(postarea precedentă)

            După Crăciun

 

             Moto: „Paștele-o să vină,/ Că trecu Crăciunul,/ Facebook ne scoate,/ Unul câte unul!” (adaptare din folclor)

 

            Trecu Crăciunul și așteptăm Paștele! Gheața a picat, porcul l-am mâncat (porc descris AICI, nu pentru cei mici), copacii s-au rupt, așteptăm alte zăpezi, lapovițele și  inundațiile! Oare vom mai prinde, iar cele colinde? Dicționarele scriu despe Crăciun că e o sărbătoare religioasă creștină care aniversează nașterea lui Iisus Hristos (25 decembrie). La Vatican, până în sec. al XVIII-lea, 25 decembrie, a fost începutul anului eclesiastic, echivalent cu Anul Nou”.

         În mitologie, Moș Crăciun e un personaj mitic înfățișat ca un moș bun, chiar dacă la noi s-a numit o perioadă Moș Gerilă, împrumutat de la ruși prin1949.           „Este înfățișat printr-un strămoș de o vârstă nedeterminată, pe chipul căruia timpul a încremenit o fizionomie de mască milenară. Ca semidivinitate arhaică, decăzută din rangul și funcțiunea inițială de zeu gerontocrat, în perioada daco-romană a fost receptat și transformat în galeria de pseudosfinți tolerați de creștinismul primitiv, pentru că prin structura și funcțiunea lui nu tulbura, ci mai degrabă facilita înțelegerea noii religii în plină ascensiune social istorică” (Vulcănescu, 1987).

             Și pe la noi există și Crăciunul cel mic, denumire dată sărbătorii de Anul Nou în satele din zona Codru. Toponimia și onomastica au păstrat nume precum Crăciunești, sat aparținând de com. Bocicoiu Mare (Valea Vișeului); Crăciun, Crăciunaș, Crăciunescu, Crăciunica sunt nume de familie (780 de persoane aveau aceste nume, în Maramureș, în 2007).

 

Maramureș

 

             Numele de Crăciun apare de 8 ori în Diplomele maramureșene (sec. XIV – XV), ca nume de nobil sau magistrat (nu din DNA; Vișovan, 2007). Un conducător local din satul Rohia (Lăpuș), pe numele Crăciun, ar fi organizat apărarea în fața invaziei tătare, deoarece atunci nu exista UE (Vișovan, 2008).

             Provine din latinescul creationem „procreație” (MDA), probabil din latinescul creatio, -onis „naștere” (Densusianu, Graur, Rosetti, DEX); din lat. creatio „naștere” sau calatio „convocare” (Kernbach), deoarece „la romani funcționa tradiția convocării (calatio) de către preoți a enoriașilor, la începutul lunii (zi-întâi), pentru comunicarea zilelor festive ale lunii în curs; la fel se proceda pentru alte sărbători speciale, cum erau ritualurile mithraice de la 25 decembrie” (Kernbach, 1989).

             Să vedem traducerea numelui Crăciun în alte limbi. În albaneză este kërcum  și Krishtlindje; în greacă este Χριστούγεννα – Christoúgenna; în engleză, suedeză, azerbaidjeană și alte limbi Christmas (ar proveni din Cristemasse, al englezei evului mediu, acesta din vechiul englez Cristesmæsse - „Christ's mass” – „festivalul lui Hristos”).

             În germană este Weihnachten, care ar proveni din germanul wīhenahten – „Crăciun”, din genitivul plural ze den wīhen nahten – „al nopților sfinte”; comparați modernul weihen – „a sfinți” și Nacht - noapte; cea mai veche formă, din 1170, este la singular, diu wīhe naht – „noaptea sfântă, dar mai târziu s- format pluralul pentru a semnifica mai multe zile și nopți. În vecinătate, în cehă este Vánoce, iar în slovacă Vianoce, ambele moștenite din germanul Weihnachten.

             Urmează un alt grup, al slavonei balcanice: în bosniacă și croată Božić, în slovenă Božič, în macedoneană Божиќ - Božiḱ, în sârbă Божић – Božić, în poloneză Boże Narodzenie - nașterea Domnului (toate provin din  proto-slavicul *bogъ – „Dumnezeu”; actualmente Бог – Bog – „Dumnezeu”); doar în bulgară este Коледа – Koleda, ca etimologie cognat cu sârbo-croatul koleda, acesta din vechiul slavonic bisericesc колѧда - kolęda, din latinul kalendae - numele primei zile a fiecărei luni la romani, care vine din rădăcina proto-indo-europeană  *kelh₁- - „a chema, a convoca”.

