Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Ce poate contempla azi un poet
mergând din Bethleem spre Nazaret
la început de-octombrie fierbinte
cu Fiul Omului în suflet şi în minte?

Coline musulmane, cer evreu,
ficuşi în floare, Dudul lui Zaheu,
fântânã, casã, îngerul Gavriil,
raze de soare, lacrimi de copil,
icoane, cruci şi stele, semiluni,
pãcate, moarte, credinţã, minuni,
pãmânt fertil, cactuşi şi chiparoşi,
creştini tãcuţi, arabi gãlãgioşi,
tarabe, negustori şi suveniruri,
construcţii albe în diverse stiluri,
caniculã, cãlugãri şi imami, rabini,
spini şi turişti, smochini şi pelerini,
livezi sublime de mãslini în rod,
lanţuri, securi, Palatul lui Irod,
Mazal U’ Bracha, pace, fericire,
Mãicuţã Sfântã şi Bunãvestire,
ghizi erudiţi, preoţi evlavioşi,
români de-ai mei cuminţi şi credincioşi,
finici şi Sfântã Iesle, mir de nard,
candele-n care idealuri ard,
pustiu, cãmile, peşterã de magi,
pomelnice cu multe nume dragi,
Eden, şarpe şi mãr, Adam şi Eva,
Jaffa, Carmel, Iordan, Kerit, Hozeva,
sfinte cuvinte vii şi Mare Moartã,
leandri şi bãtãi din poartã-n poartã,
grote, prooroci, grãdini luxuriante,
faleze înverzite, râpe, pante,
lãmâi şi Carantania, curmali,
miresme de tãmâie, portocali,
Cana, Sion, pridvoare înflorite,
ecouri de rãzboi, flori ofilite,
o zi de Yom Kippur cu toţi evreii,
Capernaum şi Marea Galileii,
capre, mãgari, moschei cu minarete,
fresce cu sfinţi, ruine cu regrete,
Vitezda şi Tabor şi piatrã tare,
pãcate şi virtuţi duse-n spinare,
migdali şi milosteniile lui Berlucci,
biserici, sinagogi şi Drumul Crucii,
pâlcuri de palmieri, oi, beduini,
Golgota, moaşte, rodii, oaze, crini,
turbane albe, chipe de iudeu,
urme strãvechi de paşi de Dumnezeu,
terase, turnuri, serpentine, trepte,
urcuşuri, coborâşuri, drumuri drepte,
cupole, Ghetsimani şi diamante,
geluri şi creme din nãmol şi plante,
plantaţii de bumbac şi dor de ţarã,
şi struguri şi puţinã obosealã,
Haifa, rozmarin şi Ierihon,
Golan şi busuioc, Armaghedon,
cutii cu condimente, mirodenii,
Valea Kedron curgând printre milenii,
sol sacru, aer binecuvântat,
arome dulci, odihnã de Sabat,
lumini şi umbre, nori şi strãluciri,
beatitudini şi dezamãgiri,
miros de smirnã, lumânãri de cearã,
eucalipţi şi rugãciuni de searã,
bãtãi de clopot şi sclipiri de stele,
valuri, nisip şi gândurile mele...

...De-acum voi şti cã dragostea se naşte
an dupã an, între Crãciun şi Paşte
şi cã-i îndeajuns sã ne iubim
din Bethleem pânã-n Ierusalim.

3 – 11 octombrie 2011

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Gabriela-mimi Boroianu pe Octombrie 13, 2015 la 6:31pm
Adevărat...

© 2022   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->