Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Metoda de trecere într-un timp personal!

Metoda

   

DANDU BRIEL

 

de ieşire din timpul clasic, măsurabil şi intrare în cel personal dorit.

 

 

 

 

 

La început am experimentat acest procedeu într-o biserică la slujba de duminică. A fost pentru prima oară când am perceput durata unei slujbe, de mai multe ore, ca fiind de câteva minute, fiind totuşi prezent pe tot parcursul ei. Aceasta este esenţa metodei. Reducerea timpului real la un timp unic personal mult mai mic.

Întotdeauna am fost obsedat de scurgerea timpului şi am văzut că această trecere este foarte subiectivă. Sunt unele situaţii în care timpul pare că trece mai greu iar în altele, extrem de repede chiar atunci când este vorba de aceiaşi unitate de timp. Este evident, pentru oricine,  că zilele de concediu trec foarte repede iar o zi plictisitoare de la serviciu pare că trece mult mai greu. Dacă, din contră, lucrezi la ceva cu mare plăcere ,,uiţi,, de trecerea timpului şi te trezeşti brusc că trebuie să te opreşti, că s-a făcut seară sau trebuie să mergi la masă. Cu toţii am trecut prin astfel de momente.

Unităţi similare de timp sunt percepute diferit în funcţie de interesul nostru pentru activitatea în care suntem implicaţi.

Din toate aceste exemple rezultă că scurgerea timpului, atunci când nu stai cu ochii să o măsori pe ceas, nu se percepe deloc ca o problemă precisă ci mai degrabă subiectivă ce depinde foarte mult de noi, de ceea ce dorim în momentul respectiv sau sau de ceea ce facem în acel moment. De aici rezultă că măsurarea timpului, fără ceas,  ar putea fi aproximată, în anumite situaţii, după propria noastă voinţă.

De câte ori nu aţi auzit în filme sau nu aţi citit în cărţi expresii ca: ,,am avut senzaţia că a trecut o veşnicie....,,. sau ,, totul parcă s-a petrecut într-o secundă,, şi mai ales ,, nu mi-am dat seama când a trecut timpul,, ,, am uitat de mine,,.

Acest ,, nu mi-am dat seama ,, reprezintă şi cheia timpului propriu, personal. De fapt în acel moment timpul a trecut exact cum a fost perceput de noi, adică mult mai rapid.

În cursul meditaţiilor pe care le-am făcut, cu îndrumator autorizat, atunci când eşti în stare Alfa, adică acea stare lucidă aflată între somn şi trezire, pierzi total noţiunea timpului. Eşti decuplat de la scurgerea lui şi foarte puţine persoane îşi pot cronometra exact timpul de meditaţie.  Aş îndrăzni să spun că nicio persoană nu mai percepe trecerea tipului în forma sa clasică măsurabilă cu ceasul. Culmea este însă că fiecare  raportează la finalul meditaţiei un timp propriu, absolut unic și care nu corespunde cu al niciunei persoane prezente, darmite cu timpul real. În funcţie de personalitatea fiecăruia şi de modul în care i-a plăcut sau nu şedinţa de meditaţie fiecare om îşi apreciază, în realitate, scurgerea timpului după un ritm propriu.

Dacă, de exemplu, am scoate toate ceasurile dintr-o sală, inclusiv cele personale şi am desfăşura diferite activităţi, care nu pot fi cronometrate în mod uzual iar după o anumită perioadă de timp ne-am opri şi am întreba pe cei din sală cât timp a trecut, de la începerea activităţii şi până în clipa prezentă, cu siguranţă că vom obţine tot atâtea răspunsuri diferite câte persoane sunt. În această situaţie nemaiavând niciun ceas personalitatea fiecăruia a măsurat timpul după cum l-a simţit. Unora li s-a părut că subiectul discutat a fost foarte interesant şi că timpul a trecut repede iar altora, dimpotrivă, că timpul a trecut mai  încet. Aceasta este o demonstraţie clară şi elocventă că timpul personal al fiecăruia este diferit de la om la om. Omul nu este un cronometru și nu poate percepe timpul cu niciunul din simțurile sale. Timpul nu poate fi decât gândit. Majoritatea oamenilor s-au aliniat la modul convențional de măsurare a timpului bazat pe mișcarea materiei dar orice om are posibilitatea mintală de a evada din această convenție și a-și crea timpul propriu.

