(postarea precedentă)

 

            Moto 1: „Lacrimile de ceapă nu ating inima.” (proverb evreiesc)

            Moto 2: Chilian – „Ceapa vieții mele” (click) (de la doamna Pop Dorina)

            Cu vreo 4 întrări și vreo 41 de definiții în dicționarele românești, aflăm despre ceapă din sursa MDA2 (2010) că e „(ceápă sf) plantă erbacee leguminoasă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică, verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, în umbele globulare (Allium cepa).

            Ceapa provine din regiunile de stepă ale Asiei centrale și de vest, probabil teritoriul Afganistanului de azi, pe unde trecură rușii și acum trece NATO. Este una dintre cele mai vechi plante de cultură, fiind apreciată la cca. 5.000 de ani în urmă, cultivată ca plantă medicinală, condiment și ca legumă. În Egiptul antic ceapa era considerată un simbol al vieții eterne, datorită formei sale rotunde și a inelelor concentrice și era oferită zeilor sau era folosită ca monedă de plată de a ajunge în rai. Astfel au fost plătiți și lucrătorii care au clădit piramidele! Cam puțin...

            S-au găsit dovezi, resturi de ceapă la descoperirea mormântului lui Tutankhamon. O tablă cu inscripții sumeriene cuneiforme datând cu 4.000 de ani î.Hr. din Codul lui Hammurabi conține descrieri de ogoare cultivate cu castraveți și ceapă, fiind amintită și ajutorarea săracilor cu pâine și ceapă.

            La romani ceapa constituia un element important din alimentația de bază, iar legionarii romani au contribuit la răspândirea cepei „cepula“ în Europa centrală. În Evul mediu ceapa nu lipsea de pe masa locuitorilor Europei, fiind folosită și ca amuletă contra pestei. În secolul al XV-lea olandezii, în țara lor mică, încep să cultive diferite variante de ceapă ca formă, culoare, și gust. Și o fac cu succes și acum!

 

Cultură de ceapă

 

            Mai există „ceapă de apă”, cultivată prin răsad și recoltată în anul în care s-a semănat (allium cepa), ceapă blândă”, „ceapă laminată”, oltenească, sau praz (allium porum) și tot așa!

            Și ar proveni din cuvântul latin „caepa”. Wicționarul ne spune că provine din cuvintele latine cēpa (luat dintr-o limbă necunoscurtă sau poate legat de vechiul grec κάπια - kápia, „cepe” și cuvântul irlandez cenhinen, „praz”) sau caepa.

 

Nelipsita ceapă (bulb)

 

            Dar să vedem cum zic alții cepei, pe oarece grupe ce pot fi și unite:

 

            a) baṣal – بَصَل sau basila - بصلة în arabă, basla în malteză, batsál - בצל în ebraică (comparați cu aramaicul בּוּצְלָא);

            b) caepa în latină, ceapă în română, qepë în albaneză, ceba în catalană (toate pe diferite căi din latinul cēpa care poate proveni din vechiul grec din κάπια - kápia, „cepe”);

            c) cebola în portugheză și galiciană, cebolla în spaniolă, cebula în poloneză, čebulo în slovenă, cibuľa în slovacă, cibule în cehă, tsybulya - цибуля în ucraineamă, cipolla în italiană și corsicană (toate pe diferite căi din latinul cepulla, diminutivul lui cēpa care poate proveni din vechiul grec din κάπια - kápia, „cepe”);

            d) tipula în bască (tot din latinul târziu cepulla, diminutivul lui caepa, „ceapă”), tsibele - ציבעלע în idiș (din vechiul german zwibollo, tot din latinul târziu cepulla);

            e) hagyma în maghiară (din proto-fino-ugricul *koćmɜ, „ceapă”);

            f) khakhvi - ხახვი în gruzină (în ultimă instanță din proto-nord-est caucazianul *χǝ̄wχV; comparați cu bezhta хагъо - χaʁo și cecenul хох - χoχ);

            g) kremmýdi – κρεμμύδι (colocvial krommýdi - κρομμύδι) în greacă, kromid - кромид în macedoneană (din grecescul krommýdi - κρομμύδι);

