Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Mia rămâne pentru un timp singura responsabilă de bunul mers al afacerilor. Ceilalţi patru sunt purtaţi de maşina lui Tudor, condusă de Lică, spre nord, către târgul de baştină din frumoasa Bucovină. Sosirea lor nu stârneşte curiozitatea nimănui. Oamenii au alte preocupări şi, în afară de câteva cunoştinţe foarte apropiate,  nimeni nu ştie care este viaţa lor, iar pentru cei insistenţi femeile au avut un singur răspuns: „Sunt plecaţi cu afaceri”.

La apariţia maşinii, Lena, soţia lui Tudor, aflată în casa lui Marcu, tocmai îi dăscălea fetiţa, care refuza să mănânce. La vederea noilor veniţi, amândouă se reped să-şi îmbrăţişeze iubirile. Lena rezolvă repede şi o ia inainte pe uşa rămasă deschisă. Fetiţa, însă, rămâne agă­ţată de gâtul lui Marcu şi acesta este nevoit să o ducă în braţe. Bucuria fetiţei este atât de mare şi evidentă, încât, Maricica simte nevoia să-i dea câteva lămuriri soţului.

- A suferit amarnic în lipsa ta. N-a avut cine s-o ajute la lecţii, iar pe mine m-a refuzat pe motiv că nu ştiu să-i explic.

Marcu o strânge la piept şi o mângâie pe cap: 

- Aşa-i, Tiţa?

- Mi-a fost tare dor de tine! răspunde ea cocoloşindu-se în braţele tatălui.

Între timp, Maricica o interoghează pe Lena:

- Ce ne poţi da de mâncare, aşa, de urgenţă? Doar eşti gazdă.

- Găsim noi ceva prin casă. Întâmplător am făcut o oală  babană de sarmale.

- Adă-le încoa’, să le facem o probă! cere Tudor.

- Sunteţi aşa de nemâncaţi?

- Suntem nemâncaţi de sarmale, explică el.

De la întâlnirea din aeroport şi până în clipa de faţă, o mul­ţime de întrebări aşteaptă să fie rostite. Fiecare are ceva de spus, dar nimeni nu vrea să ia iniţiativa.

Femeile vor să afle totul despre bărbaţi, dar se tem de reacţia lor, de altfel justificată, iar Marcu şi Tudor speră că vor fi scutiţi de a-şi face bilanţul ultimei perioade din viaţă. Deocamdată această dorinţă le este respectată şi mulţumesc în gând femeilor, însă nu-şi fac iluzii, doar că, mai târziu va fi mai uşor. Femeile se vor obişnui parţial cu noua situaţie şi nu vor fi aşa de şocate atunci când vor afla anumite lucruri nu tocmai plăcute.

Lică are şi el destule nelămuriri. Nu-i poate dibui pe aceşti doi indivizi şi nici nu-i înţelege. Nu i-au cerut socoteală pentru felul în care a folosit banii, nu l-au întrebat de beneficii şi nici nu i-au spus ce fel de afacere vor să facă. Spre seară, când Tudor şi Lena nu plecaseră încă, Lică nu se mai poate stăpâni:

- Când aveţi de gând să-mi spuneţi şi mie ceva?

- Ce să-ţi spunem? întreabă Tudor aparent mirat.

- Cum ce! Doar nu m-aţi adus până aici să vă ţin de urât? Aveam o vorbă înainte de-a pleca de-acasă...

- Îmi pare rău că te dezamăgim, cumnate, dar încă nu ştim nici noi ce şi cum. Speram să ai tu vreo idee, dacă nu...  poate visăm la noapte, poate aveam vreo revelaţie.

- Nici că puteaţi să daţi lămuriri mai complete.

- O scoatem noi la capăt. Uite, avem şi două ajutoare de nădejde...

- Despre ce-i vorba? întreabă Lena.

- Vezi, Lică? Au şi intrat în priză, comentează Tudor.

- Mai trebuie să şi funcţioneze aparatul lor de gândire.

Maricica îl pişcă cu limba-i ascuţită:

- Ai impresia că numai organele voastre funcţionează? Pă­rerea mea e că voi aveţi mai multe circuite arse decât noi.

Marcu calmează spiritele:

- Terminaţi cu prostiile. A venit timpul să fim serioşi, să cerem şi părerea acestor doamne, e posibil să fie una bună.

- la-n să vedem! exclamă Lena.

- Vă spun în două cuvinte care-i treaba: Eu, Tudor şi Lică am reuşit să adunăm nişte bani... ceva mai mulţi şi vrem să por­nim o afacere sănătoasă, da’ nu ştim care poate fi.