De regulă, pentru a ști ora exactă, oamenii se uită mereu la ceas și nu încearcă alte moduri de aproximare sau comparaţii. Nimeni, atunci când se uită la ceas nu se gândeşte la ora propriu zisă ci la câte minute mai are până ajunge la birou sau cât timp a trecut de la plecarea trenului. Tot timpul când ne uităm la ceas ne raportăm la un anumit eveniment. Evident că pe o insulă pustie un om singur nu ar avea nevoie de niciun ceas! Pentru el 14,30 este identic cu 14,31şi nu mai are nicio semnificaţie. Cel mult ar scrijeli pe scoarţa vreunui copac trecerea zilelor.

Dacă nimic nu s-ar mişca pe pământ sau în univers şi nici măcar un singur strig dintr-un atom nu ar vibra, atunci timpul nu ar exista. Nimeni nu ar avea nevoie de el. Nimeni nu ar dori să măsoare nimic şi nu ar putea să compare nimic cu nimic pentru că nu există nici cea mai mică mişcare ce ar putea fi comparată. Există doar veşnicia fixă şi infinită. Timpul cronometrat a apărut ca o ciudăţenie a omenirii care la scara ei minusculă a simţit nevoia să-şi măsoare activităţile. Ţăranii noştri şi acum se uită la soare şi ştiu că este vremea de masă sau de culcare. Câţi ţărani aţi văzut pe câmp că-şi consultă Seiko şi spun : Hai femeie pune masa că este 13 şi 24 de minute.

La scara universului am devenit chiar penibili încercând să măsurăm infinitul acestuia în funcţie de timp. Avem noi aşa, o anumită pasiune sau obsesie a măsurării timpului. Am stabilit şi am decis că într-o secundă se parcurge o distanţă egală cu viteza luminii, care nici nu contează, pentru că după aceea am facut minutul-lumină, adică de 60 de ori viteza luminii, ora lumină şi de aici pâna la anul lumină nu a mai fost decât un pas. Niciun om de pe pământ nu-şi poate imagina cât  reprezintă anul lumină. Pare doar aşa, o vorba, să spui că până la o anumită constelaţie din vecini trebuie să parcurgi mai multe milioane de ani lumină. Din acel moment,  totul este pierdut pentru orice tip de imaginaţie.

În esenţă problema este că timpul măsurabil este o invenţie umană şi este utilizat numai de oameni. Plantele, fluturii, copacii, animalele utilizează timpul natural aşa cum îl percepe fiecare în funcţie de lumină şi întuneric.

Având în vedere cele expuse, mi-am pus întrebarea ce s-ar întâmpla dacă nu am ţine cont de ceasul de la mână şi ne-am creea un timp personal aşa cum facem, de fapt şi credem că se întâmplă, atunci când nu avem ceasuri pe care să stam cu ochii. De nenumărate ori, chiar în cursul unei zile, noi  încercăm să aproximăm trecerea timpului. Mintea umană este cel mai puternic instrument din univers şi depăşeşte cu mult puterea unui umil ceas.

Am plecat de la ideea că aprecierea trecerii timpului este o problemă subiectivă şi diferă de la om la om în funcţie de cum crede el că se petrece. Pentru unii trece mai repede şi pentru alţii mai încet. Deci, la final, dacă doreşte, fiecare om îşi poate cronometra singur timpul cum vrea el, utilizând unităţile de măsură cele mai convenabile.

Am căutat să nu creez ceva extrem de diferit şi care să nu poată fi aplicat şi asimilat cu uşurinţă de oricine, în orice situaţie şi atunci m-am gândit, pentru o cât mai mare simplificare, să utilizez aceleaşi unităţi de măsură cu care operează toată lumea.  Secunda şi minutul pentru că în cazul experimentului nu are ce căuta ora.

Scopul experimentului este de a planifica şi sugera   subconştientului să perceapă diferit timpul real înlocuindu-l cu un timp personal pe care să-l accepte în totalitate. Utilizând secunda şi minutul subconştientul nu sesizează că este păcălit.

Ce aţi spune dacă aţi avea senzaţia că zborul cu avionul de la Bucureşti la Chicago nu a durat 9 ore ci 7minute şi douzeci de secunde. Pare interesant!

Eu am reuşit acest lucru fenomenal, după mai multe tipuri de antrenamente. Altcineva s-ar putea să reușească din prima încercare.

Pentru a avea acest rezultat deosebit în primul rând trebuie să participi la un anumit eveniment la care să-ţi doreşti ca timpul să trecă mai repede sau şi mai frumos este să te bucuri de evenimentul respectiv fără să te gândeşti la durata lui conform expresiei : ,,Nici nu ştiu când a trecut timpul,, Sigur că aţi auzit-o de nenumărate ori.

