti zar nenorocos

Fără să ştiu de mine

spre tine mă deschid

şi zilelor durute

eu ochii le închid.

                                       15. III. 2009

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

E-ATÂTA LUMINĂ PE CER

 

 

 

E-atâta lumină pe cer

şi totuşi, e-n mine târziu,

chiar dacă nimica nu-ţi cer,

în sufletul meu rămâi viu

 

E-atâta lumină şi-n casă

şi totuşi, e-n mine târziu

Când cred că uitarea se lasă,

 atunci îmi apari şi mai viu

 

E-atâta lumină în lucruri

şi-s calde, de parcă sunt vii

Eu nu ştiu cum e când te bucuri,

mi-s zilele toate pustii

 

E-o limpezime-n lumină

şi parcă şi-n mine ar fi,

dar eşti pentru ceartă pricină

şi zilele curg tot târzii.

 

 

 

                                                 18. III. 2009

 

 

 

 

 

TOT MAI TRESALTĂ CERUL

 

 

 

Tot mai tresaltă cerul

când numele ţi-l spun

şi, din adânc de zări,

eu chipul ţi-l adun

 

Tot mai tresaltă cerul

când numele-ţi rostesc

şi, din uitate vremuri,

în suflet mi te cresc

 

Şi gânduri iar se-ascund

ca-ntr-un adânc de hău

ca doar un gând să curgă

rostind numele tău

 

Şi vorbele se-adună

şi-n cerc se tot rotesc,

deşi-mi trimiţi furtună,

eu tot le rostuiesc

 

Aş vrea ca-n timp furtuna

să poată să se-ntoarcă

şi parcele întruna

iubirea doar s-o toarcă

 

Dar tot ce vreau de-o vreme

se-ntoarce doar în urmă,

se zbuciumă-n catrene

ca norii negri-n turmă

 

Numai tu poţi schimba

firul întors de parce:

primind lumina ta,

mă-nvălui doar cu pace.

 

 

 

 

                                            18. III. 2009

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NU MAI AM NORI

 

 

Nu mai am nori

ca să înalţ cuvinte

şi nici lumini

pe degete să-mi pun

 

De-acum

doar lutului

eu mă supun

şi sevei lui

cu aspre jurăminte

 

Ca pe un zmeu

ce vrea să se înalţe,

eu sufletu - l voi trage înapoi –

să nu mai fie-n

ochii mei speranţe

şi nici deasupra mea

lumini-şuvoi

 

Doar puful plopilor

şi-al păpădiei

îmi va rămâne-n poartă

şi în drum,

că mă iubeşte viaţa

vrând să-mi spună,

din risipirea lui, să mă adun.

                                                      25. III. 2009

 

 

ASCULT CA-N VIS

 

 

 

Ascult ca-n vis o melodie

şi vreau să n-o mai uit nicicând,

poate iubirea o re-nvie

s-o pot păstra cu jurământ

 

Iubirea ce tresaltă-n fire

şi-n mine poate-ar tresălta,

de-aş prinde-o ca pe-un nod de fire

prin care-apoi m-aş subţia

 

Dar nici firea nu mai tresaltă

când melodia s-a sfârşit –

se pierde-n nori cu glas de altă

iubire ce nu s-a ivit.

 

 

 

 

 

 

                                          18. III. 2008

 

 

 

 

 

 

 

ÎN DIMINEAȚA VIEȚII, FII

 

              Primei iubiri 

 

În dimineaţa vieţii fii –

coboară scări întortocheate

şi fără cheie ai să intri

în camerele ferecate

 

E o intrare în Eden, iubirea –

întreaga fire ţi-i povaţă

şi păsările-n zborul lor

că-i viaţa fără griji te-nvaţă

 

Şi-n taină ierburile când cresc

pământul îl unesc cu cerul

şi, doar din ochi să nu le pierzi,

întreg tu afli Adevărul.

 

 

 

                                              13. 09. 2009

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TU EŞTI CARTEA VIEŢII MELE

 

                  Primei iubiri

 

Tu eşti cerul de demult

când viaţa-mi era vis,

tu eşti cartea vieţii mele

ce atunci mi s-a deschis

 

Porţi corăbii înecate –

noi eram timonieri -

şi, de zile ferecaţi,

suntem proprii prizonieri

 

Încercăm cu nostalgia

vieţii din copilărie

să-i întoarcem vieţii cursul

cum resortu-n jucărie

 

Prăbuşite-n noi sunt euri

câte viaţa ne-a lăsat

Vrem s-alegem dintre ele

doar pe cel mai luminat

 

Doar pe cel neplutind încă

pe-ale vieţii aspre valuri

şi, purtaţi doar de dorinţă,

să nu-l mai lovim de maluri.

 

 

 

                                            17. 09. 2009    

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Olga Alexandra Diaconu pe Martie 23, 2011 la 8:52pm
Vă mulțumesc pentru lectură, aprecieri și pentru flori.

INACTIV
Comentariu publicat de Liliana Enescu pe Martie 23, 2011 la 6:17pm
Și un buchet de trandafiri pentru autoare ! Cu admirație !

INACTIV
Comentariu publicat de Liliana Enescu pe Martie 23, 2011 la 6:13pm
Foarte frumoase poezii!.Vă mulțumesc că mi-ați dat posibilitatea să le citesc.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->