Femeile se privesc ochi în ochi, apoi Lena se întoarce spre bărbaţi:

- Bani, aveţi bani şi nu ştiţi ce să faceţi cu ei? De  unde-i aveţi?

- Avem destui şi nu asta-i problema. Dacă aveţi de gând să contribuiţi cu ceva, atunci găsiţi-le o întrebuinţare şi nu complicaţi lucrurile punând tot felul de întrebări. Uite, ca să aveţi o idee, cât de cât. vă spun eu două posibilităţi la care m-am gândit: una ar fi să cumpărăm un microbuz, cu care să facem activităţi de turism-transport, iar cealaltă, să cumpărăm sau să construim o ca­bană, adică, tot turism. Prima nu mă încântă, pentru că eu nu cred să pot obţine carnet de conducere, iar să-l muncesc numai pe Tudor... nu cred să-i convină lui.

Tudor se grăbeşte să fie de acord:

- A doua mi se pare mai bună, mai ales că amândoi cunoaştem foarte bine toate văgăunele din munţii ăştia. Acum, că-i toată lumea în temă, daţi-mi voie să plec. E timpul să-mi văd şi eu de casă. Pe mâine! Până atunci au timp şi femeile să rumege datele problemei. Hai, Lena, fă-ţi bagajele!

Se ridică şi se opreşte în dreptul uşii aşteptându-şi soţia, care continuă să rămână pe loc privind spre Maricica, la fel de descumpănită ca şi ea.

- Hai, iubit-o, ce-ai rămas ca un afiş?

Lena se ridică şi vine spre el. Spune:

- La revedere tuturor!

- Salutare, băieţi! Săru' mâna Mari! spune şi Tudor deschizând uşa şi făcându-i loc soţiei.

După plecarea lor, în casă rămâne un gol şi o linişte supărătoare. Marcu încearcă să compenseze:

- Acum, că suntem acasă şi în siguranţă, ne putem permite să uităm, măcar până mâine, de toate cele. Ce zici nevastă, când aş putea să beau şi eu o bere?

- Asta-i problema ta cea mai mare?

- Nu-mi vine să mă gândesc la altceva şi dacă îţi închipui că m-am pocăit între timp, vei fi dezamăgită.

- Nu mi-am făcut iluzii niciodată. Din partea mea poţi să bei chiar acum, dacă vrei să ajungi iar în spital.

- Măi, Lică, femeile astea n-au deloc simţul umorului.

- Ce umor e ăsta? Ieşiţi din spital, unde naiba ştie ce tratamente aţi făcut, şi gata, gândul la bere.

Lică nu are chef să participe la dispute conjugale şi de aceea propune:

- Marcule, dacă nu te simţi obosit, aş vrea să facem o plimbare prin oraş. Ce zici?

- Nu sunt obosit, am avut timp de odihnă destul. Hai să mergem!

Maricica nu protestează, dar îi sfătuieşte să nu forţeze lucrurile, să lase timpul să le aducă în faţă.

Bărbaţii se întorc acasă abia după ce întunericul inchide cerul deasupra oraşului. Maricica le umple burţile şi îi bagă în pat.

Toţi din casă adorm, numai Marcu rămâne cu ochii pirosiţi în tavanul pătat cu umbre. Acum îşi dă seama că în suflet i-a rămas o teamă nejustificată de întuneric. În loc să adoarmă, e invadat de gânduri şi senzaţii dintre cele mai ciudate. Pune la îndoială până şi prezenţa sa acasă. Are impresia că se află încă în spital. Încearcă să se concentreze asupra prezentului, ştiind că din acest moment nu va adormi oricât ar încerca. Odată intrat în această fază, rămâne sclav al sub­conştientului până când reuşeşte să înţeleagă toate chestiunile ce-i chinuie sufletul, altfel, numai oboseala sau tranchilizantele îi pot aduce somnul. Dacă în câteva zile nu-şi revine, va trebui să vadă ce-i de făcut?

Se dă jos din pat pentru a căuta un diazepam. Maricica folosea uneori astfel de pilule şi dacă are noroc, mai poate spera să prindă câteva ceasuri de somn. Spre bucuria lui, găseşte şi somnul îi aduce eliberarea de care are atâta nevoie.

Dimineaţa îl trezeşte gălăgia din casă, dar nu se dă jos din pat, are capul greu şi se simte obosit. Maricica este învoită pentru câteva zile şi asta nu-i convine lui Marcu, pentru că-l va bombarda cu întrebări, la care, încă, nu se simte în stare să facă faţă.

