Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

PARTEA II-a MIȘCARE, MUZICĂ ȘI DANS vol. III CAPITOLUL XXVI TDM şi AATD

 TRATAREA SUBLIMĂRII DE PSIHANALIȘTI ȘI PSIHOLOGI. REVEDERE TEOLOGIC. TIMPUL CA MIȘCARE DE IUBIRE A OMULUI,  RĂSPUNS LUI DUMNEZEU - I

         

 Identificarea mișcării cu omul, cu persoana este firească. Ea nu este decât mișcare spre Dumnezeu a sufletului, mișcare după fire. Prin calitatea sa de imago Dei, omul , deși timp este totuși și chip al eternității.

           În el conlocuiesc amândouă. Ne putând fi eternă prin fire, omul trebuie să  întrețină inevitabil prin efort propriu mișcarea, prin colaborare directă cu Dumnezeu, răspundere cu iubire la Iubirea creatoare. Rezultă de aici pozitivitatea mișcării sau a timpului ca mișcare.

           Omul este viu atât timp cât își poate face planuri, este capabil să se arunce înainte. Există și un salt peste propria sa umbră. Omul este ființa care trăiește în viitor, este o ființă futuristă. Ne fiind absolut, omul nu poate fi propria sa țintă./1/

           De aici o permanentă lansare în viitor, pozitivitatea mișcării și a timpului. Pentru om viitorul este viață, prezentul este șansă,. Dar lansarea omului în viitor are un  nume precis, care trebuie spus- credință. A avea credință, înseamnă a avea puterea de a te arunca înainte, având certitudinea viitorului pentru că știi că există viitor.

          Credința omului se întemeiază nu numai teologic ci și filosofic și existențial.  Filosofic, pentru că ființa și existența nu sunt demonstrabile, ci doar credibile. Existențial credința se impune mai limpede și mai concret.

          Din moment ce nu putem să nu ne afirmăm, suntem ființă și sens, dar condiția noastră istorică este moarte și non sens, ființa și sensul nostru sunt forță care își găsește certitudinea în viitor.

          Sfântul  Maxim Mărturisitorul arată că ideea unei stabilități primordiale a omului este contradictorie în sine, întrucât creatura fiind relativă are nevoie de devenire și nu de stare cum spunea Origen, pentru a își fortifica definitiv existența și ființa în Dumnezeu. Existența nu este nici   numai stabilitate, nici numai mișcare.

          Este un paradox stabilitate/dinamism în Dumnezeu însuși. De aceea și omul trăiește  paradoxal pe de o parte, rațiunile sale sunt preexistente și imuabile în Dumnezeu, iar pe de altă parte, ne fiind absolute, sunt eternă mișcare, întindere și creștere spre Dumnezeu.

           Fără viziunea creștină, timpul lumii rămâne fie realitate ultimă, ateistă, fie un coșmar   înebunitor, din care omul trebuie să iasă cât mai curând.

           Teologia a reușit fericita relație între ontologie și dragoste, și elaborarea unei ontologii a iubirii,spune I Zizioulas ./citare din1/

           Aceasta datorită faptului că pentru teologie nu există ființă în sine, cum crede filosofia, ci ființa există fiindcă există iubirea .

          Nu iubirea există pentru că există ființa ci ființa există pentru că există iubirea.Existența absolută nu este ființa ci Iubirea absolută .

          Mișcarea lumii și a omului nu este o conformare după un principiu impersonal al ființei, ci un răspuns liber, afirmativ sau  negativ la chemarea iubitoare a Persoanei absolute .

          Mișcarea înseamnă interval ca timp și ca spațiu. Timpul și spațiul sunt pozitive, pentru că sunt tocmai modul sau posibilitatea relației între Dumnezeu și om –lume ca parteneri reali. Precum omul însuși, timpul nu este numai limită ci și șansă.

          El arată  libertatea omului, căci intervalul lui marchează tocmai zona de acțiune a omului, faptul că omul poate răspunde liber, are spațiu de manevră, înspre Dumnezeu sau nu .

         Iubirea este expresia supremă a libertății. Ea nu este autentică decât  ca alegere, iar de aceea timpul omului este intervalul care durează între chemarea Lui Dumnezeu și răspunsul nostru la iubirea Lui Dumnezeu, spun M C Beauregard și Dumitru Stăniloae în Mica Dogmatică vorbită, Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 146.

         Orice interval este distanță dar și posbilitate de manevră. Ca interval, timpul este unica posibilitate de acțiune a omului, împlinire prin colaborare liberă cu Dumnezeu.

         Creșterea înseamnă trecere de la nedeplin la deplin. Ea implică participare prin efort. Fiind persoană, creșterea omului nu înseamnă altceva decât schimbul ființial cu celelalte persoane. sau dăruire .