În al doilea rând trebuie să nu ai niciun ceas clasic care să te distragă şi la care să poţi privi măcar cu coada ochiului. Ceasul clasic nu există ! Este total contraindicat să începi, după o anumită perioadă de timp, să te uiţi pe pereţi  sau la vecini sau să scoţi pe şest ceasul sau telefonul mobil şi să afli ora exactă. De la începutul şi până la sfărşitul evenimentului aflat în experimentare, nu priveşti niciun fel de ceas sau clepsidere sau umbre sau orice altceva ce ţi-ar putea sugera chiar cu aproximaţie ora exactă tradiţională!

Înainte de a începe experimentul te gandeşti ce unităţi de măsură vei folosi. Sfatul meu este să utilizezi minute şi secunde, adică nu numai secunde, pentru că astfel păcăleşti mai uşor subconştientul. Dacă ai utiliza numai secunde s-ar putea ca subconştientul să devină foarte neîncrezător şi să te forţeze să schimbi modul de gândire revenind la timpul real convenţional, fără să vrei. Ar putea deveni o obsesie jenantă ca un concert la Sala Radio să-l planifici pentru 7 secunde. Suntem totuşi fiinţe umane şi nu putem nega chiar tot ce am învăţat. Corpul nostru funcţionează deja după anumite tipare. Deci stabilim că vom utiliza minute şi secunde. Subconştientul s-a obişnuit deja cu ele.

Mai este necesar ca activitatea pe care o parcurgem să ne permită să aplicăm experimentul şi să transformăm timpul real în timp personal. Niciodată nu veţi reuşi acest lucru dacă sunteţi angrenat într-un meci de baschet sau handbal în care cronometrarea timpului este vitală. Metoda se aplică cel mai bine la activităţile statice, unde sunteţi asistent, sau privitor şi nu sunteţi implicat în niciun fel de activitate ce poate fi cronometrată din timp în timp. E inutil să încercaţi asta la televizor unde vi se anunţă ora periodic indiferent dacă vreţi sau nu. Eu am experimentat şi apoi am aplicat permanent acest mod persoanal de cronometrare la zborul cu avionul, la concerte, la anumite conferinţe, la slujba de duminică, adică în momente în care implicarea mea este extrem de redusă.

Experimentul începe odată cu declanşarea evenimentului şi se finalizează odată cu el.

Ca un prim exemplu concret voi cita chiar zborul meu cu avionul de la Frankfurt la Chicago planificat pentru o durată de circa 9 ore.

Pentru că este o durată foarte mare de prelucrat am utilizat modulul de timp de 5 secunde. Iată cum!

Odată cu decolarea am început să transform timpul real în timp personal încetând să mă uit la orice ceas. Toată tehnica constă în a păcălii subconştientul şi ai da de înţeles că numai tu şti exact cât este ceasul. Foloseşti unităţi de timp cunoscute şi asimilate şi le transmiţi subconşientului cu dorinţa clară că doreşti să fi crezut.

După o perioadă de timp, evident, total necronometrată, atunci când zburam deja de o vreme, mi-am spus în gând, că ,,iată deja au trecut 5 secunde,, după care m-am retras total din această preocupare şi am urmărit un film pe ecranul din faţa mea, de pe fotoliul de viz-a-vis. Acesta este primul pas. În continuare utilizăm obişnuinţa pe care o are subconştientul de a cronometra evenimentele şi în momentul în care se petrece ceva nou mai adaug la timpul meu, de 5 secunde,  un alt timp pe care eu mă fac că îl cred şi că este foarte real. Deci la finalul filmului, atunci când subconştientul se aşteaptă ca eu să mă uit la ceas şi să-i spun iată ce greu a trecut această perioadă de timp, eu, fără să mă uit la nimic, îmi spun: ,,ce repede au trecut încă 10 secunde, iată nici nu mi-am dat seama că au trecut deja, în total, 15 secunde!!,,

Conştientizez permanent faptul că în acel moment măsor timpul meu personal şi că nu mă interesează alte metode de măsurare. Desigur că tot acest procedeu este mintal şi nimeni din jurul meu nu va sesiza vreodată că eu sunt deja în alt timp. Evitaţi bineînţeles să răspundeţi cuiva la întrebarea : Cât este ora, vă rog? sau recunoaşteţi că nu aveţi ceas. Dacă cel curios află, din altă parte,  cât este ora şi vă spune şi dumneavoastră, vă faceţi că nu înregistraţi momentul şi vă vedeţi de cronometrarea personală

