Nevoia disonanţei

                                               Glenn Brown
Ca să nu afirm direct nevoia de urât. Cercetând o interesantă carte lansată de Taschen (editură fondată în 1980, specializată în publicaţii de artă) numită "ART NOW", cititorul va răsfoi destul de descumpănit cele 300 de pagini bogate 
în reproduceri color a operelor a unor TOP 70 artişti internaţionali. Subiectul cărţii este arta actuală sau mai bine zis noua ordine a inesteticului actual pentru că mai toate operele alese radiază angoasă, haos, descompunere, singurătate. Se spune adesea că arta reflectă realitatea, dar amatorul de cultură se confruntă cu o dilemă.. ce se întâmplă cu noi umanii? De la tablourile luminoase, pastorale, senine ale secolului XIX declinul artelor plastice la începutul secolului XXI devine evident. Orori vizuale sunt categorisite a fi umoristice, cacofonii colorate semnalizează distresul artistului sufocat de real, de ecologie sau de noile materiale ale unui persisabil prezent. Accelerarea axei timpului devine grotescă, arbitrarul şi confuzul ne pun nervii la încercare în obsedanta nevoie de a descifra mesajul acestei noi arte care nu mângâie şi nu încurajează, ci oglindeşte o realitate contodentă, bulversantă. Puţin digerabilă este încercarea englezului Glenn Brown de a pastişa pe marii maeştrii (Rembrandt, El Greco, etc) prin manipulaţii şi deteriorări ale carnaţiei, până la obţinerea unor figuri vâscoase şi înfricoşătoare.

Terence Koh (născut în China, stabilit la New York) oferă viziuni apocaliptice ale unui viitor sumbru. Decadenţa continuă cu americanul Paul McCarthy care prin anii 60 picta direct cu penisul. Azi el continuă o linie de coşmar care departe de a viza un eventual umor reuşeşte doar să ne înspăimânte. 


Şi iată pe Neo Rauch, pictor german, expus la MOMA în anul 2007, într-o expoziţie solo. Pictura sa este meticuloasă, cu multiple puncte de referinţă. Obiecte şi personaje sunt aplicate pe pânză ca într-un colaj care condensează înţelesuri şi stiluri într-un total nostalgic sau utopic. Iată cum scrie pictorul în catalogul expoziţiei: " Pictura mea figurativă conţine capcane: coji de banană, balegi de vacă, o ghilotină în zare.. obiecte pe care spectatorul trebuie să le digere, aceasta este partea care mă excită cel mai mult .." 
O undă de speranţa vine de la celebra artistă şi fotograf Cindy Sherman (New York, născută în 1954). 


Cindy este o controversată artistă a fotografiei moderne. În ultimii 35 de ani Cindy a produs portrete ale epocii, filtrate prin psihicul să
u baroc. O retrospectivă la MOMA-New York produce fiori spectatorului, care realizează că subiectul fotografiei suntem de fapt noi, umanii. Cindy a crescut într-o suburbie a New Yorkului. De copil îi plăcea să se fandosească cu haine frumoase iar după absolvirea colegiului, se dedică total acestei pasiuni. Timp de trei ani se fotografiază folosind costume, peruci, în decoruri pe care le aranjează folosind memoria filmelor vizionate în copilărie. Modelul este ea însăşi. Credoul sau este simplu: "Nu doresc să fac o artă înaltă, nu mă interesează pictura, vreau să produc ceva care să atingă publicul, chiar dacă nu are habar de arta contemporană". 


Marlene Dumas (născută în 1953 - Sud Africa) este atrasă de figura umană. În ultimii ani este preocupată de sex şi politică, de plaga violenţei, de atrocităţile războiului. Ea transcrie fotografii în portrete sau în picturi erotice care expun confuzia mentală a subiectului ales. Estetice şi provocative ne lasă cu gustul unei neliniştii psihologice, a unor ideologii nerezolvate, care devine mesajul comun al acestei arte noi şi a arti
ştilor profund tulburaţi de direcţiile incerte ale civilizaţiei şi ale culturiilor obsedate de tehnologie, consumerism şi probleme existenţialiste.

Mauritzio Catellan (născut în 1960 - Padua, Italia) sumarizează astfel arta actuală: " Încercând să muţi graniţele un pic mai încolo observi cu câtă uşurinţă lumea artei absoarbe schimbări şi provocări.  Actul este necesar şi OK, el este chiar esenţa jocului ".

 



Adrian G  2015 

Vizualizări: 173

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Octombrie 1, 2016 la 6:46am
Interesant!

ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Septembrie 27, 2016 la 9:49am

Desigur, traducere cu ghilimele. Am îndepărtat stufăreala inutilă, știi cum era, trebuia să aibă atâtea pagini... și l-am rescris în diacriticele noi. Cartea mi-a parvenit trasă la ozalid, xeroxul comunist, și legată de mână. Din păcate nu o mai am. Am împrumutat-o și împrumutată a rămas...Mai am doar Revolta creierilor, Mașina destinului și ce a mai scris el în Colecția SF.


ACTIV
Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Septembrie 27, 2016 la 6:41am

Fii bun si explica sursa acestui text , e transcriptie din cartea lui baciu? Gradina zeilor sau cum adica Traducere ?L-am cunoscut personal era un tip fermecator. Astept lamuriri


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Septembrie 27, 2016 la 6:36am

Apropo. Am citit în revista ta un articol despre scriitorii exilați ai perioadei comuniste... Era amintit și Camil Baciu, scriitorul meu preferat de prin anii 60. Empatizam. Iacă dacă mai interesează pe cineva:

Traducere literară după Camil Baciu

Adicătălea: un cover.

Sușii pi ici pi colo, prin punctili isențiale da’ o rămas la fel , bre.

 

Grădina zeilor

 

fragment

 

Hotelul se afla cam la o sută de metri de încrucișarea străzilor Eminescu cu Columb. Era o clădire gălbuie, jumulită, din curtea căreia se scurgea fără întrerupere un pârâu de zoaie.

Luca intră ferindu-și pantofii și ținându-și batista la nas, dar trebui să o dea jos căci se întâlni cu Iulian, pe care miasmele pârâului verde-lăptos nu păreau al supăra.

– La care fete-ai fost?

– Ce fete… la draku! Ar trebui să dăm o masă-n cinstea lor!

– Nu mai e nevoie. După cum ai văzut până și guvernul știe că Terente rimează de bine de rău, cu Benemerente și le-a trimis la toți câte o decorație.

– Terente, Bene-merenti- repetă încântat Iulian. Ești socialist, dar ești deștept, Casanova! Dacă vrei, poți să scrii și despre mine în foaia ta!

– Îți ofer două coloane. Te faci singur de râs.

– Te pup, spuse dulce Iulian. Admir vorbele de spirit din partea oricui ar veni! Lasă-mă să te pup!

– Ai fi în stare să-mi muști beregata, spuse Luca oferindu-i obrazul. Și pentru că nu vroia să piardă ocazia adăugă: știu că ai vrea să mă vezi mort!

– Pe crucea mea! se apără Iulian, înroșindu-se. Întreabă pe cine vrei, dacă nu-ți iau întotdeauna apărarea. Casanova! Îți jur! Vin-o pe la mine deseară.

– Vreți să mă linșați?

– O să fii regele balului, Casanova, o știi prea bine, uite o invitație pentru două persoane.

– Pot să vin cu tata?

– Te-ar eclipsa, Casanova. Dar a sosit trupa lui Leonard, împreună cu marea Adele Delorme, de la Paris… Alegeți o actriță și vino cu ea. Te rog Casanova! Avem nevoie de tine în comisia de încoronare a reginei primăverii… Ticălosule!

– Ești un prost!

– Sunt prost. Și burghez. Dar vin-o deseară! Te rog! Va fi numai lume bună!

– Voi veni cu Adele Delorme.

Îl conduse până la poartă, împingându-l cu vârful degetelor.

– Te aștept Casanova!

– La revedere. Încheie-te la pantaloni!

Reveni stârnind roiul de muște verzi adăpostite printre bolovani și intră în coridorul întunecos al hotelului.

O mulțime de bărbați așteptau, cu spatele sprijinit de ferestre. Îi auzea șoptind, șușotind și chicotând și bănuia că-l privesc, fără ca el să poată recunoaște pe nimeni, fiincă nu se obișnuise cu întunericul. Zâmbi uneia din fete care trecu pe lângă el cu ligheanul plin și ea îi răspunse cu un zâmbet umil și plin de speranțe ascunse.

-Unde e doamna Jeni?

– La dumneaei în cameră.

Se îndreptă spre fundul culoarului, dar se opri căci o văzu pe codoașă conducând spre ușă un domn foarte înalt și gros, cu spinarea rotunjită. Domnul mormăi ceva și codoașa chițăi făcându-i temenele.

“Orientul, gândi Luca. Mărimile se lăcomesc la prostituate vulgare, ca parlagii, iar codoașele au grații de eunuci”.

