Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

La un colţ de stradă, singur, părăsit, 

Stă un prunc şi plânge... Fraţii i-au murit,

Tatăl, un beţiv, l-a gonit de-acasă,

Nu mai are mamă, trist trece prin viaţă.

 

Pentru toate astea, însă mulţumeşte...

Ce miraj, că încă, pruncul mai trăieşte!

Probabil, gândeşte, că sortit îi este

Să trăiască-n suflet, această poveste. 

 

Ar munci cu ziua pe la "X" şi "Z"...

Cine să-l ajute?! Dorul i-e ardent...

Parcă-l cheamă fraţii când în adormire,

Cu capul pe-o piatră, doarme în neştire.

 

Dar sortit i-e luptei cu singurătatea

Şi durerea vieţii, când se lasă nopatea.

Lângă el un câine şi-o cutie goală...

N-are nici de-o pâine... Cine-l bagă-n seamă?! 

 

Cerşetor, vezi bine, binelui slujeşte...

Haina-i grea pe umeri... Ziua iarăşi trece.

Când deodată Mecka se zăreşte-n cale,

Cineva-i întinde un pumn de parale. 

 

Smerit, mulţumeşte şi la om se uită.

- "Sărut mâna, coane!"

- Mai bine ascultă! Mergi, slujeşte încă Tatălui Ceresc!

Ia o lumânare, să te spovedesc!"

 

Pruncul, cu lumina strălucind pe faţă,

Merse să se roage blând, precum acasă,

Ca în vremea-aceea de demult apusă

Când de boli şi foame, mama-i fu răpusă.

 

Şi primi mâncare pentru gestul său

Şi hrană divină de la Dumnezeu.

În genunchi, cu lacrimi, mulţumi tăcut...

De-ar avea o mamă! Fraţi, ca la-nceput...

 

Se rugă în taină, se rugă pios,

Maicii sale Sfinte, Domnului Hristos.

Doar în vise mama uneori, apare

Şi fraţii de care sufletul îl doare.

 

Inima i-e strânsă şi de dor suspină...

Se prelinse-n suflet, taină şi lumină...

- "Vino, spuse vocea. Tu mă vei avea,

De azi înainte, ca pe mama ta!" 

 

Ce să fie oare?! Şi căzu smerit...

"În credinţă, Doamne, Tu m-ai întărit.

Tu îmi eşti mireasă şi m-ai botezat,

Iartă-mi mie, Doamne, dacă am păcat! 

 

Mi-ai lăsat măicuţă,-n suflet mângâiere,

Am luptat cu viaţa, m-am hrănit cu stele...

Ce să fie Doamne?! Mângâierea Ta

Azi mă înfioară şi-i atât de grea..."

 

Dulce-nfiorare, noaptea iar se lasă 

Şi la mănăstire, pruncu-i ca acasă.

Slujeşte cu trudă şi cu rugăminţi

Oamenilor simpli, demni şi suferinzi. 

 

Strânge-n braţe pruncii orfani ca şi el, 

Cu aceeaşi mamă, suferind la fel.

.................................................................

Peste ani călugăr, un ascet smerit,

În singurătate, iarăşi l-am zărit. 

Vizualizări: 153

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică !

Alătură-te reţelei Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică


admin
Comentariu publicat de Ioan Muntean pe Aprilie 2, 2015 la 7:21pm


ACTIV
Comentariu publicat de maria giurgiu pe Aprilie 2, 2015 la 3:13pm

Foarte frumoase versuri, cu un mesaj mișcător, degajă multă sensibilitate și emoții! Mi-au plăcut mult!Felicitări și apreciere!


INACTIV
Comentariu publicat de Moldovanu Anastasia pe Aprilie 2, 2015 la 9:17am

Sensibil, emotionant!


admin
Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Aprilie 2, 2015 la 7:42am
Versuri sensibile și profunde...Felicitări!

ACTIV
Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Aprilie 1, 2015 la 10:41pm

Sensibila noastră colegă! Felicitări!


admin
Comentariu publicat de Gabriela Mimi Boroianu pe Aprilie 1, 2015 la 9:18pm

In suflet vibreaza aceste versuri ! Felicitari draga Rodica! 


INACTIV
Comentariu publicat de Ion Rodica Nicoleta pe Aprilie 1, 2015 la 12:19pm

Multumesc doamna Lili Negulescu, adevarat spuneti, mai mult decat atat, imi exprim compasiunea fata de acesti oropsiti ai sortii care, de ce nu, li se taie aripile de catre societate, ori daca prin fortele lor proprii zboara, zborul lor este frumos, incarcat de compasiune pentru cei ce ca ei fiind le apar in cale.


INACTIV
Comentariu publicat de Lili Negulescu pe Aprilie 1, 2015 la 11:09am

Emotionanta poezie exprima relitatea tuturor copiilor abandonati..felicitari!..admiratie !

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->