-Iarăşi ne-a murit o oaie! – striga mâhnit fermierul din Nouă Zeelandă, când a deschis uşa la casa lor micuţă. -Dar ce s-a întâmplat, tătucule? - întreba unul dintre băieţi.

-Nu-mi dau seama nici eu ce le atacă, dar am observat că fiecare oaie ce a murit până acum, avea blană lipsă pe spate, cât o palmă.

-Haideţi măi băieţi la masă, v-am pregătit mămăliguţă cu lapte!- îşi chema mămuca băieţii, crescuţi şi ei mari după atâţia ani.

-În ritmul acesta nu ştiu când ne-om putea apuca de casa nouă, ofta fermierul. Aşa am chibzuit cu mama voastră, vindem o sută de oi şi ne apucăm la primăvară de fundaţie. Doar pământ avem berechet, numai casa s-a strâmtorat rău de tot, de când v-aţi făcut voi mari.

-Dar ce crezi tătucule, ce li se întâmplă totuşi?! – întreba feciorul cel mare.

-La început am crezut că suferă de ceva boală, dar fiindcă numai câte una îşi dădea duhul, a căzut teoria mea. Dacă era vorba despre vreo boală, ar fi murit cu zecile!

-Ai chemat veterinarul, tătucule? – a întrebat cel mijlociu, interesat şi el de întâmplările petrecute.

-L-am chemat, sigur, dar până ajunge el aici, la o asemenea distanţă de sat, oaia trebuie îngropată să-şi găsească şi ea pacea în pământ, iar doctorul în acest caz, nu mai are pe cine examina.

-Dar, tătucule, când ai examinat dumneata fiecare oaie în parte, ce ai observat?

-Că lipseşte fiecăreia câte o palmă de lână de pe spate.

-Iar la restul oilor, nu?

-Aşa cum zici tu, oile sănătoase au blana întreagă.

-Mâncaţi dragii mamei, să nu se răcească mămăliga – îşi îndemna mama feciorii.

-Stai, mămucă, să ne organizăm, apoi vom rade tot ce-i în farfurie, glumea feciorul cel mare.

-Părerea mea este, zise cel mijlociu, să stăm planton câte unul în fiecare zi ca să vedem ce se întâmplă cu oile!

-Dar şi noaptea ar trebui să veghem, completa cel mic, dacă vrem să aflăm ceva!

-Bine zici, se înghesuiau toţi să-i împărtăşească părerea.

-Ne împărţim pe zile şi nopţi, interveni capul familiei, se cuvine ca să încep chiar eu, astăzi. Deci ziua şi noaptea voi sta eu de veghe! Tare aş vrea să prind ucigaşul!

-Sunt de acord, se entuziasma cel mare, dar mâine toată ziua şi toată noaptea eu voi urma la rând, aşa să ştiţi!

-Eu cum să vă ajut? - întreba sfioasă mama băieţilor.

-Tu eşti stâlpul casei, mămucă, tu ne speli, ne faci de mâncare şi veghezi asupra somnului nostru, zise cel mare, conştient că treaba pusă la cale îi privea doar pe bărbaţi.

-Apoi urmez eu! – continua planificarea cel mijlociu. Veţi vedea că eu voi afla secretul cel mare! – şi-şi bătea pieptul cu mândrie.

-După tine voi face şi eu planton, completa cel mic, mai modest din fire.

Lucrurile astfel hotărâte aşteptau împlinirea.

Prima zi şi noapte era rândul fermierului. Ziua a trecut foarte uşor, mai dădea de mâncare la oi, le mai număra, le mai examina, le mai cânta şi le mai povestea. Seara când se plictisise de stat într-un loc, a intrat în casă să ia cina caldă de pe sobă. Dar vai, necazul s-a înfăptuit tocmai atunci, până a servit masa de seară, pe când se întorcea la staul, o oiţă abia mai stătea în picioare, a plâns,
apoi s-a prăbuşit la pământ şi şi-a dat duhul. Fermierul s-a repezit la oaie s-o vadă şi observă din nou că lipseşte un smoc de păr din blană. De acolo îi venea moartea, dar nu-şi putea explica cauza precisă.

-Of, Doamne, de ce mi-ai distras atenţia tocmai când eram de pază?! Mi-am făcut familia de ruşine!

A doua zi era rândul feciorului cel mare. Ca un viteaz a stat toată ziua, a îngrijit oile cumsecade, dar noaptea s-a plictisit rău de tot, de singurătate. Ce s-a gândit, că dacă-şi aduce ceva vinişor din pivniţa tatălui, o să treacă noaptea mai uşor. Dar s-a înşelat amarnic. După ce a băut două pahare de vin, l-a
surprins somnul şi numai cântatul cocoşilor l-a putut trezi, iar necazul fusese deja înfăptuit! A găsit o oiţă chinuindu-se pe paiele grajdului.

-Of, Doamne, de ce mi-ai luat auzul tocmai când eram de pază?! L-am făcut de ruşine pe tătucul meu!

