Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

http://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2011/07/poveste-din-epo...

Haibun

M-am întors în sat după treizeci de ani. Om matur, acum. Când am plecat eram un puşti. Pornisem în lume,  cu o geantă jerpelită  -   o porthartă, primită de la un unchi militar. Îndesasem în ea  câteva cărţi şi  un caiet. Voiam să mă fac om mare. Aşa mi-a spus mama, la plecare: du-te la învăţătură, să te faci om mare. Ei ţăranii se considerau oameni mici. În ziua aceea de toamnă  am pornit în marea aventură. Cu  armele din porthartă am intrat la liceul  Emil Racoviţă din Iaşi.                                                
 Mă urc grăbit în tren.  Mă opresc,  pe culoar, la  o fereastră. Privesc nostalgic  spre  sat. Deodată, o zăresc…  
Stătea pe peron. Mignonă, gârbovită de   greutăţi,  cu  ochi mari  albaştri. Limpezi  ca cerul de vară după ploaie, învăţătoarea privea înlăcrimată spre tren. Îşi condusese băiatul  la gară. A rămas  singură cu trei copii.  Soţul, preot  cu har,  care chiar  credea în Dumnezeu, a fost arestat de comunişti. Coana preoteasă a devenit tovarăşa învăţătoare.  Pe peron, frunzele  galbene zburau de ici-acolo  măturate de pale de vânt. Am privit lung la învăţătoare. N-aveam s-o mai văd…
Învăţătoarea
mi-a pus condeiul în mână
să scriu povestea!     
Şi totuşi!... Când am ajuns  în sat  am văzut-o.  Soarele tocmai  apunea.  Învăţătoarea stătea  la  portiţa  casei parohiale. Condusese,  pe aleea  străjuită cu regina nopţii,  un mic grup de copii. Regina nopţii îşi deschisese încet petalele.  Florile  ne îmbătau cu parfum.  Împreună  cu colegii  din clasa a  patra  ne aliniem  doi câte doi. Suntem doar doisprezece. Traistele, pline cu cărţi, atârnă până la genunchi.  ,,Bună seara, elevi!’’ ,,Trăiască Partidul Muncitoresc Român!’’ Aşa ne învăţase să răspundem.   Răspunsul era cam anemic.  Noi , copii nu prea vroiam să trăiască partidul.  Pe drum, trecea ţanţoş, miliţianul.  El  îl  arestase pe preot.                                                                                                     Învăţătoare  ne îndeamnă să repetăm mai cu inimă lozinca.  Ţipătul  nostru îl opreşte  o clipă pe miliţian. Priveşte mândru spre noi.   E roşu la faţă ca un drapel sovietic.  Îşi trece arma pe umărul celălalt, apoi dispare  în praful drumului.  ,,Miresmele reginei nopţii alungă spiritele rele, copii,’’ zice încet  învăţătoarea.   
Din răsărit
comunismul  venise
 cu pas înarmat
 învăţăm  abecedarul
  şi istoria P.C.U.S.       
   
   Coana preoteasă  s-a  înclinat vremurilor. S-a despărţit de preot.  Să  poată  să-şi crească copii. A devenit tovarăşa învăţătoare.  Preotul Dumitru Zamisnicu a refuzat să slujească la doi stăpâni: lui Dumnezeu şi   comuniştilor care îl negau. L-au  trimis la reeducare: să sape canalul Dunăre - Marea Neagră. Să afle, acolo, că Dumnezeu  din ceruri nu există. Doar  dumnezeul pământean - dictatorul comunist.
 A fost odată
o învăţătoare bună
o amintire…   
         
Din casa parohială, coanei preotese,   i-au  lăsat doar o cameră.  Celelalte le-au transformat în şcoală şi grădiniţă. Apoi,  în sediul CAP. Pe învăţătoare o chema Maria. Oare numele Maria e  predestinat suferinţei?!...
Mă uit spre casa parohială. Ţăranii au distrus tot ce le aminteşte  de colectivă. Nu mai există nimic în acest spaţiu.  Doar bălării. Un  câine, lihnit de foame , adulmecă urme de iepuri.  Peste acele locuri  bate vântul sălbăticiei…
Odinioară spiritul  preotului şi al învăţătoarei pluteau benefic  peste sat. Ca o chemare la credinţă şi cultură.  Acum preoţii strâng bani. ,,Pentru biserici!’’...
Se construiesc mereu
biserici  - tot mai înalte
 dispare credinţa.
Preotul Zamisnicu  s-a întors de la canal. Cărunt, dar încă zdravăn. ,,Ce v-a făcut să rezistaţi?’’ l-au întrebat ţărani. ,,Credinţa!’’ a răspuns preotul .  A refuzat să mai slujească bisericii. A plecat în munţi .  Să-l slujească singur pe Dumnezeu. A devenit schivnic.                      

Doamna învăţătoare s-a retras  la Iaşi,  la copii. O mai revăd din cînd în când. Conduce un grup de copii pe aleea cu regina nopţii…     

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


INACTIV
Comentariu publicat de Anton Vasile pe August 7, 2011 la 2:24pm
Mulţumesc doamna Lenuş, Mulţumesc Ioan Muntean. Doamna Sauciuc  Mihaela.Numai cine a trăit acele vremuri poate simţi adevărata dramă a ţării. De accea e de preferat  democraţia , cu toate tarele ei  şi ctoţi nenorociţii aceştia pe care i-am votat  şi ei îşi bat joc, furând pe faţă din banii pe care noi i-am plătit drept impozite.

INACTIV
Comentariu publicat de Sauciuc Mihaela pe Iulie 27, 2011 la 1:43am

Mi-a placut povestea...Preotul Zamisnicu a preferat sa plece in munti sa devina schivnic,probabil la marcat lunile petrecute la canal,asa cum se obisnuia pe timpul comunismului sa fie trimisi barbatii la canal si in urma lor ramaneau nevestele si copii cu lacrimi in ochi si fara nici-un ajutor,femeile munceau la CAP ca sa puna o paine neagra pe masa...

Imi aduc aminte cum  si tatal meu a fost trimis la canal si mama a ramas cu 4 copii acasa si trebuia sa munceasca ca sa ne poata creste...

Felicitari,adevarata poveste din epoca tenebrelor!


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Iulie 26, 2011 la 12:21pm

 


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Iulie 26, 2011 la 12:42am

Minunată poveste din epocă..Felicitări!

Cu prietenie Lenuş

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->