O aude vorbind cu Lică în bucătărie, unde îşi savurau cafeaua. Nu întelege ce se discută, dar bănuieşte su­biectul principal. Se ridică bleg pe marginea patului, rămâne aşa câteva minute pentru a se dezmetici, apoi se îmbracă şi intră în bucătărie, căscând către Maricica:

- Vreau şi eu cafea, spune trăgându-şi un taburet de sub masă. Ce puneţi la cale de dimineaţă?

- Mai nimic. Lică îmi povestea de pe la ei.

- Speram la ceva mai serios. Nu va fătat mintea nimic peste noapte? Eu am adormit tare greu şi nu ştiu dacă voi intra vreodată în normal. Mi-am ieşit din ritm şi nu-mi prieşte deloc.

- Nici nu vei avea linişte până când nu-ţi rezolvi chestiunile care te frământă, spune Lică.

- Aşa-i. ÎI aşteptăm pe Tudor sau mergem noi după el?

- Stai binişor! sare Maricica. Dumnealui are maşină şi poate să-şi plimbe fundul încoace, dacă are vreun interes.   

- Are! Şi încă unul mare de tot.

De afară se aude un claxon binecunoscut. Maricica porneşte spre uşă şi revine însoţită de Tudor şi Lena.

- Bărbatul meu, începe Lena, mi-a dat de înţeles că azi e o zi mare în care se pune ţara la cale şi drept urmare m-am învoit şi eu de Ia serviciu. Mor de curiozitate să aud ce bombă e pe cale să explodeze.

- Bomba asta n-are capsă de detonare. Trebuie să punem mână de la mână şi creier lângă creier ca să putem obţine măcar o scânteie, îi taie din elan Marcu.

- Eu şi cu Maricica nu credem să vă fim de vreun folos. Om fi noi pline de idei, dar de ieri şi până azi, adică peste noapte, nu puteţi cere de la noi ceea ce voi n-aţi reuşit în luni de zile, se justifică Lena.

Tudor ia iniţiativa:

- Să facem fiecare propuneri, le analizăm şi proce­dăm prin eliminare. Eu voi nota pe hârtie tot ce vă debitează cerebelul.

- Nu-i nevoie. Ai uitat de caietul meu? Nu cred să aveţi mai multe idei decât sunt înscrise acolo.

Marcu îşi aduce caietul şi începe să citească punct cu punct cele notate, sărind, totuşi, peste unele ce i se par nerealiste sau puerile.

Analiza inventarului citit de Marcu le consumă aproape toată ziua, fără să ajungă la vreun rezultat. Unele idei nu au nici o noimă, altele sunt prea costisitoare. Rezultat final: zero.

- Ori suntem prea pretenţioşi, ori nişte idioţi! concluzionează Marcu. Să fiu al naibii dacă nu-mi fac o distilerie în curte şi mă apuc de fabricat băuturi. Cumpăr prune şi alte fructe de la ţară, le pun la fermentat şi fac produse naturale extra.

- Sunt convinsă că nu vei rămâne cu marfă în stoc, remarcă Maricica.

- Excelentă idee, Marcule. E şi în spiritul firii noastre. Ce zici Lică?

- Măi, oameni buni, trebuie început cu ceva! E mai puţin im­portant cu ce, ne reprofilăm dacă nu merge. Eu sunt de acord. Vă pot face şi aprovizionarea cu mate­rie primă. La mine în sat oamenii hrănesc porcii cu fructe.

- Pe noi nu ne întrebaţi? Eu şi Maricica nu avem un cuvânt de spus?

- V-am întrebat. Dacă aveaţi ceva de spus, n-aţi fi întârziat un minut, comentează Marcu. Deci? Onorată asistenţă, iubiţi asociaţi... rămâne cum am stabilit sau mai batem apa-n piuă încă vreme să ajungă? Mâna sus cei cu mine.

Mâinile bărbaţilor se ridică de urgenţă, celelalte nu.

Tudor vrea să ştie:

- Şi de ce, mă rog, sunteţi împotrivă?

- Nu c-am fi împotrivă, dar ne gândim la ce s-ar putea în­tâmpla cu voi, având în vedere automatismele pe care vi le-aţl format în decursul timpului.

- Oamenii se mai schimbă. Nu-i aşa, Tudor?

- Şi, voi credeţi că sunteţi dintre aceia?

- Iee! îi răspund Marcu şi Tudor în cor.

- Deci... asta e!  încheie Lică discuţia.

*

Lică pleacă trei zile mai târziu, după ce îşi îndeplineşte partea rezultată în urma înţelegerii cu ceilalţi doi prieteni şi parteneri.