             Un grup aparte este al țărilor nordice: în daneză și norvegiană jul, în islandeză Jól, în estonă jõulud, în finlandeză joulu. Toate provin din vechiul nordic jól, acesta din proto-germanicul *jehwlą, *jeulō, care vine probabil din proto-indo-europeanul *yekə- - „glumă, joc”.

             Alt grup interesant este: în franceză Noël, în turcă tot Noel (din franceza evului mediu ca Noël, acesta din vechile cuvinte franceze Noel, Naël, moștenite din latinul nātālis [diēs Dominī] –„Nașterea Domnului”; dublet al lui natal); în italiană Natale, în portugheză Natal (toate din latinul nātālis); în spaniolă Navidad (din vechiul spaniol nadvidad, din latinul  nātīvitātem, acuzativul lui nātīvitās – „naștere”, din nātīvus, din participiul perfect pasiv al lui nātus „născut”, din verbul nāsci – „a se naște”); apoi în catalană Nadal, în galeză Nadolig (ambele din vechiul occitan nadal, tot din latinul nātālis), în irlandeză Nollag.

             Pentru Europa mai există: în letonă Ziemassvētki; în lituaniană Kalėdos (probabil din latinul calendae - numele primei zile a fiecărei luni la romani, din franceză calendes); în maghiară Karácsony (zic colegii unguri și bulgari că ar fi probabil un cuvânt bulgar, de comparat cu dialectalul крачун kračun – „solstițiu de iarnă; o sărbătoare slavă care  celebra solstițiul de iarnă”; cu macedoneanul dialectal крачун -- kračun, „Crăciun”, slovacul Kračun – „sărbătoarea solstițiului de iarnă”, dialectal, „Christmas"; din proto-slavicul *korčiti – „a păși”; și ne trimit ei și la românescul Crăciun); în neerlandeză Kerstmis (din olandezul evului mediu kersmisse; echivalent cu Kerst – „Hristos” +‎ mis – „masă”); în rusă рождество – rozhdestvo (nașterea), iar în ucraineană різдво – rizdvo (nașterea).

             Pentru dstracție, în final există: în ebraică חג המולד (din חג‎ - chag, „sărbătoare” și מולד‎ - molad, „naștere”), iar în idiș ניטל – nitl (din latinul nātālis – „nașterea lui Hristos”); în persană کریسمس (din englezul Christmas); în arabă عيد الميلاد - eid almilad; în armeană Սուրբ Ծնունդ - Surb Tsnund (din սուրբ - surb,             sfântă” + ծնունդ - cnund, „naștere”); în hindi क्रिसमस - krisamas, iar în punjabi ਕ੍ਰਿਸਮਸ – Krisamasa (ambele Christmas).

 

Moș Crăciun

 

             Mulți filologi români contestă etimologia latină, motivând că acest cuvânt există sub forme practic identice în sârbă, bulgară (kрачон, vezi mai sus, dar desemnând acolo,  bizar, o sărbătoare înainte de solstițiul de vară) și, sub o formă învechită, în rusă. Se știe însă cât de mult a fost influențată rusa de slavona balcanică, slavona de biserică… ”, de care am scris mai sus. Chiar și rusa modernă posedă un fond lexical bulgar bisericesc (toate dubletele город/град, глава/голова etc.).

             Apoi, Crăciunul a fost împrumutat chiar și de maghiari: karácsony (vezi mai sus)… Așa că mulți lingviști propun pentru Crăciun neverosimile derivări din slavă… S-a propus ca sursă un zeu al păgânismului slav care ar fi avut în sarcină solstițiul de iarnă. Ipoteza sprijinită de Rosetti a derivării din latinescul creatiocreatione(m), deși pune mici probleme atât fonetice, cât și teologice, are însă toate șansele de a fi cea justă…

             „Termenul Crăciun, ca și termenii analogi slavi, cu etimon latin evident, își confirmă originea păgână și prin termenul albanez kërcum, inițial lemn, ciot, buturugă>>, apoi buturuga lui Crăciun>>; mai multe popoare creștine practică datina de a pune pe foc, în seara de Crăciun, o buturugă ce trebuie să ardă toată noaptea” (idem); „Nu poate fi nici cea mai mică îndoială că locul lui de baștină este domeniul etnic românesc care îl cunoaște, ca termen comun pentru toate dialectele și singurul existent pentru a designa nașterea lui Christ”. Probabil cuvânt autohton (Brâncuș, 1983). Sursa: DRAM 2015, 2015.

             Câţi dintre noi ştiu cum am ajuns de fapt să sărbătorim Crăciunul? V-aţi întrebat vreodată de ce decorăm pomul de Crăciun sau de ce îi învăţăm pe copiii noştri să creadă în Moş Nicolae sau Moş Crăciun? Veţi fi surprinşi să aflaţi care este originea sărbătorii dv. preferate!