         Pozitivitatea mișcării sau a timpului, constă în faptul că omului i s-a dat posibilitatea de a se adresa liber altora, de a se oferi și a-i primi , de a experimenta liber comuniunea, ca deplinătate a ființării.

         Timpul este intervalul deciderii pentru sau contra comuniunii,  depline, cea a ființării, contra sau pentru Dumnezeu.

         O carte relativ recentă  cu un titlu apropiat  cărții mele,  am citit-o la  propunerea prietenului Ion Muntean. Ea  cuprinde o serie de aspecte interesante.

        Este explicat  modul în care boala, atât fizică, cât şi psihologică este influenţată de emoţii. Corpul transmite informaţii ce cuprind istoria noastră , care rămâne stocată în musculatura noastră şi alte sisteme fiziologice spune autorul / 2/ . Aceasta este manifestată in diferitele posturi ale individului, gesturi, folosirea spaţiului şi mişcări scurte sau ample. Devine evident, confçrm autorului, că noi oamenii  nu putem elimina corpul, ca sursă de informaţie, fie în mod analogic sau simbolic , fie să îl ignorăm,  în  cadrul procesului de vindecare

           TDM este interdisciplinară, din care lipsesc din nefericire teologii, care s-a dezvoltat in ultimii peste 50 de ani,  cu propria sa pregătire de specialisti, care a evoluat prin sinteza artei mişcării şi dansului cu aceea a ştiinţei psihologiei.

           Continuă să se dezolte mai departe, fiind bazată pe confluenţa cunoaşterii, care este construită prin practica terapeutică şi spirituală a dansului de-a lungul anilor, antropologia culturală, teorii psihodinamice, ştiinţe neuromotorii, psihologia artelor şi procesul creativ./2/

          Dansul , în cel mai larg sens al mişcării corpului uman, poate conţine un gest scurt sau implicarea totală.

          Durează în timp, un moment scurt şi poate utiliza ritmuri sau nu. Ĩn toate cazurile, este o acţiune motorie care "emană dintr-un individ ca răspuns la senzaţiile interne sau a perceput acţiunea de la stimuli externi"/ 2/

        Sunt mai mult de 50 de ani de când TDM  Terapia prin Dans si Miscare  a fost introdusă, abordată ca profesie în Statele Unite. S-a dezvoltat rapid în multe ţări. Anul1966 a fost cel de aparitie  a Asociaţiei Americane De Terapie prin Dans (ADTA) la care fondator este şi autorul / 2/  

         Există actual programe alternative care oferă cursuri de profil, în cazul în care nu există chiar programe academice.

        TDM şi AATD au devenit  modelul  preluat în ţări din toată lumea

         În prezent, există programe, asociaţii sau terapeuţi TDM în 33 de state în afară de SUA. (conform ADTA Web site, www.adta.org). In diferite ţări, acestea trebuie să ţină cont de influenţele culturale unice şi de o înţelegere distinctă a corpului uman , dansului, mişcării şi relaţiilor umane

           La   apariţia în ultimii ani a terapiilor corporale, este util  ca acestea să se distingă de multe ale forme cum ar fi tehnica Feldenkrais, tehnica Alexander, Reiki, terapia prin masaj şi multe altele.

           Toate acestea au valoarea lor, dar există  diferenţe fundamentale care trebuie înţelese. Terapia prin dans şi mişcare se ocupă de corpul uman  şi postura acestuia, precum şi de felul în care influenţează: percepţia, tensiunile reţinute în corpul uman, care ar putea inhiba acţiunea sau conştientizarea procesului de respiraţie şi folosirea senzorială a sensului tactil, spune acelasi autor / 2/  

          Arta şi creativitatea au fost subiecte de studiu în psihanaliză  .Dar adaug , la un nivel limitat

          Unele dintre aspectele analizate de psihanaliza sunt: persoana artistului, sursa talentului lui/ei sau motivaţia, semnificaţia exprimată în opera de arta, conform lui Laplanche si Pontalis, 1973.

         E vorba, spun acesti autori de nu mai putin de  21 procese psihologice inconştiente, validate de activitatea artistică, creativitatea geniilor, creativitatea de zi cu zi si alte  tipuri de activitate mentală   implicate./ 2/

         Psihanaliştii diferitelor şcoli au examinat acestea , în raport cu teoriile lor, folosind exemple din diferite domenii ale artei: literatura, arta vizuală şi muzica (Arieti 1976; Fiorini, 1995; Freud, 1908, 1914 şi alţii; Klein, 1929; Kris, 1952; Storr, 1993).

          Freud i-a replicat  marelui scriitor  Roman Rolland că el nu s-a referit la muzică in lucrările sale, din moment ce aceasta are legătură cu sentimentul oceanic,spune el,  admiţând astfel lipsa de afinitate cu ea.

