Zile de naştere

Sunt lacrima celor ce n-am putut fi

râsul celor ce am ales sa fiu

sunt dorul lucrurilor

pe care nu le-am uitat

şi uitarea celor

ce n-au vrut să mi se-ntâmple

nostalgia a ceea ce am fost

speranţa celor ce vreau sa devin

iubirea pentru tot ce pot simţi

 

SUNT CLOVNUL - MAI LIBER DECÂT REGELE

stropul lui DUMNEZEU

picurat peste un petec de viaţă

crucea pe care o mângâi în fiecare zi

mâna întinsă cerşind mai multă lumină

sunt versul rostit în mijloc de iarmaroc

sfârşitul fericit al propriei mele poveşti

 

Sunt tot ce mi-a  fost dat să fiu

dincolo de ceea ce

                        am dorit sa fiu

                         şi n-am putut fi

 

 

 

                                                                     21.06.2006

                                                      (inspirată de un tablou al Annei Ravliuc)

 

Vizualizări: 30

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->