             Crăciunul, moment al familiei, al magiei, al generozităţii şi al iubirii, este perioada în care aproape întreaga suflare umană sărbătoreşte naşterea lui Iisus Hristos, cu obiceiuri ca împodobirea bradului, mersul cu colindul sau oferirea de cadouri celor dragi.

             Dar cum am ajuns de fapt să sărbătorim Crăciunul? Cu secole înainte de naşterea lui Iisus, în timpul nopţilor lungi şi geroase de iarnă, nordicii europeni sărbătoreau întoarcerea luminii şi renaşterea naturii care urma să se întâmple o dată cu venirea mult aşteptatei primăveri. În ţările nordice aceste sărbători erau cunoscute sub numele de Yule.

             Yule sau Yuletide (Timpul lui Yule) este o sărbătoare  germanică precreștină care marchează solstițiul de iarnă (21 decembrie), prima zi a iernii, noaptea cea mai lungă a anului și nașterea Noului Soare care va lumina Ppământul în anul care urmează. Era ținută de germani și de triburile (popoarele) învecinate. Una din primele referințe la această sărbătoare este denumirea lunilor de către vechii germani: Ærra Jéola (înainte de Yule) sau Jiuli / Æftera Jéola (după Yule). Cercetătorii au făcut conexiunea cu sărbătorirea zeului Odin sau al celui păgân anglo-saxon, Modranicht.

             În 25 decembrie, taţii împreună cu fiii aduceau din pădure cel mai mare buştean pe care îl puteau găsi şi îi dădeau foc. Fiecare scânteie se credea că reprezintă un porc, o pisică sau alt animal care se va naşte în primăvară.

Și bușteanul ăsta, despre care scrie în dicționare că e de etimologie necunoscută, era Log în germană, log în engleză, daneză, poloneză și suedeză, logg în norvegiană, loki în finlandeză, logi în estonă.

             Englezul lag ar proveni succesiv din engleza evului mediu ca loggelogg, acestea din vechile nordice lóglág – „buștean”, din liggja – „a sta pe pat”; cognat cu norvegianul låg – „buștean”, suedezul  dialectal  låga, suedezul logg – „buștean”; alternativ, englezul log ar proveni probabil direct din norvegianul låg – „buștean” sau din suedezul dialectal låga, moștenit prin comerțul cu lemn norvegian.

 

Buștean modern, poate emigrat în Austria

 

             De asemenea o mare atenţie se dădea plantelor perene care rămâneau verzi de-a lungul întregului an, dovedind că viaţa era totuşi prezentă în această perioadă întunecată şi rece.

             Pe parcursul celor 12 zile cât trebuia să stea aprins buşteanul, că Austria neexistând încă, nu putea fi exportat, ospăţurile (adesea de-a dreptul sălbatice) se ţineau unul după altul. De fapt era singura perioadă din an când carnea era prezentă din abundenţă, deoarece atunci se sacrificau majoritatea animalelor de prin bătătură pentru a-i ajuta pe oameni să depăşească iarna aspră care deja se instalase.

             Fiind un timp în care demonii şi spiritele bântuiau nestingherite pe afară, se părea că statul în casă reprezintă cea mai înţeleaptă soluţie de urmat, cu toate că nu era vreo pandemie, nu existau SMURD pentru ducerea la maternitate sau la alt spital din vreo grotă, armată și jandarmi pentru aprovizionare sau deszăpezire. Așa că totul se desfășura prin „voluntariatul” impus de mai marele familiei sau gintei!

             Pe la Roma, la peste 1500 de km distanţă, iarna părea mai puţin grea, dar festivalurile lunii decembrie erau chiar mai elaborate. Cu data de întâi la romani începeau Saturnaliile, sărbătoare extrem de populară, un timp de distracţie, băutură şi orgii, care se termina cu sacrificii umane. Numită după zeul Saturn, care însemna „belşug” , aceasta era practic un pretext pentru a întoarce pe dos toate ierarhiile sociale.

             25 decembrie reprezenta ziua centrală a sărbătorii, fiind indicată în calendarele romane drept ziua naşterii Soarelui, deoarece de atunci zilele urmau să crească în durată. Împăratul Iulius Cezar  a instituit și Festivalul de Anul Nou pe 1 ianuarie. O altă sărbătoare extrem de importantă era Juvenalia, care îi sărbătorea pe copiii Romei, simbol al fertilităţii.

             Printre clasele superioare ale Romei manifestaţiile erau semnificativ mai sobre. Mulţi romani influenţi îl celebrau pe Mithra, zeul persan al luminii, al cărui nume înseamnă Soarele nebiruit. Acesta s-a născut, potrivit legendei dintr-o stâncă, în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ţinut au venit să i se închine, că tipii nu foloseau trombonul cu barza.

