Dau la o parte tristeţea barbară
această piatră pe inimă,
chiar inima bolnavă de amintiri,
o îndemn să-şi verse sângele-n vene.
Mă concentrez în eul meu singuratic
să-i deschid uşile şi ferestrele,
să intre înlăuntru aerul femeii,
mirosul ei care mă loveşte de la depărtare
ca o boare de vânt cernută prin florile de tei.
Urc treptele timpului pe o scară de lemn
şi-n globul ochilor mă zbat
în orbitele Dumnezeului din suflet.
Văd cum răsar pe urme
florile luminii sub pleoapele cerului,
norii ruginiţi de apă,
verdele crud al dimineţii.
Ascult cum trec lucrurile unele în altele
şi totul se-ntoarce ca o clepsidră
în trupul femeii.
Surâsul ei ademenitor cheamă
la răzvrătire iubirea,
dar ea numai se preface
findcă-i plecată demult.

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->