         Dansul, ca şi muzica este o artă nonverbală , semnificativ senzorială ,ce poate fi foarte emoţională pentru artist şi spectator (privitor).

         Este o artă temporală, cu mişcări şi forme ale corpului care sunt executate şi dispar instantaneu,  iar desfăşurarea pe durata întregului dans este bazată, în principiu pe unităţi, scheme de timp vizual kinestezice; cu alte cuvinte, durata lor, repetiţiile, similarităţile, contrastele, relaţiile sunt dezvăluite în timp” (Nadel & Strauss, 2003, p. 272).

        Accentul pus de psihanalişti pe expresia verbală nu cea non verbală   ar putea fi unul din motivele omiterii dansului din acest domeniu în cercetaterea artei şi creativităţii. Elementele de noutate în lucrarea lui Daniel Stern şi a altora sunt un început promiţător. Spun eu nu numai aceste argumente,  spun despre  psihanaliză   si modul in care aceasta a fost generalizată  mai peste tot ,abuziv  .

       Autorul lucrarii / 2 / il ia ca exemplu pe Sigmund Freud.

       Privitor la activitatea artistică ca expresie a dorinţelor şi sublimării,  Freud a studiat în principal lucrările unor mari artişti; screrile lui despre lucrările artistice literare şi vizuale sunt considerate importante.

        El le-a apreciat ca dezvăluind inconştientul, expresii simbolice ale dorinţelor,  impulsului sexual sau ca satisfacere directă a acestor dorinţe şi impulsuri - cu alte cuvinte ca un produs al sublimării.

         În pofida unei poziţii ambivalente, în mod special cu privire la artişti şi a lipsei lui exprimate de cunoştinţe în privinţa esteticii şi  mijloacelor de producere a frumosului, Freud a stabilit bazele pe care s-a dezvoltat studiul psihanalitic al artei şi artistului, inclusiv arta laicilor.

         Destule din ideile sale sunt în prezent controversate , contestate.

         Una din problemele lui Freud în tratarea artei este segmentarea pe care el o stabilea deseori între formă şi conţinut. El a afirmat că nu avea cunoştinţe despre estetică, dar era interesat de semnificaţia operei de artă.

          Cu toate acestea, când Freud analiza arta vizuală, el se referea cu siguranţă la forme ca fiind semnificative spun  (Schneider Adams, 1993).

         Critica de artă a demonstrat că forma poartă (conţine) un înţeles şi mai mult decât atât,  forma însăşi este înţelesul.

         Acest lucru este important în dans şi prin urmare, în TDM.

          Orice cititor poate observa că un salt, uşor şi graţios, manifestat ca experienţă şi emoţie este foarte diferit,  în comparaţie cu o mişcare lentă de tragere a corpului cu un mare efort.

          În articolul lui din anul 1908,cu titlul " Scriitori creatori şi reveria diurnă" Freud a conceptualizat activitatea artistică ca fiind o modalitate de exprimare a dorinţelor umane şi un mijloc de a le realiza, în ambele cazuri în mod simbolic.

           El face o comparaţie între caracteristicile comune ale activităţii unui artist şi cele ale jocului unui copil. Ambele crează o lume a fanteziei şi se raportează la aceasta într-o manieră foarte diferită .

           O definiţie bizară a sublimării care arată o neântelegere cruntă a acesteia, desi nominalizată cu acest titlu de catre Freud  este:“instinctul este sublimat cu cât este mai mult derivat spre un sfârşit nou, non-sexual şi este îndreptat spre obiecte apreciate din punct de vedere social.” Spun Laplanche şi Pontalis, in  1973.

        Freud s-a referit la activitatea artistică dar şi la investigaţia ştiinţifică ca fiind activităţi de sublimare primordiale. De asemenea, tot el a făcut referire la instinctul pentru agresiune al omului ca sursă a acestui proces.

         Sublimarea mai este  văzută ca tranziţie dintre instincte şi norme sociale cum o vede Homs, 2003.

Este cu totul ciudat cum atâta timp oamenii de știință care au  cercetat atâtea și experimentat de asemenea,  să se mai bazeze pe teoriile lui Freud, sau ale urmașilor acestuia. 

Fie și pentru un critic de artă, sau un estetician al artei este eident că mișcarea artistică are  argumente divine.

         Sublimarea este legată de divinitate. Nu are nimic inconștient  în ea , nici subconștient, nici aspecte sexuale sau non sexuale cum spune Freud , nici instincte de agresiune care să-i stea la bază .

Nu este un proces de tranziție între instincte și norme sociale, este doar darul nostru al oamenilor dăruit de Dumnezeu ca să fim fericiți și să ajungem să ne împlinim prin iubire.