            h) laukur în islandeză, løg în daneză, løk în norvegiană, lök în suedeză (din vechiul nordic laukr, din proto-nordicul laukaz - ᛚᚨᚢᚲᚨᛉ, din proto-germanicul *laukaz; cognat cu englezul leek, „praz”, germanul Lauch, „praz, allium”);

            i) luk în bosniacă și croată, luk - лук în rusă, sârbă și bulgară (din proto-slavicul *lukъ, na, drăcie, probabil de origine germană; comparați cu ce am scris mai sus, cu englezescul leek,      praz”, ăsta venit din cuvintele evului mediu leke, leek, lek, din vechiul englezesc lēac, „praz, ceapă, usturoi”, din proto-germanicele *lauką *laukaz, „praz, ceapă”, din proto-indo-europeanul *lewg-, „a îndoi” etc.);

            j) onion în engleză, oinniún în irlandeză, oignon în franceză, nionyn/ winwns în galeză (din englezeștile onyon, union, oinyon, moștenite din anglo-normandul union și vechiul francez oignon, din latinul ūniōnem, acuzativul lui ūniō, „ceapă, perlă mare”, din care au fost moștenite vechi cuvinte engleze ca ynne, ynnelēac, „ceapă”);

            k) ui în neerlandeză (limba maternă a nepoatei noastre, dintr-o reinterpretare ca un plural al cuvântului uyen al olandezei evului mediu, din vechiul francez oignon, olandezul era în sud ajuin, tot din latinul ūniō, din ūnus, „unu” +‎ -iō), uinnean în galica scoțiană (din irlandezele evului mediu uinneman, uinniún);

            l) Pēm̐ẏāja - পেঁয়াজ în bengali, Pi'āja - ਪਿਆਜ în punjabi, pyaaj - प्याज în hindi și piyâz - پیاز în persană ultimul din persanul evului mediu pyʾc - piyāz);

            m) soğan în turcă, azeră și tătara crimeană (din proto-turcicul *sogan; probabil din sanscritul sukanda - सुकन्द, „ceapă”, dar unii lingviști nu-s de acord cu noi);

 

Cuvântul „ceapă” în diferite limbi

 

            n) sokh - սոխ în armeană (din vechiul armean sox - սոխ, acesta din iranianul evului mrdiu *sōx, ca și persanul sôx - سوخ‎ ; probabil legat de vechiul turcic soğun, „ceapă”, vezi mai sus);

            o) svogūnai în lituaniană (?);

            p) Zwiebel în germană, sibul în estonă, sipel în frizonă, sīpolu în letonă, sipuli în finlandeză (ultimele, pe diferite căi, din aceeași sursă ca germanul Zwiebel, acesta din vechiul german zwibollo, na, drăcie, acesta din latinul cepulla, diminutivul lui cepa, întorcându-ne de unde am plecat!).

            Despre praz și usturoi, la care s-au făcut referiri aici, nu mai scriem, cu toate că sunt foarte importante în bucătăria și în medicina tradiționale ale fiecărui popor.

 

            Ceapa în lume

 

            Moto: „Ceapa, cât o desfoi, tot se mai desfoaie.” (proverb armenesc)

 

            Ceapa de grădină, plantă bianuală din genul Allium, este cea mai întrebuințată legumă din lume, cu 54 de milioane de tone de ceapă uscată în fiecare an, de pe o suprafaţă totală de 3 milioane de hectare, în peste 134 de țări (producția s-a dublat în ultimii zece ani). China, India și Statele Unite ale Americii produc aproximativ jumătate din totalul de ceapă uscată.

            Anul 2018 nu a fost un an grozav pentru agricultura românească, afectată când de ploi, când de arşiţă. Producţia de ceapă a fost slabă, aşa că marfa autohtonă este mai scumpă. România a importat şi în 2018 ceapă în valoare de 12 de milioane de euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În România, satul Pericei, Sălaj este renumit pentru cultivarea cepei.