Uluitor este faptul, dacă suntem corecţi şi nu căutăm cu disperare să vedem ora pe undeva,  că subconştientul începe să ne credă, pentru că noi suntem şeful şi avem pentru prima dată senzaţia că, întradevăr chiar au trecut numai 15 secunde. Dacă această senzaţie nu apare la 15 secunde la 25 cu siguranţă va apărea deoarece subconştintul se va convinge că acest tip de cronometrare este singurul pe care il ve-ţi furniza şi îl va lua foarte în serios. Trebuie să-i demonstraţi că mintea dumneavoastră este cea mai puternică forţă.

După acest prim pas sunteţi atent la evenimentele care se petrec în avion şi le acordaţi anumite unităţi de timp. Nu există nicio regulă, singura fiind să nu vă apropiaţi cumva de tipul real nici în gînd dar mai ales cu timpii dintre evenimente. Să nu începeţi să ieşiţi din scara măsurătorii şi după secunde să acordaţi ore sau jumătăţi de oră. Totul se sparge ca un balon de săpun şi veţi revenii cu picioarele pe pământ ieşind din timpul personal.

Deci atunci când vine stwardesa cu băuturile e un eveniment plăcut şi puteţi să mai adăugaţi 10 secunde, sau câte vreţi dar nu peste un minut, deoarece aveți de măsurat o durată foarte mare. Lucraţi numai cu secunde care se adună şi fac minute. Nu cu minute că ajungeţi la ore şi ,,vraja,, se rupe.

Mai vedeţi un film, încă 5 secunde.

Mai vine cu masa, puteţi după ce aţi mancat să vă mai daţi un premiu de 10 secunde. Trageţi un pui de somn, de cât o fi el că tot nu contează şi mai adăugaţi alte 5 secunde.

Alt film, altă masă alte secunde. Deja lucraţi cu minute şi cu secunde.

Trebuie să aveţi senzaţia că nu sunteţi implicat în activitatea respectivă şi că asistaţi, ca la televizor, la ceva care nu vă prea priveşte dar care sunteţi obligaţi să vedeţi. Vă consideraţi scos din obligaţia timpului măsurabil şi vă aflaţi cu totul în timpul personal. Dumneavoastră sunteţi stăpânul !

Nu trebuie să vă gândiţi nicio clipă că evenimentul la care participaţi are un final şi să încercaţi să aproximaţi cam cât ar mai fi până la el. Nu vă foloseşte la nimic, ba din contră, vă ,,trezeşte,, la realitatea timpului măsurabil.

Nu aşteptaţi finalul ci asistaţi la ceea ce se petrece în prezent, sunteţi prezent şi nu aveţi decât prezent. Restul nu vă interesează!

Veţi fi foarte plăcut surprinşi să constataţi că timpul a trecut extraordinar de repede şi că sunteţi chiar foarte odihnit.

Pentru mine, care deja aveam un antrenament serios, în domeniu, timpul zborului cu avionul a trecut, după cum am mai menţionat în 7 minute şi douăzeci de secunde, în loc de 9 ore. Un concert de 2 ore are circa 6 minute. O slujba de duminică are circa 8 minute.

Este interesant de observat ca minutele mele de zbor cu avionul nu au nicio legatură cu minutele de la concert. Pentru fiecare activitate eu inventez alte minute şi nu ţin cont de nicio regulă. Nu există decât regulile pe care noi le transmitem subconştientului.

Nu am încercat, ce-i drept să consider, invers, că un concert are 18 ore sau mai mult pentru că scopul acestui procedeu este reducerea timpului real cronometrat la un timp agreabil personal. Nici nu cred că metoda merge invers dar oricine o poate încerca.

Sunt convins că fiecare dintre noi a trait, la un moment dat, acest exerciţiu şi a aplicat această procedură fără să fie conştient de ea.

Dacă staţi la coadă la un wc public, în mod sigur, timpul dumneavoastră personal trece extrem de greu faţă de timpul celui aflat undeva , pe o terasă, cu o bere în faţa lui.

Atunci cand sunteţi în concediu nu mai ştiţi ce să faceţi mai repede având senzaţia că timpul trece uluitor de rapid comparativ cu ultima zi petrecută la birou care a fost îngrozitor de lungă.

