Într-o superbă dimineaţă de mai
l-am pus pe Fărcaş să-mi cânte de pe-un CD
şi m-am întins liniştit pe canapea, cu faţa în sus.
Am închis ochii şi după câteva clipe
am simţit cum sufletul îmi părăseşte trupul
şi urcă încet, încet, sus, sus de tot,
până la o margine de nor răzleţ,
unde sufletul meu se întâlni cu sufletul lui Fărcaş.
Sufletele noastre îşi dădură mâna
şi porniră în zbor de-a lungul şi de-a latul ţării.
Ce frumos era! Şi noi ce liberi!
Acuma eram în Maramureş,
la poalele Gutâiului, pe valea Oaşului,
şi în clipa următoare traversam Carpaţii.
Ne-am oprit puţin
deasupra unui sat liniştit de olteni
şi-am ascultat atenţi un ţigan ce cânta la vioară.
Am trecut pe deasupra
Coziei, Tismanei, Frăsineiului
şi bătăile de toacă ajungeau până la noi.
Am ajuns şi la Bucureşti. Aici
nişte oameni se certau într-un palat
aşa că plecarăm mai departe.
Fărcaş avea taragotul la el.
Ca să uit de gălăgia Bucureştiului
îmi cântă Doina de la Săpânţa.
Nici nu termină bine de cântat
că ajunserăm pe ţărmul mării.
Începuse să mă doară capul,
că eram la înălţime mare şi mai bătea şi briza.
Văzurăm ruinele Callatisului, ale Tomisului
şi nişte lipoveni într-o barcă pe canale din Deltă,
cu feţele arse de soare
şi cu inimile arse de dor (că vedeam şi inimile).
Nu prinseseră peşti, dar zâmbeau sincer, senin
şi zâmbetele lor semănau cu cele ale apostolilor,
reprofilaţi în pescari de oameni.
Am urcat apoi spre Moldova.
Cerul zâmbea a toamne
şi livezile dansau în vântul călător, ca noi,
iar Fărcaşul se-apucă iar de cântat.
Nu ştiu ce l-a apucat,
că deasupra Iaşului îmi cântă
Învârtita de la Sebeş,
iar în vârful Ceahlăului îmi zise vesel
Purtata de pe Someş.
Cred că se îmbătase
cu nişte aromă de struguri proaspeţi
pe când treceam peste Cotnari,
că nişte călugări de la Putna,
probabil văzători cu duhul,
se uitară în sus, spre noi,
şi-şi făceau semnul crucii de zor.
Eu i-am zis să nu mai cânte
că deranjează de la rugăciune
Agapia şi Voroneţul,
Văratecul şi Moldoviţa,
Neamţul şi Sihăstria,
şi că se-aude până hăt, la Chişinău.
Dar el s-a supărat şi m-a-ntrebat
că eu ce cred că face el?
Că el nu se roagă când cântă la taragot?
Că de ce i-a dat Hristos taragotul cadou
la aniversarea lui de un an?
Şi că de ce i-a spus că ăsta
trebuie să fie rugăciunea lui
pentru poporul român?
Eu am tăcut, să nu mă fac de râs,
că-i auzeau reproşurile
nişte ciobani de pe vârful unui deal
din Mărginimea Sibiului,
iar oile lor începuseră să behăie foarte.
Atunci mi-am adus aminte
de Mioriţa şi de Baltagul şi i-am zis:
-Nea Mitruţ, ai dreaptate, că uite,
şi Ciobanul din Mioriţa primise cadou
de la Hristos un fluier,
ca să se roage cu el pentru vrăjmaşi.
Şi l-am rugat să trecem un pic
şi pe la mine pe-acasă, pe la Sebiş,
să văd ce mai fac prietenii mei din copilărie,
iar el a zis: -Bine, să mergem.
Dar tocmai când zburam mai frumos,
răcorindu-ne pe deasupra Mureşului,
am auzit deschizându-se o uşă
şi o voce de femeie îmi spuse:
-Florine, hai la masă!
Era vocea mamei.
Fărcaş sări înapoi în CD
iar eu coborâi cu viteza luminii în trupu-mi
şi deschisei ochii.
Încă mă mai durea puţin capul
de la aerul rarefiat al înălţimii şi de la briza mării,
dar eram fericit.

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


moderator
Comentariu publicat de Nicoleta Mija pe Februarie 29, 2016 la 2:12pm

Un vis frumos, o poveste frumoasă!


INACTIV
Comentariu publicat de Florin T. Roman pe Februarie 28, 2016 la 9:08pm

Mulţumesc, domnule Părăianu. Bucuros de reîntâlnire!


ACTIV
Comentariu publicat de ION PĂRĂIANU pe Februarie 27, 2016 la 9:44am

Subiect frumos, bun; multă povestire !

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->