 

Producția de ceapă mondială în anul 2011 (Faostat)

 

            Sub 10% din producția de ceapă a lumiieste exportată. Consumul anual mediu mondial de ceapă este de circa 6 kg pe persoană. Americanii consumă cam 16  kg, dar cei mai mari consumatori sunt libanezii cu media de 30 kg/an. Cam 15-18% din producția der ceapă e prelucrată pentru a fi introdusă în produse pentru supe,  sosuri ș.a.

 

Tabelul 1: Producția de ceapă uscată în 2016

            În foile de ceapă există o enzimă, Alliinase, un aminoacid cu sulf  (Iso-Alliin) și un oxid - Propanthial-S-Oxid care provoacă lăcrimarea la tăierea cepei. Ca soiuri, există ceapă galbenă, ceapă roșie, ceapă albă. În bucătărie este folosită drept condiment.

            În medicină, împreună cu usturoiul, ajută la restabilirea și normalizarea circulației sanguine. Are o acțiune antimicrobiană, reglează metabolismul și mai ales lipidele, stimulează sistemulu imunitar, ajută la combaterea răcelii. Aliment apreciat în antichitate pentru virtuțile sale terapeutice (DioscoridePliniu...), tonice și antiinfecțioase, ceapa este un factor de sănătate și de longevitate.

Să vedem câteva proprietăți ale cepei. Pentru uz intern este: stimulent general (al sistemului nervos, hepatic,renal); diuretic puternic, dizolvant și eliminator al ureii și al clorurilor; antireumatismal; antiscorbutic; antiseptic și antiinfecțios (antistafilococic: ceapa se comportă în privința acestui microb ca un antibiotic: L. Binat); secretor, expectorant; digestiv (ajută în digestia făinoaselor); echilibrant glandular; antisclerotic și antitrombozic; afrodisiac (lucrări vechi, Hull Walton); hipoglicemiant; antiscrofulos; vermifug; hipnotic ușor; curativ al pielii etc.

            Iar dacă vreți să vedeți rolul cepei în sănătate, intrați AICI! Dacă vreți să vedeți ce se întâmplă dacă dormiți cu ceapa în șosete intrați AICI! Despre conținutul și beneficiile cepei roșii aflați de AICI. Dacă știți limba engleză și dacă vreți să știți cum se plantează, cum se întreține, cum se recoltează, cum se depozuitează și cum se folosește ceapa, urmăriți AICI. Dacă nu vă place, stați liniștiți, lăsați-o naibii de ceapă, urmăriți AICI piesa Costică, interpretată de Millenium sau muzică veche românească AICI!

 

 

            Vorbe despre ceapă

 

            Moto: „Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă,/ Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,/ Praz, dovleac, spanac, ardei.../ Dar păzeşte-mă de apă!” (epigrama „Fă-mă, Doamne” de Păstorel Teodoreanu din „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...”, 1931)

 

            Ceapa mai e numită în bășcălie „slănină-de-post” sau „brânză sârbească” și bulbilor cepei și ale altor plante li se zice tot ceapă! Poporul a încetățenit vorbe de duh precum: „nu plătește (sau nu face, rar, nu ajunge) nici (cât) o ceapă degerată”, adică nu are nici o valoare (precum unele emisiuni TV); „a mânca o ceapă degerată”, adică a nu reuși (precum unele partide la alegerile europarlamentare sau Lia-Olguța în tratativele cu militarii); „l-a făcut ceapă cu apă”, adică l-a făcut de râs” (precum ... - alegeți, propuneți); „cu ochii cât cepele”, adică cu ochii larg deschiși (de mirare) (precum militarii deveniți reșapați după promisiunile lui Dragnea) sau cu ochii umflați de plâns” (precum  pesediștii după alegerile europarlamentare).

            Popoarele lumii, fără programe emise de ministerele sau departamentele culturii sau directive EU, ONU, FMI, NATO, URSS și altele, fără aportul invadatorilor, au creat proverbe interesante pentru ceapă, precum: evreii („lacrimile de ceapă nu ating inima”,  „să creşti precum ceapa, cu capul în pământ”); americanii („ceapa îi face să plângă chiar şi pe moştenitori şi pe văduve”); armenii („ceapa, cât o desfoi, tot se mai desfoaie”, „bate usturoiul lângă ceapă”); afganii („dăruieşte întotdeauna cu gingăşie, chiar dacă e vorba doar de o ceapă”); arabii („cât mă gândesc eu la tine, ceapă: la fiecare îmbucătură, o lacrimă!”); românii („mai învelit decât ceapa pururea să fii!”) ș.a.