Ora în care vă pregătiţi să plecaţi la birou şi trebuie să vă treziţi , să vă spălaţi, să mâncaţi, să sculaţi copii, să le puneţi de mâncare sau chiar să-i duceţi la şcoală este mult mai ,, scurtă,, decât ultima oră petrecută în acelaşi birou cu ochii pe ceas.

 Din toate aceste exemple rezultă clar că timpul personal diferă în funcţie de activitatea pe care o desfăşurăm şi de dispoziţia pe care o avem, deci este total subiectiv. Doar ceasul ne aduce la realitate ! În această situaţie putem să-l facem şi mai subiectiv şi să ni-l subordonăm.

Un alt caz concret. Acum două zile am mers la Sala Radio la un concert. Durata reală a fost de o ora şi patruzeci şi cinci de minute. Timpul meu a fost de șase minute și douăzeci de secunde. Până acum nimic deosebit din punct de vedere al metodei dar totuși intervine un element nou care trebuie luat în considerare.  

După ce a început concertul, dirijat de Madălin Voicu, la o un moment dat i-am acordat 5 secunde. Așa m-am gandit eu că e cel mai corect, în acel moment, să iau în calcul module de câte 5 secunde. Apoi pentru fiecare parte a concertului am mai adăugat câte 5 secunde și am ajuns la un total de 20 de secunde. În acel moment am avut senzația clară că subconștientul meu nu mă ia în serios și nu vrea să accepte că o simfonie de aproximativ o ora a durat doar 20 de secunde și m-am gândit că trebuie să fac imediat ceva pentru a-l convinge și mi-a venit ideea să transform cele patru unitați de timp de câte 5 secunde în 4 minute. Am mai discutat acest fapt prin care subconștientul are anumite limite de acceptare care ar putea depinde, eventual, de personalitatea fiecaruia dintre noi.

În acel moment totul parcă s-a luminat și acest mod de măsurare a funcţionat şi a fost acceptat imediat. Acceptarea s-a facut prin senzaţia de confort pe care am trăit-o din acel moment. Cuvântul ,, minute,, a dezlegat tot procesul. Probabil că subconştientul meu a considerat că acest cuvânt este pe deplin acceptabil. Mi-am dat seama și de faptul că dacă aș fi zis ,,minut,, iar ar fi fost greu de înghițit dar cu ,, minute,, totul părea foarte verosimil. Frumeseţea metodei constă în faptul că noi facem ce vrem cu timpul nostru dacă pastrăm anumite limite.

Partea interesantă a venit și după aceea în momentul în care după 4 minute am adăugat 15 secunde și ideea a fost acceptată fără nicio problemă.  Deci combinaţia de minute şi secunde a funcţionat foarte bine. Am mers în continuare cu unități diferite de timp, adică cu 10 secunde sau 15 sau 20 fără nicio problemă. Aveam deja minutele ca bază. La finalul concertului am ajuns la 6 minute si 20 de secunde și am fost foarte surprins că e gata. Am fost chiar surprins că lumea se ridica sa plece.

Menționez că la pauză nu m-am uitat la niciun ceas și am considerat-o ca având 10 secunde pe care le-am adăugat, după terminarea ei, la cele 4 minute stabilite anterior. Așa am început partea doua a concertului cu 4 minute şi 20 de secunde. Nu am avut nicio problemă de acceptare din partea subconștientului meu. De aici trebuie înţeles că pot număra cu secunde atunci când ştiu că durata evenimentului este foarte mare şi în mod sigur voi ajunge, spre final, la minute dar nu pot face acest lucru dacă până la finalul evenimentului nu voi face nici măcar un minut deoarece această durată va fi greu de asimilat.  Din experienţă a rezultat că pentru evenimente de 3 la 4 ore pot să îmi realizez timpul personal numai din minute iar pentru cele peste 4 ore pot începe cu secunde şi ajunge la final la mai multe minute.

În fapt această metodă fiind încă la începutul ei, adică experimentată numai de mine, pe durata a şase ani, eu cred că alte persoane vor putea încerca diferite variante de cronometrare a timpului personal şi pot ajunge până la final la o adaptare a ei stilului propriu. Esenţa metodei constă în spectaculozitatea reducerii timpului clasic la cel personal. Nu veţi face nicio scofală dacă veţi încerca şi chiar reuşi să reduceţi două ore la o oră şi jumătate. Pentru două ore sunt suficiente 5-7 minute.

