Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

orpheu murind

 

călăresc un cal albastru printre stele şi luceferi,

mângâi faţa ta suavă c-un sărut adiacent,

abisală cercetare printre fluturi, printre îngeri,

m-a cuprins schizofrenia unui dor de-a lua-o razna,

peste coapse inventate de un Rubens sau un Degas,

şold ţicnit de-atâta vrajă ce aţâţă-n noi ispita,

călător spre o Izoldă dintr-o veche grea poveste,

trist valah cerşind iubirea primăvara prin livezi,

zile-ntregi se-adună greu de când n-am atins oglinda

chipului ce-odinioară reflecta doar pielea frunţii

ca fecioara între îngeri pe-un altar de cer aprins,

doar seraful amăgirii plânge ora lui de vis,

ascunzându-se-n cenuşa timpului cu foc aprins,

numai el strunea femeiea toată-prinsă în inele,

numai el frângea ferestre căutând un crivat dulce,

când bătea luna prin noapte în dumbrăvi de cesuri sfinte,

un Orpheu mort de iubire cu un trandafir în gură,

ce şi-a spart lira de stâncă, ucigând cântări minune,

peste braţele târzii, vindecând cu vorba dulce

clipe de melancolie în tristeţi arborescente

cu mărgeanuri şi breloc, uitând ochii ei albaştri,

mări albastre peste irişi, ochi vicleni, fără noroc.

 

călăresc un cal albastru printre stele şi luceferi,

la fereastra unei inimi pe un cer trist şi anost,

unde-au răsărit trei stele pline toate de-ntuneric,

triste ca trei lumânări într-un vechi paracliser,

am prins aripi de poveste pe un pegas, sur şi murg,

grele aripile mele trec prin parcuri andaluze

cu păuni, granguri şi vise ambalate-n romantism,

cerul tremurând prin ramuri cu o lună spălăcită,

brumărind frunza din cetini cu decoruri argintoase,

văd morgane-n depărtare, văd frumoasele năluci,

care îmi îngroapă visul într-un cimitir de cruci.

 

 

luni, 27 iunie 2016

 

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->