            Epigramiștii români au fost pe fază mereu. Păstorel, iubitorul de vin bun și nu de apă, în „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...”, în 1931, se roagă de cel de sus („Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă,/ Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,/ Praz, dovleac, spanac, ardei.../ Dar păzeşte-mă de apă!”).

            Ion Şoacă-Maglaviteanul în schimb iubește apa, dar nu pentru șpriț, folosit de miticii bucureșteni,  ci pentru o bună ciorbă de pui. În „Pledoarie pentru epigramă”, în aprilie 2007, ne dă o rețetă rară („Mărar pui,/ Pui şi ceapă,/ Nu pui pui/ Mai pui apă!”). Pe Dan Căpruciu, epigramist gălăţean, probabil emigrat din Oltenia, Vasile Dumitrache îl consolează în 2014 („Lăsă mamă, tată,/ Prazul şi ai săi fraţi,/ Dar găsi la Galaţi.../ Ceapa laminată!”).

            Despre „ceapa laminată” aflăm și dintr-un duel epigramatic, seria a 18-a din 2.11.1982-27.12.1982 (Despre înflorire: „Degeaba foloseşti tu prazul,/ Ca un oltean împătimit,/ Că până să-nflorească hazul,/ Bostanul>> doar ţi-a înflorit!”, de Sorin Beiu din „În luptă cu un... bei”, 2006).

            Până și Ananie Gagniuc, amiralul umorului, zis și Noni, pomenește pe facebook de sfânta ceapă și preocupările culinare („Cu lacrimi în ochi, vă anunț că în aceste momente... toc ceapă!”). Amiralul este cel îndemnat de un titan umorist, Cornel Udrea, să posteze pentru alegerile europarlamentare o poezie de Dan Deșliu, Lazăr de la Rusca, fiind invidiat și de inegalabilul Nicolai Bunduri („Ananie Gagniuc ar fi fost cel mai mare umorist. Dacă nu mă năşteam EU!”).  Aflăm noi din monologul casnic, că dialog nu poate fi cu nevasta, că amiralul procur(at)or nu folosește doar ceapa („Am luat cașcaval afumat, pește afumat, piept de pui afumat, până mi-a zis nevasta: Omule, da` nu te mai du afumat la piață!>>”).

            Noi ne-am luat rareori de „sexul frumos/ un pisc de munte scorburos/ pe care-l urci de sus în jos/ când faci pe alpinistul caraghios”, vorba poetului meu sudist preferat (piteștean, ghiciți-l!), descriind eu femeile cu vorbe potrivite (vezi AICI, „Femeile”). Nu știu cum naiba Alexandru Gh. Radu nu ghicește dinainte trupul „ondulatoriu” al unei femei, ci doar după aruncarea textilelor („unele femei sunt ca cepele, când le dezbraci, te fac să plângi”, citat din „Prazul”). Eu știam că nu există femei urâte, ci doar bărbați care n-au băut destul.

            Rodica Nicoleta Ion dă o definiţie epigramatică excelentă legumei preferate de olteni („Armă antivirus – prazul,/ Ieftin şi eficient,/ Supradoza nu te schimbă,/ Dar te face mai deştept!”).

            Cu vorbe despre praz îi tachinam și noi în liceul militar din Câmpulung Moldovenesc pe colegii olteni acum duși în ceruri Florică Gheorghe din Horezu (general, fost primul director al Gărzii financiare), Ghiță Marin din Slatina (colonel genist) sau Constantin Florea din Fărcașele (colonel artilerist, profesor). Drept recompensă, oltenii au atribuit musceleanului din mine, porecla de „oltean”! Asta că le zisesem „oltenii mereu fac naz/ arătând spre cel obraz/ că la ăst meniu nu-i praz/ iară noi făceam doar haz!”