Din experienţa proprie pot spune că nu am depăşit niciodată 10 minute de timp personal indiferent de durata reală a evenimentului. De aici rezultă că se poate face orice cu durata proprie a unui minut, specifică unui eveniment, şi nu avem o normă de, să zicem, 3 minute pe oră şi nici nu trebuie să ne batem capul cu statistici şi proporţii comparative ci să dirijăm timpul propriu exact cum simţim că ne convine.

Singura piedică pe care o putem întâmpina va fi rezultată de lipsa noastră de imaginaţie şi de ,, credinţa,, că cineva intră în capul nostru şi ne supraveghează sau ne face să gândim în alt fel decât am dori. Nimeni nu poate face acest lucru! Aceasta este şi puterea secretă a  metodei că în mintea noastră putem face exact ceea ce dorim !.

După cum s-a văzut această tehnică nu se poate utiliza în orice situaţie ci numai în cazurile unde putem fi în postura de spectator. De fapt eu sunt convins că şi la birou, dacă nu am avea niciun ceas şi nu ne-ar interesa cât este ora, timpul personal ar trece mult mai repede. Acolo este însă mai dificil deoarece mereu se gaseşte câte un coleg care să întrebe cât e ceasul si apoi să spună cu năduf : deabea s-a facut 12!! Pentru binele dumneavoastră, în astfel de situaţii vă faceţi că nu l-aţi auzit şi vă spuneţi cu convingere: deja s-a făcut 12, ce repede trece timpul ! Totul este subiectiv şi depinde de puterea minţii noastre.

Alt secret al metodei constă în faptul că nu grăbim timpul să treacă ci doar îl cronometrăm aşa cum dorim. Nu înseamnă că dacă aplicăm metoda o facem în pas alergător ci pur şi simplu trăim prezentul cu toate simţurile . Noi nu suntem sclavii nicunui ceas! Pentru aceasta este suficient ca după ce am stabilit, periodic, durata proprie, să ieşim, de fiecare dată, chiar din timpul nostru, ca şi cum am lăsa să se închidă în faţă două uşi glisante şi să devenim, în continuare, spectatorii evenimentului la care participăm. Ceva similar cu privitul unui film documentar în care nu avem niciun fel de implicare.

Mai ales nu vom avea gânduri de genul: am zis eu 25 de secunde dar în realitate cred că au trecut cel puţin 30 de minute!

Genul acesta de gânduri pot apărea la primele încercări dar, în mod sigur vor dispărea după mai multe ,,antrenamente,,. Avantajul acestei metode este, mai ales, că dacă ratăm primele exerciţii nu păţim absolut nimic pentru că nimeni nu ştie ce facem noi cu şi în mintea noastră. Acolo este lumea noastră! Şi puterea!

In luna martie am fost iar la concert la Sala radio. De data aceasta ştiam cu precizie cum voi proceda. Era ziua francofoniei si am fost puţin derutat de faptul ca în loc să înceapă muzica au suit pe scena o serie de vorbitori care, în limba franceza, au adus tot felul de omagii acestui eveniment. Totuşi nu m-am pierdut cu firea şi am acordat tuturor vorbitorilor un minut care a fost acceptat de subconştientul meu ca fiind real şi absolut adevărat. Pentru fiecare parte a primei simfonii am adugat alte minute având în total la finalul primei parţi 5 minute. Aşa am intrat în pauză. După pauză, careia i-am acordat 5 secunde am mai adaugat incă două porţii de timp de 20 de secunde şi încă una de 10 secunde totul fiind la final de 5 minute şi 55 de secunde, atunci când s-a terminat tot concertul. Ceasul era 21 si 10 minute. Deci două ore şi 10 minute le-am transformat în 5 minute şi 55 de secunde şi chiar aceasta a fost senzaţia mea la finalul concertului. Ai senzaţia că trăieşti un moment magic!

Presupun că totul a început să se deruleze foarte credibil şi subconştientul meu s-a obişnuit deja cu acest mod dublu de calcul al timpului pentru că nu mai opune nicio rezistenţă.

Consider că oricine poate face ceea ce fac eu şi poate aplica această metodă în orice situaţie în care consideră că o anumită activitate ar fi şi mai plăcută dacă ar ,, părea" mai scurtă dar cu acelaşi conţinut.

Esenţa metodei constă în a ,, ignora " orice ceas şi a creea prin proprie voinţă, în anumite situaţii,  un timp personal confortabil.  Nimeni nu ne poate opri să gândim în interesul nostru!

Numai de noi depinde!

