Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

    Se întâlniseră într-un bar întunecos iar pe chipul ei se așterneau umbrele unor suferințe îmbătrânite de-acum. Vorbea aproape fără șir iar în rumoarea din jur îi era greu să o urmărească.

    - Așa că să nu îmi vorbești mie de sinucidere pentru că sânt persoana care te ajută să o faci... O să sufăr câțiva ani și trece... spunea bătînd cu unghia lungă a arătătorului în blatul de sticlă al mesei...

    Nu știa cum ajunsese din nou la subiectul ăsta care îl înfuria de fiecare dată... Un loc comun în filozofia ei de orfană dusă de vânt după moartea părinților. Deprinsă de atunci să trăiască printre morți se transformase într-o ființă egoistă și nemiloasă din pricina lipsei de afecțiune a anilor de tăcere care urmaseră... Pentru ea nu exista ajutor, dacă se întâmpla să te prăbușești te lua la șuturi și îți întorcea spatele... Ridicăte singur, spunea... Dacă nu mai poți crapă!...

    - Viața e așa cum e și depinde numai de tine să o trăiești fără să-ți pui întrebări de prisos...

    - Tu și părerile tale categorice... În opinia mea ai împrumutat mult prea mult din filozofia motivațională ieftină care circulă pe rețelele de socializare, iar tu ai talentul de a ascunde gunoiul sub preș, lăsînd în urmă multe din problemele neplăcute nerezolvate, convinsă că ceea ce n-ai putut clarifica atunci le va rezolva timpul sau uitarea... Nu știu dacă e fatalism sau frivolitate în ceea ce te privește dar eu prefer să duc lucrurile până la capăt și să închid capitolele, nu mă pot autosugestiona, adică nu mă pot minți cu bună știință deoarece experiența m-a învățat că voi plăti la un moment dat... Ceea ce m-a surprins la tine a fost tocmai faptul că după o viață tumultoasă care ar fi trebuit să te facă extrem de pragmatică ai ajuns să-ți pui aceleași întrebări ca oricare gospodină în capot înflorat preocupată de prețul legumelor și de liturghia de duminică... Adică viața tihnită sau satisfacția sufletească?... Poate tocmai asta este pedeapsa ta, pentru că la momentul ăsta nu ai libertatea de a alege... Avînd responsabilitatea celor doi copii e absurd să-ți închipui că vei putea renunța la viața cenușie și mic burgheză de acum deși de ceva vreme te chinuie această dilemă. Pentru mine e evident că o asemenea idee trebuia înăbușită din fașă. Inițial am crezut că îți dorești, asemenea multor femei aflate în situația ta, o mică evadare încercînd să furi câteva momente de viață adevărată cotidianului însă m-am înșelat. Le voiai pe amândouă precum o școlăriță. Încă mai visai la făt frumos pe cal alb... Poate ăsta e și motivul pentru care ai ales să mă umilești comparîndu-mă cu prietenii tăi rași în cap pentru că le-a căzut părul, obezi de la prea multă nepăsare, preocupați de chiolhanuri, fotbal și mașina personală în care își satisfac din când în când fanteziile erotice recurgând la câte o prostituată ieftină de la marginea drumului, pe care o tratează ca pe o treanță ca de altfel pe oricare dintre femei... Ai ajuns până acolo încât mi-ai spus că ei sânt adevărați tăi prieteni și că nu am de unde să înțeleg relațiile ,,complicate'' dintre voi... Eu eram altceva, nu ști ce... Și nu aveam ce căuta printre ei... Corect mi-am spus, dar mă întreb totuși dacă te-aș fi tratat în același mod cum ar mai fi avut loc discuția asta?.. E dureros să constat că ipocrizia societăți care ridică în slăvi morala și bunătatea creștină dar oploșește și admiră tâlhari ruși, dictatori africani și patroni de echipe de fotbal agramați, a pătruns până și în ținutul tainelor și al sentimentelor... Nu poți fi de ambele părți... Dacă ești ca mine e evident că vei rămâne un marginal și un singuratic... Iar dacă mai ai și neșansa unei origini modeste și a unei familii destrămate probabilitatea de a-ți depășii condiția într-o lume a păsărilor de pradă ține de o minune care din nefericire nu s-a întâmplat... În ceea ce mă privește nu aveam speranțe dar asta nu înseamnă că n-a durut... Până și cele câteva zile petrecute cu fetele au fost otrăvite de încrâncenarea ta... Îmi aduc aminte de un moment în care cea mică îmi adormise în brațe și mă priveai cu o ură înlăcrimată bântuită de fantasme... Gelozie mi-am spus dar cred că era mult mai mult... De parcă mă condamnai pentru toate păcatele tuturor bărbaților din viața ta, pentru ce eram și ce nu eram, pentru că mă iubeai și pentru că nu prea aveai ce-mi reproșa în afară de sărăcie... Iar peste asta nu puteai trece de vreme ce nu te putea-i abține să-mi evaluezi potrofelul de fiecare dată când îl deschideam... O boală contagioasă de care te vei feri instinctiv... Furiile și capriciile tale au făcut în așa fel încât copilele care ți-au resimțit disperarea, s-au retras în ciuda dorinței lor de a sta mai mult împreună... Acum o săptămână am văzut-o pe cea mare plânsă toată și am auzit îngerașul cel mic și blond chemându-mă pe nume... Era ziua și mergeam pe stradă... Nu mi se întâmplă să am vedenii și am realizat că era o problemă așa că te rog să-mi spui ce fac...

    Începu să vorbească grăbită despre ele, cu o voce înfundată și melodioasă dar zgomotul din jur devenise cumplit și nu mai auzea ce spune...

    - Nu înțeleg!... urlă furios...