            Și ziceam mai sus că stăm prost cu producția de ceapă! Asta o constată și Liviu Sergiu Manolache, cel care zice că importăm de toate de la turci și știm noi de ce calitate și uneori chiar fără forme vamale („Importăm ce nu producem:/ Roşii, ceapă, usturoi.../ Doar rahat nu mai aducem,/ Că din ăsta... facem noi!?”).

            Că și produsele noastre respectă cerințele de piaţă, așa cum susținea în 1995 Constantin Păun în „Stele Verzi” („Când e gerul idiot,/ Ouăle, scumpe de tot,/ Stau pe masă, lângă praz,/ Până crapă de... necaz!”). Asta ca să ne aducem aminte că există un medicament care elimină mirosul de ceapă și ăsta este usturoiul, pe care îl vom trata în curând.

            Și să nu uităm că dacă pe vremuri bărbatul nu mergea la cosmetică ci se duela, mânuia buzduganul, sulița sau spada, mergea la război, la vânătoare, pescuit și cultiva plsnte, iar femeia pregătea hrana familiei tradiționale invalidate de români la vot, astăzi se menține situația, așa cum ne asigură și Valentin Bleoancă-Pleniţa în 2008 în „Printre epigramiştii olteni” („El" despre „ea" în materie de artă culinară: „La testul de gastronomie,/ Soţia mea-i cap de afiş:/ Chiar astăzi, în bucătărie,/ Ceapa o taie cu-ochii-nchişi!”). Omul nu recunoaște ce face el!

            Și cum agricultura noastră se descurcă sub conducerea agronomului Daea, cel cu roșia și cu oaia, parcă urmând imboldul din 2007 al Georgetei Tretelniţchi în „Pledoarie pentru epigramă” (Agricultura noastră la nivel european: „Aşteptăm astă minune,/ Arză-i pe alţii necazul,/ Că oltenii-n Uniune/ Sigur vor intra cu… prazul!). Că nu multe produse am omologat prin UE! Dacă am intrat, astăzi s-a votat la alegerile europarlamentare din 2019! Așa că ne putem referi la Uniunea Europeană şi la olteni, așa cum face și onorabilul Virgil Petcu („- Cu UE, n-o s-avem belele,/ Zicea un oltenaş cu haz,/ Dar vrem pe steag, în loc de stele,/ Să fie pus un snop de praz!”). Păi cine naiba ne ascultă? Timmermans? Pioate da că și el fu un fel de sereist (pardon, antiGRU)!

            De la praz trecem la „pielea de ceapă” împreună cu Maria Grech Ganado (2018), în traducerea lui Valeriu Butulescu, cu versuri „spălăcite” - aducă (d)albe („sufletul meu este o ceapă/ ascunsă/ în pământ/ dacă îl dezvălui/ foaie cu foaie/ în inima sa vei găsi/ o mică/ Picătură/ albastră.”).

            Despre ceapă și alte numai de bine! Să fiți iubiți!

          (continuare)

 

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

https://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

Vizualizări: 328

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Mai 29, 2019 la 12:00pm

Mulțumim de trecere! Respect! Recompensă:

Și v-o arăt pe nepoțica Amélie din Belgia. Oare se poate și la noi? Amélie a fost înscrisă în clasa I la școală pentru toamnă. Școala i-a convocat pentru o zi la lecții ca să vadă nivelul (teste de inteligență pentru copii)! Câtă seriozitate! I-a plăcut! Inclusiv cu after school. Te asteptăm la București, Amélie! Ia și părinții! Bunicii

„Bine e elev să fii!

Pentru o întreagă zi!

Ce să fie? O testare?

Numiți-o și adaptare!”


moderator
Comentariu publicat de CIOBOTARIU MARIA pe Mai 29, 2019 la 7:53am


decedat
Comentariu publicat de Petru Plătică pe Mai 28, 2019 la 9:28pm

Imagine din Internet


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Mai 27, 2019 la 7:46pm

Mulțumesc de trecere! Bun cântecul!


ACTIV
Comentariu publicat de Pop Dorina pe Mai 27, 2019 la 5:52pm

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->