 

 DANDU BRIEL

   Aprilie 2008

 

 

 

 

 

Vizualizări: 124

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de DANDU BRIEL pe Noiembrie 7, 2016 la 8:41pm

Pe data de 30.OCTOMBRIE 2016 slujba de cinci ore de la Sf. Liturghie de la Partiarhie am perceput-o cu un timp de trei minute și 20 de secunde iar un concert de la Ateneu organizat cu prilejul aniversării a 20 de ani ai firmei Sera a durat 2minute și 45 de secunde. El a fost de aproximativ 3 ore. Acesta este efectul metodei, este un fel de ZIP-uire a timpului măsurabil 


ACTIV
Comentariu publicat de DANDU BRIEL pe Octombrie 7, 2016 la 4:35pm

Domnul Mihail Toma m-a dat o mare satisfacție apreciind modesta mea contribuție la educația copiilor prin ,, povestea lui FĂT-FRUMOS care era DEFECT și zbura în ZIG-ZAG;, îmi face plăcere să vă anunț că aceasta are și o continuare:,, Povestea cu FETIȚA PIULIȚA și puiul de DRONĂ!,, pe care însă nu am terminat-o și apoi urmează partea de ilustrații tot cu elevii liceului Tonitza. Eu mă bucur foarte mult dacă cel puțin 10 persoane apreciază munca pe care o fac. Din păcate nu pot să mă adresez unuei părți mai mari din cititori deoarece eu sunt calat pe imaginație și SF. Am avut satisfacția ca multor copii să le placă foarte mult iar alți, din păcate, nu au putut citi nici coperta, care în felul în care a fost creeată ar putea fi considerată chiar un test. 

Mulțumiri deosebite am și pentru administratorii site-ului Cronopedia care m-au găzduit și au făcut posibilă distribuția cărților mele în mediul online! 


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Octombrie 7, 2016 la 10:35am

Reversul metodei îl experimentăm zilnic, în pat, cam pe la 3-4 de noapte.

”Somnul cu unde rapide sau paradoxal (faza REM - rapid eye movement) alternează cu perioadele de somn lent. Denumirea respectivă se datorează faptului, că în această perioadă subiectul este foarte agitat, cu mișcări oculare și cu modificări fiziologice diferite de cele din faza de somn lent și care în ansamblu sugerează un somn superficial, deși în realitate profunzimea somnului este mai mare.

Episoadele de somn rapid apar la om la fiecare 80-120 min, sunt regulate și durează 5-30 min, fiind ceva mai scurte în prima parte a nopții, cu tendință de mărire spre dimineață. Maturizarea mai precoce a structurilor cerebrale arhaice de care depinde somnul paradoxal (trunchiul cerebral, nucleii cenușii centrali,hipotalamusulhipocampul și sistemul limbic) explică de ce la sugar faza paradoxală a somnului este predominantă, în timp ce la adulți și bătrâni durata ei scade.

Somnul paradoxal este caracterizat electroencefalografic prin unde frecvente, (2-6 c/sec) cu voltaj redus și ocazional cu ritm alfa. Este caracteristică și apariția unor salve de unde monofazice cu frecvența 2-3 c/sec („în dinți de ferăstrău”), adesea de amplitudine foarte mare, în special în regiunile frontale, care precedă salvele sau mișcările rapide oculare.

În faza de somn paradoxal se constată abolirea totală a activității musculare scheletice, inclusiv a mușchilor antigravitaționali și ai cefei, modificări ale ritmului cardiac și respirator, modificări ale ECG, ușoară tendință de creștere a presiunii arteriale, vasoconstricție periferică, diminuarea motilității și creșterea secreției acide gastrice la bolnavii cu ulcere gastro-duodenale, scăderea volumului și creșterea osmolarității urinare, erecție spontană nocturnă etc.

Se susține că somnul paradoxal se produce printr-o stimulare intrinsecă, periodică a sistemului activator ascendent, suprapus peste mecanismele naturale de somn, suficientă pentru a determina visele, însă insuficientă pentru trezirea persoanei.

Somnul paradoxal poate fi desemnat și ca o expresie a unei funcții periodice de stocare a informației la nivel molecular. Incidența relativ crescută a somnului paradoxal în perioada neonatală, când procesele „plastice” ale memoriei sunt cele mai active, justifică ipoteza intervenției acestui tip de somn în procesele de memorie.

