octombrie

 

 

Octombrie a mâzgălit

 cerul cu tristețe,

din bolta rotundă a toamnei

 a căzut o secundă în gol,

vreau să prind vraja ei,

triunghiul cocorilor

și țipătul lor,

ceață de zinc,

lapte subțire ce curge din cer,

timp funerer,

ca un mormânt

închis cu grilaje.

 

 

sâmbătă, 7 octombrie 2017

vise de toamnă

 

visele erotice umblă prin noi

 în nopți de nesomn,

aprind flăcările pletelor

 bătute de vântul toamnei

și ochii incendiați de stele

 din care răsar dorințe,

ce se pierd în întuneric.

 

zilele mor brusc după coline,

caut ceața pădurilor

care-mi fug din memorie,

adorm obosit pe șoaptele ploii

și cerbii umblă prin somnul meu,

răscolindu-mi visele,

undeva în zare se zăresc zăpezile,

sidef strălucind

în amurguri târzii.

 

noaptea la lumina lunii

o magnolie plânge

ucisă de primele brume;

un plâns de toamnă

lăsând zarea goală

ca un surâs pustiu.

 

duminică, 1 octombrie 2017

 

rătăciri

 

Luna e tăcerea nopții

și eu calc pe umbra ei,

mă ridic în zări albastre

printre stelele-scântei.

 

Pipăind în inefabil

dau de lunga depărtare,

în artera dimineții

caut singura cărare.

 

Rătăcesc adesea drumul,

mă întorn la capul lui,

căci așa am fost prin viață,

un Sisif al dorului.

 

Vine iar frigul din nord,

toate mi se par străine,

iar am un atac de cord,

când văd iarna care vine.

 

Totu-i înecat în ceață

timpurile îmi sunt seci,

într-o lume care-ngheață,

suntem pedepsiți pe veci.

 

Farisei cu false chipuri,

în velurul lor de rut

sunt experții în tertipuri,

bând cafeaua cu năut.

 

În regatul de huzur

mi se pare un măcel

aici mor oamenii-n jur,

totul este paralel.

 

Luna bate-n nopți târzii

Peste necrofori și târfe,

În balans de tirizii,

Răspândind mereu la bârfe.

 

 

vineri, 8 septembrie 2017

 

 

 

de ce să mai dăm timpul înapoi?

 

de ce să mai dăm timpul înapoi,

când drumurile vieții toate curg,

spre cumpăna bătrânului amurg,

de ce să mai întoarcem alte foi?

 

de ce să înviem cugete stinse?

să ne apară amintiri sub pleoape

să facem lacrima șiroi de ape,

când inimile noastre sunt învinse.

 

mutați-vă cu toții singuri lacul

în visurile voastre din trecut,

pe care le-am dorit și le-am avut:

dragostea, cerbii, trestia și veacul...

 

să fie viață noastră doar iubire ,

suntem suflare veșnică, pământ,

de ce să ne-mbrăcăm în alt veșmânt

trăind într-o toatală amăgire.

 

făceți din viață basmul care nu-i,

cuprinzând taina nemuririi-n noi,

indiferent de-i soare, viscol, ploi,

să-i ridicăm doar vieții noi statui.

 

 

marţi, 5 septembrie 2017

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 94

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


ACTIV
Comentariu publicat de ION IONESCU-BUCOVU pe Octombrie 9, 2017 la 1:44pm

Vă mulțumesc tuturor. Mulțumesc Aurelia pentru imaginile frumoase.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->