A treia zi feciorul mijlociu a preluat stăpânirea peste oi, el fiind foarte încrezător în forţele sale, era sigur că va avea mai mult noroc în depistarea ucigaşului enigmatic. Ziua a văzut de oi, a făcut curat, a aranjat prin grajd că doar timp avea berechet, iar seara a aprins mai multe lămpaşuri ca să vadă când apare duşmanul nenorocit. Dintr-odată aude mişcările unei fiinţe, se înarmează cu coasa şi
aşteaptă în dosul uşii grajdului. Dar ce să vezi? Era o fată frumoasă cu cosiţe galbene care, neştiind ce s-a întâmplat cu prietenul ei, a venit în vizită tocmai ce s-a înserat. Ce s-a bucurat băiatul, oricum îi ducea şi ei dorul, acum noaptea o va petrece mai plăcut în mod sigur, gândise el. I-a făcut şi
fetei loc pe paiele moi din colţul grajdului şi după ce s-au aşezat amândoi comozi, n-au mai încetat cu poveştile până zori, când pe fată o fură somnul.
Flăcăul a sărit în picioare, era timpul să vadă de oile care dormeau şi ele, numai una părea că se crispa din cale afară, se lupta săraca cu moartea cu ultimele forţe, însă până la urmă s-a predat vlăguită de putere.

-Of, Doamne, mi-ai luat vederea, tocmai când eram de pază! Cum am să spăl ruşinea de pe mine?!

Băiatul cel mic abia aşteapta să-i vină rândul. Avea numai 18 de ani, dar a citit mult la viaţa lui şi a învăţat felurite căi de a face faţă unor momente grele. În cazul de faţă de pildă, ce s-a gândit el, să pândească pe fiecare pe rând ca să înveţe din experienţa lor şi ce a reţinut? Prima oiţă a murit când taica a intrat în casă să mănânce, deci el nu va veni în casă după mâncare, mai bine va duce cu
el o traistă cu pâine, slănină, cârnaţi şi o ceapă roşie. Fratele cel mare a vrut să scape de plictiseală cu vinul din beciul încărcat de bunătăţi. Va lua cu el de dimineaţă o sticluţă mică de vin şi când i se face sete, doar atunci va bea câte o picătură. Şi el umbla după o fată, cu păr negru ca smoala şi ochi
negri ca noaptea înstelată, dar îi va spune să stea acasă şi să doarmă liniştită până când o va căuta el. Nu vroia să-i fie distrasă atenţia deloc.

Şi aşa a şi făcut. A pregătit cele trebuincioase, şi-a salutat mama, că fraţii şi taica erau plecaţi la pădure, după lemne. Straja o vedea ca o treabă serioasă, de care depindea chiar existenţa familiei. Nu a zis taica că nu se pot apuca de o casă nouă dacă pierd oile rând pe rând?! Deci trebuia să slujească cauza cu cea mai mare fermitate. A ţesălat caii, a făcut curat la vaci şi la oi, aşternând
paie uscate la picioarele lor. Apoi s-a odihnit chiar un pic, timp în care şi-a scos fluierul din buzunar şi a început să cânte animalelor cele mai frumoase cântece de păscut. Periodic trecea prin rândurile oilor ca să vadă dacă totu-i în ordine. Când s-a făcut amiază, a desfăcut traista de la maică-sa şi a
început să mănânce din merindele de acasă, după care a băut o gură de vin. Seara a luat fluierul în mână şi a pornit printre oi, vroia să vadă tot ce se întâmplă în jurul lui. Era conştient, el a rămas cel în care familia vrând-nevrând şi-a pus speranţa, trebuia să fie la înălţime, trebuia să prevadă tot ce se poate întâmpla. Stând aşa între oi şi cântând de jale şi de veselie, observă cu mare
mirare că pe geamul cel mic al grajdului se strecoară un papagal cu pene verzi-măslinii şi zboară către oi. S-a oprit din cântat, nici nu se mişca de uluit ce era, pândea orice mişcare a papagalului neînsemnat, despre care ştia de mult că mănâncă doar flori şi ierburi. Dar ce să vezi, mare minune, papagalul perspicace şi-a ales oiţa potrivită şi a început să smulgă un smoc de lână de pe spinarea ei. Băiatul cel mic nu se mişca, zicea că încă nu-i pericol, trebuie să vadă şi ce urmează ca să înţeleagă tot ce se întâmplă.

Papagalul Kea, că aşa se chema pasărea ucigaşă, după ce a smuls lâna de pe oiţă, s-a apucat să-i smulgă din grăsimea aşezată tocmai la rinichi. Dar staţi oameni buni, că a sărit feciorul nostru şi a dat o lovitură zdravănă păsării de pradă, de s-a îngropat ciocul feroce pe loc în penajul său.

Dis de dimineaţă tătucu a trecut pragul grajdului să vadă ce s-a mai întâmplat şi când a văzut că toate oile trăiau, l-a ridicat pe fecioraş de bucurie. Familia a sărbătorit izbânda, dar cel mic nu s-a lăsat până nu au căzut la învoială să-l lase o săptămână întreagă să păzească turma de oi. Cu perseverenţă şi vitejie a răzbit ca într-o săptămână să omoare toţi papagalii care atacau mişeleşte oile din spate, ca ele să nu să poată apăra şi să se hrănească cu unsoarea lor, pentru a se proteja de frigul iernii.

Cine şi-a imaginat că papagalul Kea poate recurge la o asemenea faptă?!

Datorită feciorului cel mic, toţi fermierii din sat au aflat marea taină şi au hotărât să-şi păzească oile şi peste noapte din cauza prădătorilor periculoşi.

 


Suzana Deac

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Martie 20, 2011 la 9:23am
Felicitări!Frumoasă povestire.


More Flower Bouquet Comments

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->