Zile de naştere

în nori de agat,
copacii
încuibă întristarea./
o nouă ordine- în care
Cronos își
devorează copiii.
e oglindită-n
negre

tablouri.


câteva flori de magnolie
învăluie cerul;
prin marame de ametist,
soarele abia se mai vede.
treaz e sufletul…/
cârtița infiltrată-n
lagărul communist,
nu mai poate schimba destinul
persifonei.


ceasul al treisprezecelea
amprentează
cu aleatoare căderi
clipa./
frunze luate de vânt…
la fel și sufletul
pitit sub masca
cuvintelor viclene.

o nouă toamnă,
lumini înșelătoare
aprinde-n felinare./
negura obstrucționează
nobilele aspirații;
patriotismul are o nuanță ciudată
de sindrom discordant;
iubire de neam,
deranjează.


după draperii de catifea violet,
un el și-o ea
urmăresc înfrigurați știrile…
-când se va descoperi
medicamentul miraculos
să ne scape
de frică?/
păsări de fier brăzdează cerul;
niciun gând
nu tulbură antenele
agățate de blocuri.


e vânt , e ploaie…
clopotele
readuc în memorie
marea epurare./
mâini aspre,
mâini muncite-
cu plugul
credinței,
desțelenesc timpurile.

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->