    - S-a întâmplat... Așteptat.. Nu înțelegi pentru că ești supărat.... Tu ești întodeauna supărat...

    - Și nu crezi că am dreptul!... Strigă el cuprins de disperare...

    Dar totul se estompase în umbrele de pe tavanul sigurătăților noctambule...

    Peste trei zile se întâlniseră în aeroport... Băgă de seamă că de data asta purta părul lung ca în tinerețe...

    - De acum înainte nu voi mai fi suspendată între cele două lumi... Am acceptat-o pe cea nouă... Toate dorurile și nostalgiile au devenit amintiri. Plec definitiv și nu știu dacă ne vom mai întâlni... Suflete!... așa-i spunea... Să-ți vezi de viața ta și să te gândești doar la tine pentru că de acum înainte numai de tine ține dacă și cum o să trăiești... O să mai putem vorbi din când în când, nu mă deranjează... Avem câteva amintiri împreună și numai de noi depinde pe unde o să le găsim locul...

   O privea de pe o pasarela mergînd către scara avionului în ritmul unei melodii interioare pe care o remarcase de cum o cunoscuse. Așa era, se mișca de parcă tot timpul s-ar fi aflat cuprinsă într-un vals lent și suav . Odată ajunsă se întoarse pentru a-l privi pentru ultima oară... El încrucișă brațele transmițîndu-i o ultimă întrebare... Să înțeleagă că totul se terminase?... Îi răspunse cu același gest ridicînd din umeri și cabrîndu-se ușor... Dacă vrei tu?... Venise răspunsul cinic... Zămbea totuși cald și ușor amuzată... Nu zeflemitor cum îl obișnuise în ultima perioadă... Imaginea îi persistă mult în memorie precum cea a unui film pe genericul de final...

    Fusese un vis de dimineață și realiză că finalul nu avea nici un rost.. Nu se va termina decât la sfârșitul vieții... De-aia era amuzată...

   De când o cunoscuse se îndrăgostise dar a intuit că nu ar avea nici o șansă așa că se păstrase deoparte cu toată încăpățânarea sorții de ai aduce deseori neașteptat de aproape unul de altul. Niciodată însă realția nu depășise stadiul amiciției binevoitoare... La un moment dat ea plecase departe și regretul de a nu o mai avea prin preajmă îl încercase pentru prima oară în mod serios... Totul a început însă când o uitase cu adevărat și nimic nu anunța ceea ce va urma... Trecuseră alți ani când a venit îngerul care l-a trezit într-o noapte arătîndu-i-o strigându-l din întuneric.. Se întâmplase ceva și realiză că împotriva oricărei logici era nevoie de el... Nepăstrînd în nici un fel legătura a durat ceva până a descoperit-o în hățișurile internetului și au vorbit după atâta vreme... Fusese pe moarte și era la pământ cu moralul... Atunci a încercat s-o susțină însă tot ce a putut obține a fost uriașa suferință a celui aflat departe și lipsit de puteri... Contactele s-au rărit din nou menținîndu-se la nivelul firitiselilor numai din partea lui, cu ocazia sărbătorilor personale... Până în clipa în care ea a spart gheața de data asta... A crezut o perioadă că în pofida oricărei rațiuni destinul îi joacă o festă și că se va împlini într-un fel sau altul... Când a văzut însă că ea se mișcă atât de repede a priceput că până și relația de prietenie și de sinceritate dintre ei se va prăbuși otrăvită de frustrări și resentimente... Așa s-a întâmplat când s-au revăzut după mai bine de un deceniu... S-a purtat înfiorător cu el iar la plecare a tăiat orice contact...

    Și mai îngrozitor era însă că nici o clipă el nu contase în ecuația sorții care se folosise de el după bunul plac... Nu fusese vorba decât de alegerea ei... Dacă totul ar fi rămas în sfera raționalului așa ceva n-ar fi avut loc... Acum avea visele astea care îl pregăteau pentru lovitura de grație... În primul nici măcar nu fusese ea, care avea o voce tabagică și gravă, nicidecum melodioasă, unde mai pui că niciodată n-a văzut-o cu unghii lungi... Era totuși sigur că venise din partea ei dar nu putea face presupuneri... Uneori se întreba dacă întreaga lui viață nu îi fusese controlată în felul acesta de vreme ce niciodată nu avusese posibilitatea de a alege între soluții valide... Era un semn de clemență care îl avertiza sau era important să rămână în viață pentru un alt joc de-a șoarecele și pisica. Ei nu-i putea dori decât să nu ajungă vreodată să se întrebe dacă hotărârea luată fusese cea bună. De-acum lui nu îi rămânea decât aceeași viață fantomatică ca cea de până acum până la sfârșit... Păstra încă vie prima lui amintire și totodată întâia lui frustrare... Copilul afară după o ploaie de primăvară târzie, cu toporași, zambile și câteva albine sub un cer senin și albastru. Atât de albastru încât prichindelului îi vine ideea de a-l atinge și întinse mâna... Le cere celor mari să îl ridice, iar aceștia o fac până la streașina joasă a casei de pe care încă se mai preling stropi de apă... Dar vrea mai sus... și mai sus... Până când mama îl abandonează lăsîndu-l să plângă, nepricepînd ce voia cu adevărat de vreme ce nu putea încă să vorbească...

    Ei bine... Dacă ai ajuns suficient de aproape și ești de-acum sigur că totuși poate fi atins ce faci?... Te mai poți întoarce de unde ai plecat?

    Știa că nu mai avea mult până i se vor lămuri și adeveri s-au nu visele... Atunci v-a lua o hotărâre... La urma urmelor exista o singura variantă care depindea numai de el...         

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->