Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Nu sunt poet, cel mult un trubadur

Al zărilor foșnind arar sub pleoape,

Un rătăcit pe-al sorții abajur,

Ce-și ia răgaz din lună să se-adape!

 

Nu sunt poet, ci un refugiat

Pe marea găzduită de foneme,

Din timp în timp, la nori afiliat,

Îmi dezvelesc azurul prea devreme.

 

Sunt un golumb ori poate-un albatros,

Când zborul mi-e votiv, ce mai contează?

În orologiul meu de vânturi ros,

Tic-tacul se apropie de-amiază.

 

Cu astrolabul vechi la purtător

Și mintea împânzită de menhire,

Mi-am semănat noi vise pe ogor,

Sperând cândva să recoltez safire.

 

Nu sunt poet, de patimă exult,

Din paradigme mi-am făcut un cult...

Vizualizări: 147

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe August 29, 2017 la 3:18pm

Mulţumesc, Radu Blaj! Cu prietenie,


ACTIV
Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe August 28, 2017 la 10:25pm

Mulţumesc, dragi prieteni, pentru popas şi semnul de lectură: Mihail Toma, Mihai Arsene, Anişoara Iordache, Silvia Giurgiu! Îmbrăţişări!


ACTIV
Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe August 28, 2017 la 10:24pm

Mulţumesc mult, Aurelia, mă bucur că te-ai regăsit în poezia mea! :-) Cu drag,

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->