Rămaşi în doi, Marcu şi Tudor trec la fapte.

Până în primăvară, curtea lui Marcu se umple cu materiale de construcţie. Două luni mai târziu, în acelaşi loc se ridică o hală mică, dar solidă, compartimentată conform scopului propus. Alte două luni sunt consumate pentru montarea instalaţiilor, care nu sunt cine ştie ce: cuve de fermentare, o presă-storcător, un turn de distilare în trepte şi o linie de îmbuteliere de capaci­tate mică.

La terminarea lucrărilor, cei doi ţin a sărbătorii în stilul lor. Toate relele prin care au trecut nu le-a putut schimba felul de a fi, dovedind că femeile nu s-au înşelat în această privinţă. Astfel, în noua construcţie sunt adunaţi toţi muncitorii care au contribuit cu ceva la realizarea proiectului. Pe banda de îmbuteliere tronează o ladă cu sticle de vodcă şi câteva navete de bere alături de platouri cu mâncare nepretenţioasă, uşor de pregătit şi mai uşor de mâncat, tipică pentru oameni ca cei prezenţi acolo. Fiecare îşi ia ce vrea şi când vrea.

Spiritele se încălzesc repede, discuţiile nu contenesc, toţi sunt bine dispuşi, optimişti şi, mai ales, nici unul nu dă semne că are de gând să plece.

Spre seară, proviziile fiind epuizate şi fără spe­ranţe de refacere, Maricica şi Lena pun piciorul în prag şi eliberează terenul. Marcu şi Tudor sunt consemnaţi amândoi într-un pat, aşa cum erau, îmbrăcaţi şi încălţaţi.

 Dimineaţa, mahmuri, dar coerenţi, îşi stabilesc alte etape de urmat:

- Am putea începe fabricaţia, propune Marcu, numai că ne apropiem de fundul sacului. Nu avem încotro şi trebuie să luăm contact cu Lică. Până se coc poamele de anul ăsta, începem cu merele lui de anul trecut, mi-a spus că putem merge după zeamă.

- Asta facem, aprobă Tudor, dar Dacia mea nu se potriveş­te pentru aşa ceva.

Lena le sare în ajutor:

- Ce mare scofală! Închiriaţi o maşină mai mare, o furgonetă.

- Excelentă idee. Hai, Tudor, la treabă! După tot ce am cheltuit până acum, nu ne permitem nici un fel de întârziere.

*

La un an de la punerea lor pe liber, în curtea lui Marcu, primii clienţi ai micului bar amenajat alături de hală sunt evident Marcu şi Tudor. Producţia trebuie probată.

- Ce zici, Tudore, cu ce începem?

- Eu zic să începem cu începutul şi să urmăm ordinea de producţie...

- Începem cu mere şi terminăm cu vişine.

- Nu terminăm, pentru că urmează să vină zmeura şi strugurii.

- Înseamnă că mai avem de aşteptat.

- Aş! Până ajungem noi la sfârşit, vine iarna.

Izbucnesc amândoi într-un râs sănătos, aşa, ca în vremurile bune.

- Ce ne facem cu jandarmeriţele? întreabă îngrijorat Tudor.

- Nimic! Bem şi plătim cinstit, ca orice client. Altfel nu!

- Aleluia!

- Aleluia! încheie Marcu.

***

Vizualizări: 91

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Cepeha I. Mihai pe Octombrie 31, 2017 la 8:37pm

Am să vă trimit o variantă integrală (într-un timp rezonabil, dacă nu există nicio grabă) şi vă las toată libertatea din partea mea.


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Octombrie 31, 2017 la 7:28pm

Nu prea multe: întâi să fiţi de acord; apoi să continuaţi publicarea foiletoanelor până la final; sau în paralele, dacă aveţi deja integrală lucrarea să o trimiteţi nouă în format .doc (word) cu eventuale sugestii pentru coperţi şi ilustrări (dacă aşteptăm pănă se termină foiletonul, la final culegem noi fragmentele în ordinea publicării şi le reunim într-un volum).

Mai departe doi facem corectura, tehnoredactare, coperţile şi ilustrarea, adăugând însemnele Bibliotecii Crnopedia şi o postăm online pe site-urile noastre (calameo, isuu html5 şi altele eventual, plus facem promovare pe reţele sociale la care suntem membri).


ACTIV
Comentariu publicat de Cepeha I. Mihai pe Octombrie 31, 2017 la 7:09pm

Ce ar trebui să fac pentru asta?


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Octombrie 31, 2017 la 1:06pm

Mă încântă continuarea foiletonului... şi poate într-un final adunăm toate derivele într-un volum electronic!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->