Este oare atât de greu pentru fiosofi, oameni de știință, de artă să vorbească limpede de iubire și răspunsul omului către Iubirea Lui Dumnezeu . Dacă nici în artă nu e loc de experimentat  și cercetat pe aceste linii și le dăm bizar pe mâna hazardului , ce se va alege de omenire . 

          Opera de artă produce un grad de bucurie şi o apreciere care ar fi imposibilă fără aspectul estetic sau dacă elementele inconştiente care sunt originile (rădăcinile) sale, urmau să fie descoperite (dezvăluite) spun diverși autori .

Ce este inconștientul, în care Freud și urmașii acestuia până în prezent, ca într-o căciulă mare le  atribuie acestuia?

           Sentimente care altfel ar fi dureroase pentru a fi suportate ,  tolerate , datorită prezentării lor într-o formă simbolică. Artistul dezvăluie aspecte ale vieţii psihice în timp ce le "camuflează într-o formă estetică". O explicație bizară care nu poate fi considerată veridică .Ce alt simbol decât al iubirii poate fi invocat de norice terapeut . Este el profesionist  complet . 

Aceste afirmațîi sunt făcute de specialiști în TDM care predau cursuri de zeci de ani în toată lumea. Oare noi oameni avem doar sentimente sau în primul rând trăiri sublime.

De ce artistul poate dezvălui doar aspecte  psihice sau neurologice  Oricât de bolnav ai fi nu este și nu poate fi vorba  doar de tolerări ale bolii ci  de a ajunge la acceptarea cu bucurie a acesteia . Art-terapia și-a dovedit eficienţa  nu numai prin psihiatrie .

          În TDM, ne găsim deseori pe noi înşine, spune autorul / 2/, martori a unui joc sau dans care exprimă o dorinţă.

Într-adevăr jocul este o formă a iubirii, un dans al iubirii. 

          Dar acesta  nu este singura funcţie îndeplinită. Profesioniştii nu trebuie să cunoască doar psihologie şi psihoterapie, neurologie, elemente de arta dansului  , să fie conştienţi de procesele de transfer şi contra transfer, ci să aibă o pregătire bogată şi variată în “ limbajul mişcării”.

Dacă limbajul mișcării nu este un limbaj al iubirii , atunci ce este el.  Dacă un terapeut oricât de instruit nu are elemente sau poate nu ajunge  să cunoască elementele adevărate ale sublimării, cum se poate apropia eficient de pacient.

Îmi amintesc o situație când fiind la o cunoștință care își închiriase casa pentru a ajuta oameni bolnavi , chemând profesori radiestezisti , radianti să îi consulte și trateze venise  o persoană în vârstă bolnavă de cancer să fie consultată de un mare profesor căruia nu îi dau numele .

Anterior avusesem un mic dialog cu acesta inclusiv asupra bolii și modului cum omul reacționează la semnalele  primite întru îndeplinirea unui efort de trecere la procesul de vindecare.

Profesorul mărturisea cinic,  că nu este nevoie să îți faci cruce, că Dumnezeu vorbește rațiunii umane nu intuiției, că lumina  divină te loveste în cap nu vine în inima omului.

Comportarea sa  era superioară, rece, glacială, doctă . A intrat apoi în încăperea noastră femeia bolnavă care își punea mari speranțe în acel profesor . Om cu frica Lui Dumezeu se indreptase  spre tratamentele raidiestezice.  

            TDM  presupune  diverse forme şi stiluri de dans, de tehnici corporale, o conştientizare a mişcării personale , nu individuale , precum şi stăpânirea corpului spun autorii. .Dar de ce să nu vorbim de mișcări personale nu individuale.  

           TDM nu oferă doar idei despre dans/mişcare pentru explorare,  în grupuri specifice de pacienţi,  terapeutul se mişcă şi dansează cu aceştia.    Foarte bine. Perfect normal. 

          Terapeutul trebuie să fie deschis, perceptiv faţă de micile detalii, în măsură să improvizeze, să răspundă , să ştie cum diferite mişcări şi acţiuni ar putea fi experimentate kinestetic şi emoţional/ 3/

Dacâ amintim doar de  suprafața oferită de emoții, percepții , șamd, cum putem să devenim eficienți ca  terapeuți. Îndrăznesc să afirm că un terapeut care nu îl cunoaște pe Dumnezeu sau nu vrea să îl cunoască pe Dumnezeu este pândit de o diminuare mare a eficienței colaborării  cu pacientul. 

 

Bibliografie

  1. George Remete, Ființă și credință, volumul II, Persoana, Editura Paideia, București, 2015
  2. ARTA_SI_STIINTA_TERAPIEI_PRIN_DANS_SI_MISCARE.pdf
  3. ADTA Web site, adta.org

 

 

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe August 14, 2020 la 11:42am

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->