Se simțea prea elegant printre vizitatorii acestui bordel de mâna a treia și chiar era, nu atât datorită sacoului strâns în talie, cât nonșalanței cu care-l purta. Își aprinse o țigară ca să risipească mirosul amestecat de sudoare și lavandă și se înclină ceremonios, când codoașa se opri în fața lui.

– Ai venit frumosule? Nu te supăra pe mine, trebuia să-l conduc pe domnul senator…

– Domnul cu greabănul gros e senator? Am crezut că e pompier!

– Senator, senator, chicoti femeia. E în trecere prin oraș. Și după o porție de cremvuști cu hrean la Dunărea, vine aici pentru desert… hi…hi…

– Desertul se ia la braseria doamnei Amandina pe Strada Mare…

– Ei află că nu, frumosule! Am o fată grozavă, o unguroică cu părul roșu, albă, tânără. Părul roșu și ochii verzi…

– Senatorul a ieșit acuma de la ea?

– A ieșit …degeaba… Trece numai să dezbrace fetele… să le pună să bea… le sărută… Prostii de bătrân impotent…

– Îmmm… făcu Luca.

– Nici n-a atins-o, pe ochii mei. Ți-o jur! Ce, o știi pe tanti Jeni de azi de alaltăieri?! hai în salon…

– Ce salon?

– Am făcut un salon din camera mea pentru clienții mai fini, mai levanți… Hai, vin-o să cunoști pe cineva… o luă înainte aranjându-și buclele mici ca de piper, deasupra cefei grase. Mai e un domn, spuse, vorbind peste umăr. Un domn care așteaptă.

 

Ușa salonului- dormitor era dată de perete… Luca simți mirosul stătut al covoarelor, mileurilor și goblenurilor care acopereau mobilele și podeaua, pereții și o parte a ferestrelor. Abia își putea trage răsuflarea în această colivie păroasă, luminată de o mare lampă cu petrol și în colțul căreia agoniza, sub o icoană de argint, o candelă.

 

La intrarea lui, un bărbat cu mustață pe oală sări în picioare și se înclină ceremonios:

 

- Donat, spuse întinzând mâna. Bonjour monsenior!

 

Era îmbrăcat în jiletcă și pantaloni reiați și părea foarte mulțumit că s-a putut ridica de pe fotoliul costeliv acoperit cu o husă groasă.

 

- Bonjour, mormăi Luca derutat.

 

- E domnul Donat, spuse codoașa. Vine de la Paris. Și trece pe la mine întotdeauna când are treabă la Wattson și Youell.

 

- Totdeauna, spuse domnul Donat amuzat. Toujours. Et pour toujour. De altfel, adăugă confidențial, sunt născut la Brăila, pe strada Bastioanei,

 

- Să deschid un geam, întrebă codoașa?

 

- Oh, nu, nu, o opri domnul Donat. Îmi place mirosul de tămâie și tahân… de pudră. Sorbi aerul ca un degustător. De lavandă, flori veștede… E foarte, foarte specific pentru bordelurile din orient… pentru patroanele de bordel, vreau să spun… Mă iertați, doamna Jeni…

 

- E cam greu mirosul, așa-i?

 

- Nu, nu, spuse domnul Donat. Ador specificul… ador oamenii care-și cunosc meseria… Știți, îi spuse lui Luca, barurile din port au decăzut. Sunt niște copii ieftine după barurile marsilieze, grecești… Și e păcat! Când există bordeluri atât de autentice!

 

- Domnul Donat s-a născut la Brăila, spuse codoașa, dar acum locuiește în Elveția. Ce fete splendide au acolo!

 

- Mi-ze-ra-bi-le! spuse graseind domnul Donat.

 

Camere sterilizate, paturi sterilizate. Ca într-un incubator. Totul strălucește. E apretat. Te aștepți să te dea cu flit înainte de…

 

Codoașa izbucni în râs, pleznindu-și palmele.

 

- Să te dea cu flit, repetă printre chicoteli. Flitul te vindecă de sifilis.

 

- Pe când aici, spuse încântat domnul Donat, aici trăiești. Respiri. Miroase. Care animal poate să facă dragoste dacă nu-i miroase a nimic? Fata asta nouă se parfumează, doamnă Jeni?

 

- E foarte curată, spuse codoașa. De Roji întreabă, de unguroaică, explică lui Luca. E o pictură, domnu’ Donat, o cadră. Are picioarele până aici, își duse mâinile la subțioară. Și sânii ca portocalele.

 

- C’est magnifique! Aș vrea s-o cumpăr pe această superbă Nana!