             De fapt cultul lui Mithra era şi foarte asemănător creştinismului, aşa cum constata scriitorul creştin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea şi aşa cum va remarca mai târziu şi Tertulian la debutul secolului al III-lea. Întregul sezon celebrat de romani se numea Dies Natalis Invicti Solis, adică Ziua de Naştere a Soarelui Neînvins.

             Așa că cei de mai târziu, creștinii apăruți prin imperiu, s-au luat după politeiștii de romani, cu „copy and paste”, precum Kovesi și Ponta cu securitatea aia națională, care credeau în zeul Soare. La început creştinii nu sărbătoreau naşterea lui Iisus, învierea acestuia reprezentând partea esenţială a noii religii. Ba chiar a existat o puternică opoziţie la celebrarea zilelor de naştere a martirilor şi a lui Iisus.

 

Nașterea lui Isus

 

             Numeroşi părinţi ai bisericii au emis comentarii bășcălioase sau sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naştere, când, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data martiriului lor, adică la data „adevăratei lor naşteri” din perspectiva „vieții de dincolo” a bisericii. Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgânismului.

             Totuşi până în secolul al IV-lea problema naşterii a devenit greu de ignorat. Unii oameni nu ştiau cum să şi-l imagineze pe gagiul Iisus (vorba lui Mădălin Voicu), începând să creadă deja că era doar o emanaţie pur spirituală a lui Dumnezeu. Aşadar decizia de a-i sărbători naşterea, însemna că acesta a avut şi o formă umană palpabilă.

             Cum Evangheliile nu dau nici un detaliu despre data naşterii lui Iisus, aceasta a rămas un mister. Totuşi pasaje clare sugerează că nu a fost în decembrie. Păstorii din apropierea Betleemului care „viețuiau sub cerul liber” şi se îngrijeau de turmele lor în timpul nopţii, nu prea aveau ce să caute pe afară în toiul iernii, când se înregistrau cele mai scăzute temperaturi.

             Pentru acceptarea datei de 25 decembrie propusă prima dată de Sextus Julius Africanus în anul 221 există două explicaţii larg răspândite. Creştinii secolului al III-lea credeau că facerea lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară , pe atunci plasat pe 25 martie.

             Prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni se obţinea data de 25 decembrie. Cealaltă explicaţie a fost că la această dată, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau date de naştere ale numeroșilor zei păgâni.

             Biserica s-a cam prins că nu putea scoate în afara legii tradiţiile păgâne cu privire la decembrie, așa cum KWJ nu putea da jos guvernul Dăncilă acum câtva timp (noroc cu Moliceanu și Ponta), aşa că s-a hotărât să le adopte, punând data naşterii lui Iisus în acelaşi timp cu cea a zeilor păgâni. Astfel, pentru a îmbina cultura anticreştină cu cea creştină şi spre a-i converti pe gagiii Europei la creştinism, ziua de naştere a Zeului Soare a devenit ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu.

Papa Pius I

             Până în anul 350 d.Hr., când Papa Iulius I a declarat sărbătoarea oficială a naşterii lui Isus pe 25 decembrie, creştinii au ignorat data calculată de Sextus Julius Africanus şi au început să celebreze Crăciunul după calendarul iulian, pe 6 ianuarie (data solstiţiului egiptean, când era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară. Tot atunci grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin (avantaj eu), aşa cum se mai celebrează în unele locuri şi în zilele noastre. Deşi încă nu se numea Crăciun, sărbătoarea naşterii lui Cristos avea o dată oficială la care să fie celebrată.

             Iar la sfârșitul mileniului al II-lea, prin 1989, românii, prin autorii „păliturii de osândă (palat)” Iliescu și alții, și-au împușcat președintele țării în ziua de Crăciun, prin militarii săi comandați de Stănculescu, al căror comandant suprem era Ceaușescu, la îndemnul juriștilor de 2 lei, pentru care am pătimit și vom mai pătimi, ondiferent ce zic șnapanii de „astrologi”, de care am scris (vezi „Jocuri de cuvinte - horoscop”)..... Că de rejudecat falsul proces, juriștii noștri nu sunt interesați... ori de acolo ar trebui să se reia adevărul...

             Să fiți iubiți! Ne întâlnim de Paște cu mielul!

 

              (continuare)

 

Constantin NIŢU, resuspendat pe Facebook

„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

 

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

 

Bibliografie:
Encyclopedia Britannica 2010

Britannica Encyclopedia of world religions

History Channel - Christmas Unwrapped

The Unwrapping of Christmas

The Christmas Encyclopedia

Wikipedia

Vizualizări: 273

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Ianuarie 30, 2019 la 8:07pm

Vă mulțumesc!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Ianuarie 30, 2019 la 4:50pm

Interesant...Lecturat cu drag!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->