Somnul paradoxal pare să depindă de un mecanism periodic situat în punte și în special în nucleul reticulat caudal, constituind un declanșator al activității neuronale tonice ascendente de angajare a cortexului cerebral și a segmentelor eferente și pare a fi identic cu cel al stării de trezire. O serie de experiențe demonstrează, că multe dintre modificările ce caracterizează componența fazică a somnului paradoxal sunt inițiate printr-o activare a nucleilor vestibulari. Se presupune, că somnul cu unde rapide joacă un mare rol în maturizarea funcțională a SNC. Unii autori afirmă, că în timpul fazei paradoxale a somnului se produc procese reparative a proteinelor, acidului ribonucleic și a rezervelor catecolaminice.

Se mai consideră că în faza paradoxală decurg procese esențiale de consolidare a memoriei. Anume în această fază se produce și prelucrarea programei de comportament, ce-și are realizare ulterior în vise. Visele atestă, că somnul nu este o stare total lipsită de conștiință ca narcoza sau coma. În timpul viselor se aduce în lumina conștiinței experiența anterioară (din punct de vedere fiziologic visele reprezintă o trezire corticală spre lumea interioară asupra experienței proprii).

Dacă somnul este considerat ca una din formele de adaptare a organismului la factorii mediului înconjurător, evident că mecanismele serotonin- și adrenergice ale somnului joacă un rol important în procesele de adaptare în general.

Cele două modalități de somn, deși diferite comportamental, sunt intim legate între ele, în sensul că somnul lent ar acționa ca un mecanism primar de inducere a somnului paradoxal sau ca o precondiție a acestuia.

Somnul este unanim considerat ca rezultatul unei activități nervoase, dar mecanismele sale fiziologice au fost diferit interpretate: oboseală sinaptică a neuronilorSAA, suprimarea stimulilor aferenți interoceptivi activatori, hiperactivitatea centrilor ce induc somnul (prin stimuli monotoni care nu trezesc interes, dar produc fenomenul de obișnuință), concomitent cu slăbirea activității centrilor de trezire.

S-au acumulat dovezi care pledează pentru existența unor mecanisme sincronizatoare, localizate în regiunea rostrală a tractului solitar și a nucleului reticular ventral adiacent. Ipoteza existenței, pe lângă sistemul reticulat activator, a unui grup antagonist sincronizator în trunchiul cerebral inferior apare astfel destul de plauzibilă, rămânând însă nerezolvat mecanismul prin care acest grup își exercită efectele, precum și interacțiunea cu SAA. O explicație simplă și atractivă ar fi aceea că fiecare acționează de o manieră diferită asupra „peacemaker”-lui talamic, rezultatul final (somn sau trezire) fiind dependent de gradul relativ al activității fiecărui grup.

Regiunea sincronizatoare poate opera prin inhibiția SAA de care este reciproc legată, ambele fiind influențate de sistemele cortico-reticulate, somnul sau trezirea fiind astfel rezultatul unor interacțiuni mult mai complexe. Distrugerea experimentală a structurilor cerebrale, anterior chiasmei, sau a suprafeței orbitale neocorticale produce hiperactivitate și insomnie, iar stimularea cu frecvență joasă a acestor regiuni determină sincronizare și somn.”

Am luat de puturos și nesimțit, direct de pe DEX, dar cam asta e ideia... am vise de 3 minute în timp obiectiv dar când mă salt în cur în bezna din cameră am senzația că am mai trăit o viață, în altă viață 


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Octombrie 6, 2016 la 9:59pm
Fascinant!

ACTIV
Comentariu publicat de DANDU BRIEL pe August 29, 2016 la 11:34am

Mi-a luat cinci ani să, experimentez și să scriu această metodă dar după ce am reușit am fost uluit de eficacitatea ei, conecerte de 4 minute, slujbe de trei minute, asteptări de cateva minute în loc de ore. După ce se obișnuiește puțin subconștientul vine mult mai ușor în întâmpinarea dorințelor și totul devine mult mai relaxant. De când aplic această metodă nu mai am așteptări deoarece le anulez. E drept că nu am încercat să și lungesc timpul că nu am fost interesat dar poate că cineva va inventa și inversul metodei. Cel mai dificil lucru este să ieși din timpul clasic și să nu trișezi sau să o încerci lângă un ceas cu cuc!


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe August 29, 2016 la 10:53am

Presupun că pentru tine, în timpul subiectiv asumat, scrierea acestui eseu a durat infinitezimal. Mie, încă ancorat în timpul obiectiv, cuantificabil, citirea lui a durat un pic mai mult...

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->