 

- Îi spune Na-na, repetă înduioșată codoașa. O alintă pe biata Roji.

 

- Dar cum s-a aflat de Roji până în Elveția? Întreabă Luca. Ați telegrafiat în toată Europa, doamna Jeni?

 

- E un fel de tam-tam, explică domnul Donat. Un tam-tam pe care nu-l aud decât colecționarii, adevărații amatori.

 

- Tam- tam, repetă doamna Jeni. Tam- tam- ram-tam-tam!

 

Cântând ca o trompetă bagă mâna sub masă și scoase două sticle de șampanie franțuzească. Le privi cu exaltare prefăcută, în lumina lâmpii, le sărută:

 

- Domnul Donat e un prinț. Ne-a adus șampanie tocmai de la Paris. Și nu se duce la casele scumpe, unde sunt numai curve înțepate, care își dau aere de doamne. Vine aici la trufandale.

 

- C’est vrai, spuse domnul Donat. Uneori aceste modeste case de plăceri ascund adevărate comori. Demne de o colecție!

 

- Domnul Donat trece pe la noi numai ca să le vadă, spuse codoașa. Și dacă îi plac le fotografiază. Dumnealui e căsătorit catolic și catolicii sunt foarte cuminți.

 

- Exact, spuse domnul Donat, mângâindu-și mustața galică. Cumințenia nu exclude rafinamentul, iar rafinamentul împlică și puțină grosolănie. Formele pline, mirosurile, gemetele, asta te apropie de căsnicie mai mult decât orice predică. Ha, ha!

 

- Dar domnul Donat e elvețian prin adopție, spuse Luca. Nu înțeleg cum s-a impregnat cu atâta cumințenie.

 

- Pozez, spuse domnul Donat. Aici pozez în soț catolic, la Brăila mă dau drept cartofor, iar la Istambul toți mă știu de vânzător de lei. Ha, ha!

 

Nuduri. L’art du statuaire, monsenior. Du classique. Jadore le classicisme. E idiot ce spun, dar sună frumos. Salonul doamnei Jeni merită o conversație cultă. Priviți aceste scoarțe oltenești, carpete de Iaspahan, acel unic preș împletit cu atâta migală din rafie!

 

- A băut foarte puțin înainte, spuse codoașa. Când bea, ține discursuri.

 

- Dar, scumpă Jeni, eu nu spun decât ceea ce cred și numai cui merită. Sunt convins că domnul Luca e un cunoscător. Un jouisseur. Un gourmet.

 

- Nu vă supărați, murmură codoașa. Nu vrea să vă jignească.

 

- Să-l jignesc? Dar domnul Luca e invitatul meu! Vă rog, domnule, să mă asistați când voi lucra. Va fi o aplicare a artei stauarului pe viu. Cinci sau șase poze, apoi mă retrag și vă las cu frumoasa Roji. Iar deseară, dacă vreți, am două bilete la spectacolul celebrei Adele Delorme, după care putem lua masa împreună cu domnia sa.

 

- Admirabil, spuse Luca. Programul mă aranjează.

 

- Programul unui soț catolic, preciză domnul Donat. Al unui proxenet… Al unui geambaș…

 

- Și fotografiile? Le veți publica în vreo revistă? Sau se tipăresc în format de cărți poștale?

 

- Ha, ha! răcni Donat. Ha, ha! Domnul mă crede negustor de pornografii ! Nu domnule! Nu, nu fac asta pentru a încuraja onania printre elevi! E o pasiune autentică,domnule. L’art du statuaire?! Sau credeți că Elveția, stat neutral, celebru prin ceasurile sale, nu posedă și arte frumoase? Fotogenice? Ba da, domnule! Dar să începem lucrul.

 

Se apleacă și ridică din spatele mesei o enormă cutie neagră și un trepied. Codoașa încearcă să-l ajute dar o respinse cu multă curtoazie:

 

- Singur. Sunt destul de puternic. Ceea ce v-aș ruga însă ar fi să-mi împrumutați câteva rochii frumoase. Am adus farduri, câteva bijuterii false, dar n-am recuzită vestimentară.

 

- Voi vedea primele nuduri îmbrăcate din viața mea, șopti Luca.

*


ACTIV
Comentariu publicat de Mihail Toma pe Septembrie 27, 2016 la 5:28am

Pe-acolo... E o formă de ”epuizare”. Nu trebuie bătut în cuie.  Orice ai zice, a picta cu sula în diverse ”stadii” poate fi la fel de eclatant, dacă mai are și-un orgasm, precum ”capodopera” rezultată...

Măcar nu mai trebuie să semneze!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->