Zile de naştere

Marta

Câţiva paşi mai încolo, într-un alt salon, colegii o vizitează pe Marta. Cele două fete se aşează de o parte şi de alta pe pat, în timp ce băieţii rămân în picioare.

- Eşti bine, Marta? întreabă una din fete.

- Încă sunt bine, mulţumesc lui Dumnezeu!

- În cazul tău, Dumnezeu este doctorul Cristea, spune unul dintre băieţi.

- Nu-l judecaţi, se roagă Marta, face şi el ce poate.

- Ba nu! Tu nu ştii, dar a avut ocazia să-ţi facă transplantul şi a făcut altă alegere. Va trebui să dea socoteală, nu merge chiar aşa!

- Eu ştiu că pentru mine a făcut totul şi va face în continuare, iar dacă a renunţat la mine în favoarea altcuiva, înseamnă că are şi motive şi soluţii. Nu aveţi de ce să-i contestaţi autoritatea. Eu am convingerea că a făcut ce trebuie.

- Ca toţi bolnavii, ierţi pe toaată lumea.

- Ba nu! Voi nu-mi cunoaşteţi istoricul bolii. Dacă v-aş spune că alt medic nu mi-a dat speranţe mai mult de 35 de ani? Şi nu numai asta, când am vrut să mă înscriu la liceu, directorul m-a respins după ce mi-a citit fişa medicală, i-a spus mamei că a mai murit în şcoală un elev bolnav de inimă şi nu vrea să mai aibă necazuri. Cu chiu cu vai m-am însris la un liceu de la ţară, la mătuşa mea. De atunci mi-a intrat în cap să mă fac doctor cardiolog, să pot ajuta mai ales copiii.

- Copiii? Ce tot spui acolo?

- Chiar vreţi să ştiţi?

- Suntem colegi şi orice despre fiecare contează. În plus, ne perfecţionăm profesional.

- Aveam doar 13 ani. Nu-mi place să-mi amintesc, dar ce spuneţi voi poate fi un argument să trec peste reţineri.

- Noi ştim doar că afecţiunea ta nu este ereditară, ca urmare, trebuie că ceva s-a întâmplat, dar asta nu înseamnă că ...

- Aşa este. Oricum, eu am timp destul şi m-am săturat de singurătate, aşa că, prezenţa voastră nu poate să-mi facă decât bine. Dacă şi voi aveţi timp de pierdut...

- Şi dacă n-avem, ne facem! declară băieţii aducând de pe hol trei scaune. 

Martha se ridică în capul oaselor, îşi coboară ochii spre mîinile ce se frământau cu un tremur uşor şi începe să-şi amintească.

*

- Mda! Chiar aşa! Şi eu vreau să ştiu! îşi exprimă curiozitatea Umbra Albă în timp ce face

o nouă tastare: „Marta  la 13 ani – Enter”.

Ecranul se colorează.

*

Un gard mare de beton desparte portul de cartierul vechi. În apropiere, prin triajul de cale ferată intră şi ies din port trenuri care ţin drumul spre cartier şi spre lunca Dunării închis mai tot timpul cu o barieră, făcându-i pe trecători să se aplece sau să treacă de-a dreptul peste şine.

Duminica e pe sfârşite. 

Câţiva copii de-ai locului, obişnuiţi cu manevrele ce nu se sfârşesc nici zi nici noapte, se joacă pe terasament.

Din vale, dinspre plaja Dunării, se apropie o motocicletă cu o fată şi un băiat. Bariera începe să se închidă. Crezând că poate fi depăşită, tânărul forţează şi se apleacă. Fata...

*

- S-a lovit de ea. Nu mai spune că mă strânge-n spate! se plânge una din colegele Mrtei.

- Acu, ce să mai ... spune tot! o îndeamnă băieţii.

- Păi, cam asta-i tot. Fata avea rude prin zonă şi tot uitându-se după ele, a pierdut din vedere bariera, care, aproape că i-a retezat capul.

Fetele se ridică de pe patul bolnavei scuipându-şi în sân:

- Marta, ne îmbolnăveşti!

Băieţii, mai nesimţiţi, nu le iau în seamă şi insistă:

- Şi tu unde eşti în povestea asta?

- Eram acolo cu ceilalţi copii, număram traversele sau ne chinuiam să meargem în echilibru pe şine. Eu eram singura cu faţa spre barieră, am ţipat şi am leşinat. Mai târziu mi-au povestit ceilalţi că la ţipătul meu s-au întors şi au văzut cum motocicleta a continuat să meargă vreo câţiva metri cu fata având capul dat pe spate ca o glugă.

- Îţi baţi joc de noi! se revoltă fetele. Tu ne povesteşti un film de groază!

- Treaba voastră, eu v-am avertizat. M-am chinuit mult să-mi alung din minte întâmplarea. Acum, după ce v-am spus-o şi vouă, parcă nu mă mai sperie aşa de tare.

În salon intră doctorul Cristea şi asistenta lui de suflet.

- Ţi-am auzit povestea, Marta! Sunt şi eu copleşit. Pot să accept că de atunci ţi se trag afecţiunile cordului. Poate vor înţelege şi colegii tăi. Pentru tine am o variantă mai bună, dacă aveţi răbdare. Vedeţi voi, ca medic, umblând atât de des prin măruntaiele oamenilor, mi-am dat seama cât de fragili suntem şi m-a cuprins o nelinişte cumplită. Este unul din motivele pentru care nu am vrut să te operez, Marta. O intervenţie de reparare a valvelor inimii şi un stent pe aortă are mai multe şanse decât transplantul unei inimi deja obosite.

Unul dintre studenţi obsevă:

- Cu alte cuvinte, Ilie e condamnat în continuare?

- Măi copii, încep să mă supăr! E clar că vor trece mulţi ani până să vă lămuriţi cum e cu medicina asta, ce poate şi ce nu poate ea să facă. Ilie e bine mersi şi ar putea să trăiască mai mult decât dacă inima lui ar fi fost sănătoasă.

Studenţii tac.

- Cred că v-am spus destule şi dacă v-am ofensat cumva, a fost fără intenţie. Acum vă las! încheie doctorul şi iase către celelalte saloane.

Asistenta întârzie puţin pentru a verifica aparatura, iar la plecare le spune celor prezenţi:

- Voi ştiţi că şi doctorul Cristea, Cristea Leon este bolnav de inimă şi noi nici măcar nu ştim cât de grav? Ştim doar că şi lui i se trage din copilărie.

Studenţii cască ochii în urma ei fără să apuce a mai întreba ceva.

*

Umbra Albă:

- Mda! I-a cam încurcat pe flăcăi!

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


decedat
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Februarie 9, 2016 la 10:45am

Semn de placuta lectura si apreciere


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Februarie 9, 2016 la 10:05am
Lecturat cu drag!

admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Ianuarie 30, 2016 la 11:07pm

Taifas nr4

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->