Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Liniştea dimineţii fu străpunsă, deodată, de un vacarm de nedescris. Ţipete de oameni şi schelăituri de câini. Imagini de Apocalipsă! Unii de la geamuri strigau: ”Lăsaţi-i în pace, răilor! Cruzilor! Aşa se procedează?” Alţii mai realişti(sau care au fost muşcaţi vreodată), le răspundeau: “Luaţi-i, luaţi-i, că ne-am săturat de ei! Peste tot numai câini vagabonzi! Câini şi hoţi! Uite, nici în parcul ăsta de joacă nu mai poţi ieşi cu un copil din cauza lor”. Hingherii, impasibili la comentariile spectatorilor, îşi vedeau conştiincioşi de treabă; primiseră sarcină să adune câinii şi trebuiau să se achite de datorie. Înarmaţi cu instrumentele lor, nişte crose speciale (care nu sunt altceva decât niste beţe lungi cu laţuri la capete), rând pe rând - acesti meseriaşi ingraţi - prindeau câinii vagabonzi şi îi introduceau în maşina prevăzută cu două cuşti din oţel. O bătrânică tocmai trecea prin preajmă, cu o sacoşă plină de verdeaţă, venind de la piaţă. ”Aşa maică, aşa, duceţi-i că nu pot ieşi cu nepotul la plimbare. Pe un vecin l-a muşcat chiar aseară”. În timpul acesta, hingherii îşi făceau treaba rapid şi cu pricepere. Scotoceau după gardurile vii, prin cotloanele săpate cu ghearele labelor la temelia blocurilor de patrupezii hăituiţi. O căţea a ieşit speriată de după un arbust plin cu flori galbene. Ducea în bot un caţeluş. A nimerit chiar în faţă unui hingher. Acesta a întins laţul crosei să i-l introducă pe cap ca apoi s-o tragă şi s-o urce în cuşca din maşină. Simţind că-i este ameninţat puiul, căţeaua l-a lăsat din gură şi s-a repezit la omul care, cu instrumentul de tortură în mână, a făcut câţiva paşi înapoi. Văzându-şi colegul în primejdie, un hingher din apropiere a lovit mama puiului, pe la spate, cu băţul din dotare cu aşa putere în cap, încât aceasta a căzut fulgerată fără să scoată măcar un mârâit. În timp ce autorul îşi freca mâinile a mulţumire, căţelul se târa spre mama care zăcea întinsă pe o parte, cu ochii deschişi, privind cerul atât de senin în dimineaţa aceea. Ca şi cum natura n-ar vrea să lase nimic să se piardă, ci totul trebuie să se transforme dintr-o formă în alta, căţeluşul cauta cu febrilitate ţâţa mamei. Laptele, încă, mai era cald... Afară se aşternuse o linişte ca de priveghi. În maşină, din cuştile pline, tăcerea condamna această primăvară care venise parcă... prea târziu!

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->