Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Oare, ce-ai spune, Doamne,
Dacă ar fi să-ți cer acum,
O vară să-mi mai pui în coș
Peste atâtea puse toamne?

Îmi lunecă privirea-n zare
Tivindu-mi lacrimă sub gene,
Când văd atâta floare scuturată,
Lăcrimând, dorind o ultimă îmbrățișare.

Oare, ce-ai spune, Doamne,
Dacă mi-ai pune încă un an în salbă,
Cum cerul înstelat în ochi l-ai așezat,
Lumina să nu mi se întoamne?

Mai am de adunat mărgăritarele
Sădite-n brazdă de curând.
Tu știi că viața m-a tot alergat,
Și n-am îmbrățișat ogoarele.

Știi, Doamne, îmi spun mereu
Că mă cunoști ca și pe Tine,
Și deseori, mă-ntreb,
De ce nu vezi cât mi-e de greu?

De mere nu m-am săturat.
Când am dorit să mușc din ele,
Dinții îmi erau sterpeziți,
Nici n-am simțit că le-am gustat.

Ai semănat atâta frumusețe-n jur,
Și diamante-ai presărat în adâncimi.
Îți cer prea mult să-mi dai,
Când vreau de toate să mă bucur?

Cornelia Mazilu

https://www.youtube.com/watch?v=8Y4tH-11lv8

Vizualizări: 72

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Mazilu Cornelia pe Iunie 26, 2014 la 3:36pm

Trimit mulțumiri de suflet și îmbrățișări dragi tuturor, pentru popas și gândurile lăsate, oameni frumoși!


decedat
Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Iunie 24, 2014 la 3:33pm

Sincere aprecieri!


INACTIV
Comentariu publicat de Mazilu Cornelia pe Iunie 24, 2014 la 3:27pm

V[ mulúmesc din suflet pentru fiecare popas si pentru fiecare adiere de gând, oameni dragi!


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Iunie 24, 2014 la 12:11pm
Ce-ai spune tu dacă ti-aş zice : Felicitări!

admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Iunie 24, 2014 la 10:37am

Frumoase versuri Cornelia!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->