Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

            

 

În tainele nopţii îmi zboară gândul,

În abisul existenţei, când Pământul

Era în stăpânirea lui Zeus, iar oceanul

Dansa precum Poseidon 'i-arăta tridentul.

 

Stăpânul apelor, într-o clipă de rătăcire,

S-a pierdut într-o nefirescă iubire:

Vrăjit – urâta lumii i-a fost muza –

Urmaşi i-a dăruit atunci Meduza.

 

I-a fost moaşă Perseus. Cu un cap tăiat,

Cu sabia, Meduzei naşterea i-a uşurat.

În existenţă i-a fost primul pas,

Os din zei, cal înaripat – Pegas.

 

A slujit zeii, cu tot sârgul,

În Olimp și au cutreierat Pământul,

Purtaţi, mai iute decât vântul,

Prin locuri unde nu te duce gândul.

 

Os de zei a înmulţit pe Pământ,

Ce falnic aleargă cu pletele în vânt.

S-a-mprăştiat apoi printre stele

Şi cureieră şi acum printre ele.

 

De-i poartă visul prin a lui Pegas constelaţie, 

Faptele lui visătorilor-‘s o sursă de inspiraţie:

Îşi ostoieşte arsura setei, poetul, de la izvorul

Ce a țâșnit din locul unde a lovit cu piciorul.

 

MdRaesculum 11.05.2010/ rev. 26.06.2011

 

Vizualizări: 66

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Februarie 3, 2012 la 10:17pm

Frumos poem Mircea am lecturat cu placere


ACTIV
Comentariu publicat de Gordan Mircea pe Februarie 3, 2012 la 9:24pm

Mulțumesc, Maria și Camelia, pentru popas și aștept să văd urme ..din constelație pe paginile voastre


INACTIV
Comentariu publicat de Camelia C pe Februarie 3, 2012 la 12:28pm

Poemul unei legende. Am lecturat cu placere, Mircea!

Pegasus....Winged Horse

http://youtu.be/mLO7v65jpPk


ACTIV
Comentariu publicat de maria pe Februarie 3, 2012 la 6:27am

acolo sunt urme de admirat ,poate, 

daruind muritorilor de rand din toate!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->